De ce nu vă mai plac tehnocraţii?

12 august 2016
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg

S-a răspîndit în ultima vreme – mai ales de cînd unii membri ai Guvernului au început să şi vorbească mai mult, nu doar „să tacă şi să facă” – opinia că „tehnocraţii nu sînt ce ne trebuie”. Mai ales PSD face eforturi să se răfuiască tot mai mult cu tehnocraţii. Dar – ca de multe ori în zgomotoasa noastră societate – discuţia o ia razna.

Cine-a trăit agitaţiunea politică a anilor ’90 îşi aminteşte că, pe atunci, formula „guvern de tehnocraţi” era scoasă din pălărie destul de des, ca un fel de minune la-ndemînă pentru salvarea ţărişoarei şi dregerea busuiocului. Theodor Stolojan a ajuns prim-ministru, în 1991, tocmai pentru că era văzut drept un salvator-tehnocrat şi a rămas, de atunci, cu imaginea de om care se pricepe la finanţe şi economie. Şi – în ciuda unor măsuri nepopulare – imaginea sa a rămas bună şi după guvernare. Deh, tehnocrat! Mai tîrziu, cam tot aşa s-a ajuns la guvernul condus de Mugur Isărescu: Convenţia Democratică năduşea rău de tot la guvernare, partidele care o alcătuiau nu prea se mai înţelegeau deloc, aşa că venirea guvernatorului BNR la guvernare a liniştit apele politice şi a dat o gură de oxigen economiei. Aşadar, cele două guverne de „tehnocraţi” (care în fapt erau pline de membri ai partidelor sau de oameni puşi de partide) au lăsat în conştiinţa publică mai degrabă o senzaţie pozitivă.

De atunci, de multe ori, mai toate taberele politice au lansat, din cînd în cînd, strigătul: „Vrem guvern de tehnocraţi!” Tocmai pentru că impresia generală era bună: tehnocraţii erau văzuţi drept nişte inşi care se pricep la ceva, sînt buni în meseria lor şi, mai ales, nu sînt politicieni. În percepţia publică, pe măsură ce politicienii aveau o imagine tot mai prostă, tehnocraţii deveneau o soluţie onestă pentru o bună guvernare, fără şerpăriile politice ale partidelor. 

De prin 2014, a început iar să se vorbească destul de intens despre necesitatea unui guvern „tehnic”: şi societatea civilă, şi unii lideri de opinie, ba chiar şi diverşi politicieni au spus că ar fi cea mai bună soluţie pentru România. Pînă acum, s-a dovedit că este. Dar, pentru că să apropie alegerile (ori pur şi simplu pentru că s-au plictisit să stea pe bară şi să vadă cum le sînt scoase la iveală matrapazlîcurile), lideri importanţi ai PSD au început să combată guvernul tehnocrat cu vorbe grele şi cu ironii grosuţe. Şi să ameninţe la tot pasul cu moţiunea de cenzură. Brusc, tehnocraţii au devenit „incompetenţi”: o întreagă retorică politicianistă e pusă la bătaie, deşi acţiunile de pînă acum ale Guvernului au reparat gafe şi prostii ale guvernărilor anterioare, au iniţiat proiecte noi şi au încercat să aşeze lucrurile pe un făgaş normal. Cred însă că ar fi fost bine dacă membrii guvernului ar fi comunicat mai mult cu cetăţenii: nu de dragul „imaginii” în sine, ci pentru a le arăta oamenilor cum se vorbeşte normal, deschis, firesc, fără eschive politice, fără minciuni electorale, pe bază de fapte şi argumente. Pentru ca oamenii să vadă că poţi să guvernezi bine şi să te exprimi decent, fără a sta seară de seară la Antena 3. Pentru ca oamenii să vadă priviri de oameni oneşti, veniţi să facă treabă şi apoi să-şi vadă de ale lor.

Premierul şi cei cîţiva miniştri care au fost mai activi în spaţiul public în ultima vreme asta au arătat: un stil deschis şi onest de a se prezenta în faţa cetăţenilor. Mi-ar fi plăcut ca astfel de episoade de comunicare să fie mai frecvente: dincolo de ceea ce reuşeşte să facă într-un mandat de un an, acest Guvern are şi rolul de a-i convinge pe cetăţeni – atît cît se poate – să se poate guverna şi alfel, cinstit şi pe faţă, spunînd lucrurilor pe nume. Aşa încît zbenguiala retorică a PSD împotriva tehnocraţilor poate avea, pînă la urmă, exact efectul contrar celui dorit: oamenii îşi vor da seama de diferenţa dintre un Guvern care comunică decent şi un partid care nu se poate exprima decît prin campanii negative.

Sper ca risipa retorică a PSD să-i determine pe tehnocraţi să iasă din discreţia lor eficientă şi să le vorbească mai mult cetăţenilor. Căci, pînă la urmă, la cetăţeni e cheia. Putem să ne plîngem cît vrem de calitatea proastă a clasei politice, dar adevărul e simplu: asta e ce au votat cetăţenii.   

Articol apărut pe Blogurile Adevărul

Fotografie de Marius Georgescu

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

chirie
Noi reguli pentru zonele cu locuințe prea scumpe. Ce se schimbă pentru proprietari, chiriași și Airbnb
Comisia Europeană propune un nou cadru pentru zonele în care locuințele au devenit prea scumpe în raport cu veniturile. În anumite condiții, autoritățile ar putea introduce restricții privind închirierile pe termen scurt.
facultate istock jpg
Câte puncte primești la pensie dacă ai facultate
Anii în care o persoană a urmat facultatea pot fi luați în calcul la stabilirea pensiei, chiar dacă pentru perioada respectivă nu au fost plătite contribuții de asigurări sociale. Legea pensiilor include studiile universitare în categoria perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
geran 4 cu reactie jpg
Teheranul ar fi cerut Kremlinului drone cu reacție pentru războiul cu SUA
Confruntată cu dificultăți pe front, Rusia și-a intensificat, în ultimele luni, atacurile asupra teritoriului din spatele liniei frontului, folosind în acest scop versiuni modernizate ale dronelor „Shahed”: dronele reactive de atac „Geran-4” și „Geran-5”.
image png
Ringo Starr mănâncă de zeci de ani același sandviș. Are doar două ingrediente
Ringo Starr, legendarul baterist al trupei The Beatles, are un obicei culinar care a stârnit curiozitatea fanilor din întreaga lume: de zeci de ani, artistul mănâncă același sandwich simplu, făcut din doar două ingrediente - pâine și brânză de capră.
Transfăgărășan  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (6) jpg
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Autostrăzile construite în ultimii ani au eliberat de trafic și au redus riscurile pe mai multe șosele aglomerate din România. Totuși, mai multe drumuri naționale continuă să provoace temeri multor șoferi, mai ales după lăsarea serii.
Elevi mici la scoala/rezultate PISA/elevi saraci la scoala
„Piața reală a meditațiilor ar putea depăși 1 miliard de euro”. Părinții atrag atenția asupra controalelor deficitare
În anul 2025, doar 5% dintre profesorii din învățământul preuniversitar au declarat la ANAF venituri provenite din meditații, activități încadrate la două coduri CAEN. Față de anul precedent, numărul acestora a scăzut de la 12.772 la 12.503, ceea ce indică o tendință inversă celei așteptate.
Podul de la Cernavoda jpg
14 septembrie, ziua când România s-a îmbrăcat militărește și a devenit Stat Național Legionar
La 14 septembrie 1940, Regele Mihai I a semnat Decretul regal prin care România a fost proclamată „Stat Național-Legionar”. Tot pe 14 septembrie s-a născut cântăreața Dida Drăgan și a murit Grace Kelly, prințesă de Monaco.
Georgia Meloni FOTO Profimedia
Georgia Meloni: „Nu am susținut Ucraina de dragul Kievului. Am susținut Ucraina de dragul Romei”
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a respins ipoteza potrivit căreia, înaintea alegerilor din 2027, ar putea încheia o alianță cu forțe politice care se opun sprijinului militar acordat Ucrainei.
01 CORVINUL HUNEDOARA UNIVERSITATEA CRAIOVA, SUPERLIGA SUPERBET (13 09 2026) jpg
Oltenii au obținut primul lor succes în deplasare și au urcat pe locul 3
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0, duminică seara, la Arad, în meciul cu Corvinul Hunedoara contând pentru etapa a 9-a din Superligă. Într-un alt meci al zilei, FC Botoșani a remizat, 1-1, cu FC Argeș, la Mioveni.