Cum să distrugi o instituţie care funcţionează brici

- şi, odată cu ea, orice şanse de vizibilitate a culturii române în străinătate –

Miercuri, 13 iunie 2012, guvernul Ponta a modificat printr-o ordonanţă de urgenţă legea Institutului Cultural Român. În consecinţă, preşedintele ICR, cei doi vicepreşedinţi şi o treime din consiliul de conducere ICR vor fi numiţi de Biroul permanent al Senatului, iar ICR-ul e scos de sub autoritatea simbolică a Preşedinţiei. Toate astea, spun Ponta&co, spre binele ICR-ul, o instituţie politizată, lipsită de transparenţă şi care cheltuieşte iresponsabil banul public. Joi, 14 iunie, într-o conferinţă de presă organizată la sediul ICR, la care au participat, printre alţii, Cristi Puiu, Andrei Şerban, Ada şi Alexandru Solomon, Mihai Mihalcea, Ada Milea, Voicu Rădescu, Matei Branea, Thomas Ciulei etc. Horia-Roman Patapievici a demontat aceste acuzaţii.

În primul rînd, a afirmat Patapievici, „nu a existat niciodată vreo ingerinţă a Preşedinţiei în activitatea ICR, am funcţionat sub o autonomie totală. Desfid pe oricine ar putea să indice o selecţie de persoane sau de programe care să reflecte această politizare.” Verificarea se face simplu: luaţi activitatea ICR din ultimii ani, şcolăreşte, cu creionul pe hîrtie, şi căutaţi politizarea în festivalurile de film, tîrgurile de carte, expoziţiile, concertele organizate de ICR-urile din lume. N-o veţi găsi nicăieri. Efortul de obiectivitate a fost „dureros”, a continuat preşedintele ICR, „pentru că ne întorceam pe pieţele occidentale după 50 de ani de absenţă”. La capitolul „bani publici”, trebuie menţionat că, în 2011, 1 din 2 evenimente marca ICR s-au desfăşurat în parteneriat cu alte instituţii, iar 1 din 5 fără nici un fel de finanţare. Bugetul ICR pe anul 2011 a fost, pe hîrtie, de 10 milioane de euro. Împărţiţi asta la cele 17 institute care funcţionează în lume, la sute de evenimente organizate anual, la mii de actori ai scenei culturale şi veţi vedea că, pînă la urmă 10 milioane nu-s cine ştie ce. Dar rezultatele sînt. Numai în 2011, 2 250 000 de persoane au participat la evenimentele marca ICR, au apărut 8043 de articole în presa străină despre aceleaşi evenimente, iar în ultimii 6 ani, de cînd există Translation and Publication Support Programme, au fost publicate în străinătate 330 de traduceri din literatura română (cam o carte pe săptămînă). Din acest buget al ICR-ului, doar 25% reprezintă cheltuieli de adimistraţie (salarii etc.), restul fiind alocat programelor. „Nici o altă instituţie a statului român nu arată aşa”, a spus Patapievici, adaugînd că „acuzaţia că nu cheltuim cu chibzuinţă banul public e o neruşinare”. Transparenţa există, e de-ajuns să intri pe site-ul ICR-ului şi să citeşti despre programe, finanţări etc. E de-ajuns, de fapt, să ai bunăvoinţă şi să te informezi. Ca să afli, de pildă, că cei trei artişti români implicaţi în scandalul poneiului roz (scandal a fost doar la Bucureşti, nu şi la New York) au fost remarcaţi de o scenografă care le-a propus să lucreze în echipa unei montări off-Broadway. Musicalul a avut un asemenea succes, încît a fost mutat pe Broadway şi a obţinut un premiu Tony pentru scenografie. Dar nu auziţi asta la Antena 3 sau în altă parte, non, monsieur.

„Această ordonanţă urmăreşte politizarea ICR. La conducerea ICR vor fi oameni numiţi în urma unui algoritm politic. Se va ajunge la aberaţii în funcţionarea ICR. Ne aflăm în faţa unei involuţii instituţionale. Din acest moment, ICR are o soartă pecetluită”, aşa şi-a încheiat Horia-Roman Patapievici intervenţia din cadrul conferinţei de presă de joi. Nu înainte de a reaminti că echipa lui oricum urma să îşi încheie mandatul peste 6 luni şi că, deci, acesta nu e un apel personal de a nu fi schimbat din funcţie. E încercarea de a proteja un discurs al culturii instituţionale care de cîţiva ani funcţionează brici, încît nu i-ar trece nimănui prin minte să distrugă ceva care merge atît de bine. Nu în alte ţări, în orice caz.

La final, o jurnalistă (de la Antena 1) l-a rugat pe Patapievici să-i dea nişte exemple de "autori, opere" pentru care s-au cheltuit cele 10 milioane de euro, "care nu sînt totuşi 2 lei". Patapievici i-a dat raportul de activitate al ICR şi a rugat-o să-l citească. Jurnalista a continuat, cu un aplomb netulburat, să ceară explicaţii. E exemplul perfect pentru ceea ce se întîmplă, imposibilitatea unui dialog veritabil între o instituţie română care a fost, vreme de cîţiva ani, în fruntea EUNIC (reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană) şi o parte destul de mare a presei din România, care nu pricepe nimic şi transmite către public jumătăţi de informaţii, suspiciuni, deliruri.

Au trecut de-abia cîteva săptămîni de cînd scriam în Dilema despre succesul extraordinar al României la Tîrgul de carte de la Torino. La anul, România va fi invitată de onoare la Salon du livre de la Paris. Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez cum va arăta standul nostru acolo şi cine va fi preşedintele ICR în martie 2013, asta în condiţiile în care, vă reamintesc, din Biroul permanent al Senatului fac parte Dan Voiculescu, Vasile Blaga, Radu Berceanu, iar preşedintele Comisiei de cultură din Senat e Sergiu Nicolaescu. Din punctul meu de vedere, ordonanţa de urgenţă de miercuri, 13 iunie 2012, înseamnă anularea efortului imens de a reaşeza România pe harta culturală a lumii şi întoarcerea la vechile noastre obiceiuri şi pişcoturi. O ordonanţă de urgenţă care trebuie retrasă tot de urgenţă, dacă guvernul Ponta vrea să lase o impresie cît de mică de responsabilitate a propriilor decizii.