Cioran sau bucuria comunicării
Emil Cioran ar fi împlinit 100 de ani. S-a născut la Rășinari pe 8 aprilie 1911 și s-a stins din viață la Paris, pe 20 iunie 1995. La 22 de ani a publicat prima carte în România, Pe culmile disperării. Atins de Alzheimer, Cioran avea să-l întrebe, cu umor și luciditate pe muchie de cuțit, pe Gabriel Liiceanu, la ultima lor întîlnire, în 1993: „Și până atunci ce am făcut?”
Instalat la Paris în 1937, Cioran a scris prima carte în limba franceză 10 ani mai tîrziu. Manuscrisul Précis de décomposition avea să aștepte doi ani la Gallimard până să apară în librării, declanșând în presă o salbă de formule elogioase, jubilatorii. Un penseur crépusculaire, Un cynique fervent, Cioran le Troglodyte titrează presa vremii la fiecare nouă apariție de volum, tot la Gallimard, din patru în patru ani. Limba franceză i-a fost un corset insuportabil : Cioran l-a transformat într-un eșafodaj de cristal. „Câtă cafea, câte țigări și câte dicționare am consumat pentru o frază cât de cît corectă în această limbă inabordabilă, prea nobilă, prea elegantă pentru mine.” Până la urmă a șlefuit-o ca un maestru, conștient că saltul lingvistic la care s-a supus a presupus abandonarea unui instrument, cu mult mai expresiv între toate, limba română. „Cel mai mare prozator francez este român” titra L’Express în 1986.
În apartamentul mansardă de pe strada Odeon numărul 21, Cioran cel fără somn, spăimos de boli, a scris despre aceleași și aceleași lucruri, sintetizate fluid de Gabriel Liiceanu într-o listă a temelor: a scris despre crearea lumii ca prim act de sabotaj; despre regretul că nimicul a trebuit să se transforme în ceva, despre urâțenia omului, despre insomnie și absurd, despre boală și moarte; despre Dumnezeu, responsabil de toate acestea, despre paradisul copilăriei, despre fericirea de a fi cioban la Rășinari și despre nefericirea de a fi scriitor la Paris, despre regretul de a nu putea reveni la condiția fericită a unei plante, unei pietre, unui animal; despre conștiința ca o rană deschisă pe trupul universului...
Preț de 14 cărți apărute în Franța în timpul vieții sale, incluzând aici și traducerile din română, Cioran a preferat anatema - discursului, fragmentul - sistemului, paradoxul - aserțiunii logice. Verbul său biciuie și, în același timp, jubilația comunicării respiră prin toți porii scrisului său. Antum și postum, cioranienii își înmoaie penița în această cerneală atît de fertilă, încît parada formulelor rămâne vie, inventivă, spumoasă. Să-l gândești pe Cioran la o sută de ani de la naștere se înscrie într-o (aparent paradoxală) bucurie a comunicării.
Titlurile comunicărilor înscrise în colocviul internațional „Cioran le pessimisme jubilatoire” organizat de Institutul Cultural Român de la Paris pe 18 și 19 martie sunt o dovadă. Evenimentul e gazduit în plin Salon du livre, cea mai mare librărie a Franței și cea mai efervescentă scenă literară anuală a Parisului. „Colocviul organizat de ICR Paris cu ocazia centenarului Cioran conferă prestigiu intelectual și cultural Salonului cărții” apreciază Bertrand Morisset, comisarul general al salonului în 2011. „Pentru francezi, Cioran e o marcă franceză, pentru români Cioran este o marcă românească. Colocviul de la Paris, la care participă intelectuali de mare calibru din mai multe orizonturi, arată că Cioran este de fapt o marcă europeană și chiar universală” , plusează Katia Dănilă, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris.
Mesele rotunde, moderate de George Banu în prima zi și de Horia Roman Patapievici în a doua, reunesc în jur de 20 de specialiști europeni, filozofi, literați, jurnaliști gata să dezbată despre itinerariile de viață și de gândire ale lui Cioran. Astfel, filozoful spaniol Feranado Savater, primul traducător în limba lui Cervantes al gânditorului român, promite să vorbească despre Uimirea la Cioran, prin prisma operei dar și a conversațiilor și întîlnirilor pe care le-au avut. Saltul existențial din România în Franța va fi analizat de Sorin Alexandrescu în Cioran: portretul gânditorului ca tânăr exilat iar saltul stilistic de Livius Ciocârlie în Lirism românesc, ironie franceză. Asupra lui Cioran epistolierul se va opri Vincent Piednoir, coordonator, între alții, al unui impresionant volum Cahier Cioran, apărut în 2009 în Franța la editura de l’Herne. Cioran și tentația saloanelor, portret propus de Nicolas Cavaillès, Întîlnirile lui Cioran, promise de Pierre Pachet, sau Cioran și medicina despre care va vorbi Roland Jaccard sunt tot atîtea posibile trasee prin existența gânditorului. Foarte așteptată pare, în mediul francez, prezentarea în cadrul colocviului pariazian a Dosarului de securitate al lui Cioran, intervenție promisă de Liviu Tofan. Temele filozofului și virtuozitatea scriitorului - aspecte abordate sub unghiuri diferite – i-au provocat pe participanți la adevărate eleganțe stilistice în titluri. Barbara Scapolo din Italia va face Câțiva pași cu Cioran, ratatul renunțărilor, Sylvie Jaudeau în compania unui Etern candidat la înțelepciune, Simona Modreanu va vorbi despre Paradoxul cioranian și logica terțului inclus, Florin Țurcanu despre Anomalia Cioran, Constantin Zaharia despre Un ciclon dat cu încetinitorul. Aurélien Demars pare fascinat de Elanul către rău, Ingrid Astier de Noaptea sau pesimismul inspirat, George Banu de Optimismul unui...alt Cioran. În română sau franceză – nu voi uita găselnița lui Patrice Bollon, Cioran maître ès existence – formulele sună ...cioranian, promisiunea e totală. Aștept cu nerăbdare, dincolo de titlurile spectaculos inspirate, să aflu cu ce intensitate exilatul, „metecul” Cioran vorbește astăzi lumii contemporane, răscolită de ostilități diverse și căutare de sine.
Nu pot să nu-mi închipui cum, în inima salonului cărții de la Paris, la o sută de ani, patriarhul Cioran, stilistul disperării, aristocratul îndoielii, calomniatorul universului, ar jubila o dată în plus, cu superbie.
Cristina Hermeziu este jurnalistă. Recent, a coordonat volumul Revoluţia din depărtare la Editura Curtea Veche, 2011.
