De la Falkland la Skripal via Războiul Rece
Cînd a izbucnit scandalul Skripal – spionul GRU otrăvit, se pare, de foștii tovarăși în timp ce poza într-un simpatic bătrînel băutor de bere la pubul din Salisbury –, reacția Rusiei a fost promptă și dură. Vîrf de lance au fost o purtătoare de cuvînt de la externe și ambasadorul Moscovei la ONU. Pe fundal, s-a auzit și vocea ca de bas a lui Lavrov însuși, șeful flexibilei și încercatei diplomații ruse, în stare să facă la nevoie din negru alb și invers.
Rusia respingea atunci cu fermitate orice legătură cu otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale, orice legătură cu Noviciok-ul toxic și în general orice acuză de infiltrare în acest sulfuros caz. Iar energia cu care o făcea era de admirat. Iată însă că britanicii nu par deloc să lase povestea să treacă. Au expulzat diplomați ruși, au pledat și au instituit sancțiuni – dar nu a fost de ajuns. Acum au revenit și, de la nivelul premierului Theresa May, au dat o și mai mare credibilitate versiunii lor: au spus și cine au fost cei ce au călătorit în Marea Britanie cu îndeajuns Noviciok în flacoane de parfum pentru a omorî mii de oameni.
La început, tăcere din partea Rusiei. O tăcere care contrasta cu reacția alertă a Moscovei la momentul izbucnirii scandalului. Na că le-a închis gura, mi-am zis. Au venit cu nume și date, nu mai au ce zice. Dar m-am înșelat. Mica întîrziere în reacție s-a dovedit a fi de fapt o pregătire minuțioasă a unei replici argumentate, zglobii și ironice, care merge pe aceeași linie a negării totale. Și ea a venit, cîteva zile mai tîrziu, „pe canale diplomatice”.
Pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București a fost publicat în weekend, în limba rusă și în limba română, un comentariu intitulat „Umbra lui Margaret Thatcher în insulele Falkland și calvarele chimice ale Theresei May”. Textul menționează concluziile la care a ajuns Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice în cazul de la Amesbury. „În documentul oficial al OIAC nu este precizată țara de origine a neurotoxinei”, scrie Ambasada pe pagina de Facebook. Și se întreabă de ce, în această situație, premierul May efectuează „un nou exercițiu de elocvență vicleană” la adresa Rusiei. Pentru că, argumentează Ambasada, guvernul condus de Theresa May „se confruntă cu cea mai gravă criză politică internă”, provocată de „eșecul negocierilor cu UE” pe tema Brexit. Este ca pe vremea lui Margaret Thatcher, scrie ambasada, care într-un context politic intern similar „a dezlănțuit războiul neocolonial contra Argentinei” în conflictul din insulele Falkland. Doar că acum Marea Britanie nu mai are „mușchii militari” pentru „o nouă aventură de peste mări”, și în acest sens „este mult mai ușoară și mai ieftină lansarea unui nou sezon de seriale thriller”, intitulat „Despre crimele Kremlinului, sau Noviciok rusesc în Marea Britanie”.
Mai departe, motivația coalizării statelor occidentale în cazul Skripal este dată, în discursul Ambasadei ruse, de faptul că Marea Britanie și aliații săi din NATO în frunte cu Statele Unite „sînt extrem de iritați” că lumea nu se mai supune „dictatului lor neo-imperial”. „Este o chestie personală a fiecăruia dintre dumneavoastră să credeți sau să nu credeți în teoria conspirației, dar să ai încredere în Theresa May cu exercițiile sale lipsite de originalitate anti-Rusia ar fi, evident, o nechibzuință”, mai scrie Ambasada Rusiei în România. Textul nu a fost preluat de mass-media principale din România. El este prezentat în schimb pe larg pe site-ul Sputnik în limba română, site sponsorizat de guvernul rus. Și nu m-ar mira să se găsească și pe site-urile altor ambasade rusești din țările europene.
Dincolo de construcția replicii în sine, aici frapează și cărămizile ei. E populată cu termeni din vremea războiului rece, cărora li s-a atașat prefixul neo-: neocolonialism și neoimperialism. Se adaugă și „problemele” din lagărul occidental, care macină societățile vestice în general, și pe cea britanică în particular. E drept că epitetul „putrezit” lipsește, dar prezența lui se reconstituie parcă pe parcursul lecturii. Nu cred că diplomația rusă mai gîndește curent în acești termeni, dar iată că îi consideră încă viabili pentru a încerca să facă înțeleasă publicului din România versiunea ei despre cazul Skripal. Și problema aici translatează: chiar există un public în România dispus să accepte discuția în acești termeni? Ambasada rusă crede se pare că da, dar mă tem că nu e la curent cu toate schimbările survenite și aici după 1989.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
