De bine şi de rău
DE BINE
Am fost pentru cîteva zile în Germania şi am aflat detalii despre un proiect al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. E vorba de construcţia unui Aşezămînt Bisericesc în oraşul München, după ce, vreme de mai mulţi ani, s-au căutat soluţii potrivite pentru a ctitori o mănăstire-reşedinţă episcopală, în slujba românilor stabiliţi (sau în trecere) prin Germania (numai în München sînt, acum, peste 20.000).
În cele din urmă a fost găsit şi cumpărat un teren convenabil, în 2011 s-a pus piatra de temelie a noii clădiri, iar în 2014 i s-a încredinţat dlui Şerban Sturdza coordonarea unei echipe, care să definitiveze proiectul arhitectural. Trebuie spus că, în final, ansamblul de la München va cuprinde nu doar o biserică, o mănăstire şi sediul episcopal propriu-zis, ci şi un centru comunitar cu funcţionalitate multiplă: de la spaţii de grădiniţă la săli de conferinţe şi cursuri, activităţi sociale etc. Pentru a fi deschis (şi dus la bun sfîrşit), şantierul are încă nevoie de finanţare. Există deja un curatoriu de susţinere a proiectului, prezidat de dna Barbara Stamm, preşedinta Parlamentului Bavarez. S-au făcut şi se fac donaţii. (Sînt de menţionat – apropo de furia anti-ecumenică a cîtorva „rigorişti” neaoşi – Biserica Luterană şi Biserica Catolică, amîndouă înscrise, în beneficiul comunităţii ortodoxe, cu cîte 300.000 de euro).
O sumedenie de drept-credincioşi oferă şi ei, după puteri, daruri convertibile în cărămizi... Va fi nevoie, pentru cheltuielile de construcţie, de un credit bancar consistent (evident cu returnare ulterioară). Vreau să sper că se va găsi o Bancă, dispusă să facă efortul unei astfel de creditări şi că numărul donatorilor din ţară şi din străinătate va creşte. Cred, de asemenea, că agenda Forumului Româno-German va putea include, între altele, şi o participare eficientă la împlinirea acestui proiect. (Cum cred şi că Forumul Germano-Român ar fi bine inspirat să-şi facă o prioritate din restaurarea patrimoniului arhitectural săsesc din Ardeal). Proiectul de la München, în acelaşi timp curajos şi rezonabil, se bucură, în plus, de patronajul unor oameni care sfinţesc locul... Mai întîi I.P.S. Dr. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi P.S. Dr. Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Le doresc, sincer, succes!
DE RĂU
Între timp, ţărişoara are alte preocupări. Se străduieşte să confirme, de cîte ori se iveşte ocazia, că, pe la noi, cum încearcă cineva să facă ceva, e aspru pedepsit. Să se-nveţe minte! Iata cazul dlui Mircea Dumitru. A fost, cîţiva ani, rector al Universitaţii Bucureşti. A fost numit ministru cu trei luni în urmă. Nimeni nu s-a interesat de „dosarul” lui. Trebuia, mai întîi, să vedem daca e băiat cuminte. N-a fost! A dat iama în plagiatori, a cerut ca directorii de şcoli să fie numiţi prin concurs (cum adică?!), carevasăzică trebuie să-i arătăm pisica.
Şi i-am arătat-o: i-am găsit un trecut de turnător. CNSAS s-a pronunţat încă din 2007 asupra chesiunii, livrînd o adeverinţă de necolaborare. Nu contează, mai săpăm! A, putem avea, în parlamentul ţării, nu informatori, ci foşti ofiţeri de informaţii (îi ţineţi minte pe Ristea Priboi şi pe Ilie Merce?). Dacă am scormoni în trecutul tuturor figurilor noastre publice (parlamentari sau miniştri), am avea mari surprize. Dar nu toţi ne deranjează. Cînd însă Mircea Dumitru ne deranjează, amenda vine prompt. Las' că nu ştie nici nemţeşte, deşi pretinde că a tradus Wittgenstein (deunăzi, un gazetar revoltat credea ca era vorba de Heidegger...). Omul a dat toate explicaţiile necesare (traducerea a fost un lucru de echipă, alături de Mircea Flonta şi de Adrian Paul Iliescu). Nu contează. Sîntem „riguroşi”, chiar dacă nu ne pricepem. (Nu intru în detalii, problema e complexă: Ion Frunzetti a tradus Război şi pace! fără să ştie ruseşte, iar Şt. Aug. Doinaş, a cărui germană era şubredă, a tradus Faustul lui Goethe mai bine decît Blaga, care ştia excelent nemţeşte. Sigur, fiecare caz are explicaţii contextuale diferite, dar cine s-a ocupat cu tradusul ştie că un „nevorbitor” poate fi flancat de experţi, pentru partea lui de expertiză). Dar aici nu de „exigenţă” e vorba, ci de parapon, amestecat cu ignoranţă.
Nici doamna ministru Prună, de la Justiţie, nu ne prea place. Dar ia să ne ocupăm de familia dînsei. Tatăl, dl Prună, n-a fost cumva ambasador prin ţările arabe (ştia araba!)? Aha! Ceva e putred! Dar, în acest caz, n-ar fi fair, să umblăm niţeluş şi pe la rudele tuturor vedetelor noastre politice (părinţi, fraţi, veri şi cumnaţi)? Ce erau taţii cîtorva foşti premieri? Sau socrii? Sau vreo mătuşă? Că doar n-or fi toţi copii de plugari sau victime ale Securităţii!
Iar, dacă nu găsim nimic compromiţător în CV-ul şi în arborele genealogic al celor care păcătuiesc prin exces de zel, putem să-i trecem la sorosişti, masoni, sau „acoperiţi” ai Bruxelles-ului, trimişi să ne nenorocească. Dovada: Vlad Voiculescu, de la Sănătate, nu e nici el în regulă. Nici Dragoş Pîslaru, de la Muncă. De Cioloş nu mai vorbim. E ghinionul României! Nu ca Ponta, al cărui program politic e să ne ţină veseli în eternitate...
Cît despre Laura Codruţa Kövesi, a se slăbi! A demascat-o unu` Ghiţă (îmi spune şi mie cineva cine e, de fapt, băiatul ăsta?). O băgăm la plagiatori! Numai madam Andronescu o mai poate scăpa! Să fiu bine înţeles: dacă plagiatul doamnei Kövesi se va dovedi real, voi fi cel dintîi care să calific comportamentul ei drept lamentabil şi să-i cer demisia. Dar e totuşi ciudat cum de s-a spart „buba” de-abia acum...
Şi fiindcă veni vorba: am început să cred într-un soi de „candoare” a plagiatorilor! Ei pur şi simplu nu ştiu ce e, ce trebuie să fie, o lucrare de doctorat. Au crezut tot timpul că e un grad onorific, un moft decorativ, sau un mod firesc, democratic, de a trece din clasa a patra într-a cincea. Păi, dacă scriu lucrări ştiinţifice şi oamenii din puşcării, cum să nu reuşească ei, aflaţi în libertate şi avînd la îndemînă tot felul de cărţi şi de amici săritori? Să fie iertaţi! Cu condiţia să nu facă prostii. Altfel spus, cu condiţia să nu facă nimic. Secretul moralităţii oamenilor publici de pe la noi este netrebnicia, moţăiala cuminte – pe bani publici – în banca proprie.
