Conferința revistelor culturale europene
Conversano e un mic oraş fermecător din sudul Italiei. Acolo s-au întîlnit, la început de octombrie, reprezentanţii celor peste 80 de reviste culturale din reţeaua Eurozine. În presa culturală europeană, nu prea sînt motive de bucurie.
Eurozine a fost, la început, o idee simplă şi excepţională: un grup de intelectuali din cîteva ţări europene şi-au pus întrebarea dacă este posibilă crearea unui “spaţiu public european” prin intermediul presei culturale, al schimbului de articole, al întîlnirilor periodice pentru a dezbate probleme comune ale Europei. Iniţial, au fost cîteva reviste. Acum sînt peste 80 (printre care şi Dilema veche), iar conferinţele anuale au căpătat tradiţie şi consistenţă. Mecanismul imaginat la începutul anilor ’90 funcţionează (ajutat din plin evoluţia Internetului), spaţiul public european a prins contur. Anul acesta, tema conferinţei a fost "Law and Border – House Search in Fortress Europe", deloc întîmplător: foarte aproape de Conversano, la Lampedusa, s-a comemorat un an de la tragedia în care au pierit sute de imigranţi care veneau spre Europa în căutarea unei vieţi normale.
E o problemă care în România nu se discută aproape deloc, deşi ne priveşte direct (şi, cu timpul, va deveni tot mai importantă pentru noi, pe măsură ce fluxurile migratorii nevor intersecta viaţa de toate zilele). Au avut loc dezbateri, conferinţe, expoziţii şi proiecţii de filme pe tema migraţiei, la care au participat, pe lîngă editorii revistelor culturale, universitari, scriitori, jurnalişti. Între ei, Fabrizio Gatti – un jurnalist italian care timp de cîţiva ani a parcurs, sub acoperire, toate traseele pe care au loc migraţiile şi traficul de persoane (asta da acoperire! nu ca la noi...). Sau Slavenka Drakulic (jurnalistă şi scriitoare alungată, practic, din Croaţia în vremea regimului lui Franjo Tudjman).
Migraţia este una dintre problemele care nu pot fi discutate şi rezolvate decît la nivel european, deşi competenţele în materie sînt ale statelor naţionale, nu ale Uniunii sau ale Comisiei Europene. Una dintre ideile care s-a desprins din discuţii a fost, de altfel, că realitatea a luat-o înaintea politicilor create în cabinete ministeriale şi şedinţe: imigranţii vin în Europa, nu într-o ţară anume, pentru ei sistemul de referinţă e modul de viaţă european, cu valorile sale, cu libertatea şi prosperitatea pe care le poate asigura. Iar mica insulă Lampedusa, din sudul Italiei, a devenit un fel de simbol al temei în ansamblu: fiind teritoriul european cel mai apropiat de Africa, aici sosesc una după alta ambarcaţiuni pline de imigranţi, pe care autorităţile italiene nu le pot gestiona singure. Iar migranţii vor să pună piciorul pe pămînt european şi să obţină un statut legal de refugiaţi pentru a pleca apoi oriunde în Europa.
De cînd particip la conferinţele anuale Eurozine, cea de la Conversano mi s-a părut cea mai interesantă: prin temă, prin calitatea dezbaterilor şi, nu în ultimul rînd, prin felul în care participanţii consideră necesar să se implice în cosolidarea spaţiului public european. Doar că problemele generate de criza economică ating serios şi presa culturală europeană – chiar şi din acele ţări spre care noi ne uităm cu invidie. Reviste din Germania, Marea Britanie, Suedia, Italia au probleme serioase şi fac eforturi considerabile pentru a supravieţui. Chiar reţeaua Eurozine – care are sediul la Viena – reuşeşte tot mai greu să obţină finanţarea necesară funcţionării. Aşa încît, dincolo de conţinutul de foarte bună calitate al conferinţei, conferinţa mi-a lăsat şi o anume melancolie: o idee excepţională (crearea unei reţele a presei culturale europene) riscă nu poată merge mai departe, tocmai într-un moment cînd a devenit foarte solidă şi consistentă. Jean Monnet avea dreptate cînd spunea că, dacă ar lua-o de la început cu ideea unei uniuni a statelor europene, ar începe cu cultura. Ajunşi, după decenii de integrare, într-un moment critic, cultura este singura care poate duce mai departe proiectul european.
Articol apărut pe
