De bine şi de rău

14 octombrie 2016
Cum se ratează o dezbatere jpeg

DE BINE 

Am fost pentru cîteva zile în Germania şi am aflat detalii despre un proiect al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. E vorba de construcţia unui Aşezămînt Bisericesc în oraşul München, după ce, vreme de mai mulţi ani, s-au căutat soluţii potrivite pentru a ctitori o mănăstire-reşedinţă episcopală, în slujba românilor stabiliţi (sau în trecere) prin Germania (numai în München sînt, acum, peste 20.000).

În cele din urmă a fost găsit şi cumpărat un teren convenabil, în 2011 s-a pus piatra de temelie a noii clădiri, iar în 2014 i s-a încredinţat dlui Şerban Sturdza coordonarea unei echipe, care să definitiveze proiectul arhitectural. Trebuie spus că, în final, ansamblul de la München va cuprinde nu doar o biserică, o mănăstire şi sediul episcopal propriu-zis, ci şi un centru comunitar cu funcţionalitate multiplă: de la spaţii de grădiniţă la săli de conferinţe şi cursuri, activităţi sociale etc. Pentru a fi deschis (şi dus la bun sfîrşit), şantierul are încă nevoie de finanţare. Există deja un curatoriu de susţinere a proiectului, prezidat de dna Barbara Stamm, preşedinta Parlamentului Bavarez. S-au făcut şi se fac donaţii. (Sînt de menţionat – apropo de furia anti-ecumenică a cîtorva „rigorişti” neaoşi – Biserica Luterană şi Biserica Catolică, amîndouă înscrise, în beneficiul comunităţii ortodoxe, cu cîte 300.000 de euro).

O sumedenie de drept-credincioşi oferă şi ei, după puteri, daruri convertibile în cărămizi... Va fi nevoie, pentru cheltuielile de construcţie, de un credit bancar consistent (evident cu returnare ulterioară). Vreau să sper că se va găsi o Bancă, dispusă să facă efortul unei astfel de creditări şi că numărul donatorilor din ţară şi din străinătate va creşte. Cred, de asemenea, că agenda Forumului Româno-German va putea include, între altele, şi o participare eficientă la împlinirea acestui proiect. (Cum cred şi că Forumul Germano-Român ar fi bine inspirat să-şi facă o prioritate din restaurarea patrimoniului arhitectural săsesc din Ardeal). Proiectul de la München, în acelaşi timp curajos şi rezonabil, se bucură, în plus, de patronajul unor oameni care sfinţesc locul... Mai întîi I.P.S. Dr. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi P.S. Dr. Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Le doresc, sincer, succes!

DE RĂU

Între timp, ţărişoara are alte preocupări. Se străduieşte să confirme, de cîte ori se iveşte ocazia, că, pe la noi, cum încearcă cineva să facă ceva, e aspru pedepsit. Să se-nveţe minte! Iata cazul dlui Mircea Dumitru. A fost, cîţiva ani, rector al Universitaţii Bucureşti. A fost numit ministru cu trei luni în urmă. Nimeni nu s-a interesat de „dosarul” lui. Trebuia, mai întîi, să vedem daca e băiat cuminte. N-a fost! A dat iama în plagiatori, a cerut ca directorii de şcoli să fie numiţi prin concurs (cum adică?!), carevasăzică trebuie să-i arătăm pisica.

Şi i-am arătat-o: i-am găsit un trecut de turnător. CNSAS s-a pronunţat încă din 2007 asupra chesiunii, livrînd o adeverinţă de necolaborare. Nu contează, mai săpăm! A, putem avea, în parlamentul ţării, nu informatori, ci foşti ofiţeri de informaţii (îi ţineţi minte pe Ristea Priboi şi pe Ilie Merce?). Dacă am scormoni în trecutul tuturor figurilor noastre publice (parlamentari sau miniştri), am avea mari surprize. Dar nu toţi ne deranjează. Cînd însă Mircea Dumitru ne deranjează, amenda vine prompt. Las' că nu ştie nici nemţeşte, deşi pretinde că a tradus Wittgenstein (deunăzi, un gazetar revoltat credea ca era vorba de Heidegger...). Omul a dat toate explicaţiile necesare (traducerea a fost un lucru de echipă, alături de Mircea Flonta şi de Adrian Paul Iliescu). Nu contează. Sîntem „riguroşi”, chiar dacă nu ne pricepem. (Nu intru în detalii, problema e complexă: Ion Frunzetti a tradus Război şi pace! fără să ştie ruseşte, iar Şt. Aug. Doinaş, a cărui germană era şubredă, a tradus Faustul lui Goethe mai bine decît Blaga, care ştia excelent nemţeşte. Sigur, fiecare caz are explicaţii contextuale diferite, dar cine s-a ocupat cu tradusul ştie că un „nevorbitor” poate fi flancat de experţi, pentru partea lui de expertiză). Dar aici nu de „exigenţă” e vorba, ci de parapon, amestecat cu ignoranţă.

Nici doamna ministru Prună, de la Justiţie, nu ne prea place. Dar ia să ne ocupăm de familia dînsei. Tatăl, dl Prună, n-a fost cumva ambasador prin ţările arabe (ştia araba!)? Aha! Ceva e putred! Dar, în acest caz, n-ar fi fair, să umblăm niţeluş şi pe la rudele tuturor vedetelor noastre politice (părinţi, fraţi, veri şi cumnaţi)? Ce erau taţii cîtorva foşti premieri? Sau socrii? Sau vreo mătuşă? Că doar n-or fi toţi copii de plugari sau victime ale Securităţii!

Iar, dacă nu găsim nimic compromiţător în CV-ul şi în arborele genealogic al celor care păcătuiesc prin exces de zel, putem să-i trecem la sorosişti, masoni, sau „acoperiţi” ai Bruxelles-ului, trimişi să ne nenorocească. Dovada: Vlad Voiculescu, de la Sănătate, nu e nici el în regulă. Nici Dragoş Pîslaru, de la Muncă. De Cioloş nu mai vorbim. E ghinionul României! Nu ca Ponta, al cărui program politic e să ne ţină veseli în eternitate...

Cît despre Laura Codruţa Kövesi, a se slăbi! A demascat-o unu` Ghiţă (îmi spune şi mie cineva cine e, de fapt, băiatul ăsta?). O băgăm la plagiatori! Numai madam Andronescu o mai poate scăpa! Să fiu bine înţeles: dacă plagiatul doamnei Kövesi se va dovedi real, voi fi cel dintîi care să calific comportamentul ei drept lamentabil şi să-i cer demisia. Dar e totuşi ciudat cum de s-a spart „buba” de-abia acum...

Şi fiindcă veni vorba: am început să cred într-un soi de „candoare” a plagiatorilor! Ei pur şi simplu nu ştiu ce e, ce trebuie să fie, o lucrare de doctorat. Au crezut tot timpul că e un grad onorific, un moft decorativ, sau un mod firesc, democratic, de a trece din clasa a patra într-a cincea. Păi, dacă scriu lucrări ştiinţifice şi oamenii din puşcării, cum să nu reuşească ei, aflaţi în libertate şi avînd la îndemînă tot felul de cărţi şi de amici săritori? Să fie iertaţi! Cu condiţia să nu facă prostii. Altfel spus, cu condiţia să nu facă nimic. Secretul moralităţii oamenilor publici de pe la noi este netrebnicia, moţăiala cuminte – pe bani publici – în banca proprie.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Doina Caramzulescu Radio Vacanţa
A murit Doina Caramzulescu, vocea „Radio Vacanța” care a încântat generații de turiști: „Mulțumim pentru toate verile de neuitat!”
Doina Caramzulescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului românesc și figura emblematică a postului Radio Vacanța, a murit la vârsta de 79 de ani.
curier de mancare muncitor strain unsplash jpg
Românii pleacă, imigranții vin. Cum a ajuns România să-și păstreze populația la 19 milioane și cum îi putem face să rămână
România are nevoie de muncitorii străini, însă aceștia sunt priviți tot mai des cu suspiciune. Sociologul Elena Trifan explică de ce imigranții ajung țapi ispășitori pentru problemele economice și ce ar trebui să facă România pentru a-i convinge să rămână.
dieta legume fructe curcubeu shitterstock jpeg
5 legume care ajută organismul să producă natural colagen
Colagenul este cea mai importantă proteină pentru buna funcționare a organismului nostru. Cu ajutorul colagenului, tenul își va menține aspectul tânăr și sănătos, iar încheieturile vor rămâne flexibile și puternice.
Militarii răniți în urma exploziei de la Botoșani, transferați în Belgia FOTO: ISU
Explozie urmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Galați: trei persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost găsită inconștientă
O explozie urmată de un incendiu s-a produs sâmbătă seară într-un bloc din municipiul Galați. Trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită inconștientă și transportată de urgență la spital după ce a fost intubată de echipajul SMURD.
ghiveci calugaresc foto shutterstock jpg
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
Sfârșitul de vară este una dintre cele mai bogate și darnice perioade din an, din punct de vedere agricol, marcând trecerea spre toamnă printr-o explozie de culori, arome și gusturi. Acum este momentul ideal să încropim niște preparate culinare tradiționale, foarte delicioase și mai ales sănătoase.
port apus nava vapor foto shutterstock
Somalia și Turcia au recuperat o navă deturnată. 14 pirați au fost uciși în timpul intervenției. La bord s-ar fi aflat armament turcesc
Autoritățile din Somalia au anunțat că o navă deturnată de pirați în largul coastelor regiunii Puntland a fost eliberată în urma unei operațiuni comune desfășurate de forțele somaleze și turce.
Lucian Pahontu la masa cu Nicusor Dan 800x450 1 png
Scrisoare deschisă către Nicușor Dan în cazul Pahonțu: „Un președinte conduce, nu se ascunde”
Alianța „A Patra Putere”, organizație care reprezintă profesioniști din domeniul jurnalismului, i-a transmis președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă în contextul controversei generate de investigația Recorder privind șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), generalul Lucian Pahonțu.
Fanel Bogos FOTO Facebook / Fanel Bogos
Cum a intrat Fănel Bogos la Ilie Bolojan: „Mă dă afară pe ușă și intru pe geam”
Omul de afaceri Fănel Bogos, cercetat în dosarul instrumentat de DNA Iași privind presupuse intervenții pentru obținerea unor despăgubiri de aproximativ 3 milioane de euro, susține că a ajuns în biroul premierului interimar Ilie Bolojan în urma unor demersuri făcute pentru salvarea afacerii sale.
32e23461 7b57 4c44 b203 2b84d3925c8e 1024x839 jpg
Conflict între Primăria Berceni și constructorul A0. Lucrările la pasaj au fost suspendate
Primarul comunei Berceni, George Ene, anunță că a oprit lucrările de reparații la pasajul peste autostrada A0, începute de constructorul Alsim Alarko fără acordul Primăriei Berceni. Edilul susține că intervenția ar fi afectat traficul și că locuitorii comunei riscă să piardă ore întregi în trafic.