Cînd greii părăsesc turneele

17 septembrie 2019
Cînd greii părăsesc turneele jpeg

Mai adăst asupra celor două turnee despre care am scris săptămîna trecută, cel de sumo de la Tokyo și Cupa Mondială la șah din Hantî Mansiisk. În ambele cazuri, sînt de semnalat cel puțin cîte o întorsătură neașteptată. 

La Hantî Mansiisk, cum sugeram că se va întîmpla, reprezentanții României nu au trecut de prima rundă. Pîrligras a fost învins de Nisipeanu, iar Lupulescu, după un reviriment frumos, a pierdut la Kovalenko. Partea interesantă acum vine: în runda a doua, Nisipeanu l-a avut ca adversar pe americanul Hikaru Nakamura, unul dintre liderii mondiali, abonat constant la Top 10 pe lista Elo. Nisipeanu joacă acum pentru Germania, dar tot ca șahist de origine română e prezentat. Ei bine, el l-a eliminat pe Nakamura, după o partidă în care a sacrificat dama și l-a împins apoi pe american foarte aproape de zugzwang. Liviu Dieter Nisipeanu (44 de ani) a mai avut prestații bune în acest tip de turnee eliminatorii, cum a fost campionatul mondial din 1999, cînd a trecut de Șirov și Ivanciuk și a jucat finala cu Halifman. Dacă îl bătea atunci pe rus, acum puteam și noi spune că am avut un campion mondial la șah. Dar n-a fost să fie. Revenind la Hantî Mansiisk, în runda treia, Nisipeanu (Elo 2656) îl are ca adversar pe un alt rus, Peter Svidler, și acesta un șahist de top de 2700+. În prima întîlnire cei doi au remizat, iar azi urmează cea de-a doua partidă de șah clasic. 

De adăugat că nu doar Nakamura e printre greii care au părăsit deja Cupa Mondială 2019. Colegi de suferință cu el sînt și polonezul Wojtaszek, chinezul Bu, americanul Shankland și cehul Navara, toți cu Elo de peste 2700 de puncte. Miza turneului este calificarea în turneul candidaților rezervată celor doi finaliști ai Cupei.

În turneul Aki Basho de la Tokyo, lucrurile au mers bine o vreme pentru yokozuna Kakuryu (Mongolia). A cîștigat în primele patru runde, însă în cea de-a cincea a pierdut la noua stea a sumoului japonez, maegashira 2 Asanoyama (25 de ani). A fost ca un declic, însă negativ: Kakuryu a pierdut și următoarele trei partide, astfel că în runda a noua și-a anunțat retragerea din turneu. După retragerea lui Hakuho din runda a doua, în concurs nu a mai rămas niciun yokozuna.

Mai mult, nici cei cu rangul de ozeki, imediat următor, nu se simt mai bine. Takayasu nici nu a participat, iar Goeido și Tochinoshin au cîte trei, respectiv cinci înfrîngeri (din cele nouă runde de pînă acum). În acest context, turneul e condus la acest moment de Okinoumi și Meisei, doi rikishi cu rangul maegashira 8.

diagram173 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 173 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 172 de data trecută: 1. Df6 De5 2. Txg7+ Rh8 3. Dh6#

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Liviu Dieter Nisipeanu a fost omul zilei după ce l-a învins pe Hikaru Nakamura în runda a doua a Cupei Mondiale la șah de la Hantî Mansiisk, Rusia, septembrie 2019. Sursa: Kirill Merkuryev, site-ul oficial.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

atentat cracovia1 jpg
Mărturia românului aflat în centrul istoric al Cracoviei în timpul atacului armat: „E plin de poliție, agenți de securitate, ambulanțe”
Cristian Scutariu se afla în oraș, în trecere, și a relatat pe Facebook momentele de după incident. Acesta a povestit că în zonă au fost mobilizate numeroase echipaje de poliție și ambulanțe.
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
Când se deschide târgul de Crăciun de la Craiova în 2026 și care vor fi atracțiile
Craiova devine din nou tărâmul magiei de Crăciun! Ce atracții spectaculoase au fost pregătite pentru ediția din 2026 și când se deschide.
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
Se schimbă ajutoarele pentru plata facturilor la energie și gaze. Cine ar putea primi bani de la stat și ce pregătește Guvernul
Românii cu venituri mici ar putea beneficia de noi ajutoare pentru plata facturilor la energie și gaze. Guvernul analizează cine va putea primi bani de la stat, ce venituri trebuie să aibă beneficiarii și cât va valora sprijinul.
cracovia gif 2 gif
LIVE TEXT Atac armat în centrul istoric al Cracoviei. Sunt raportați morți și răniți. Atacatorul a fost împușcat. Ce spun Donald Tusk și Karol Nawrocki
Mai multe persoane au fost ucise, iar altele rănite în urma unui atac armat produs sâmbătă în centrul istoric al orașului Cracovia, unul dintre cele mai importante centre turistice din Polonia, potrivit serviciilor de urgență poloneze.
Lacrimi și emoții pentru Emily Burghelea! Elisabeta a făcut primii pași înainte de un an
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Emily Burghelea este îngrijorată pentru soțul ei, după ce chistul acestuia a crescut foarte mult. Vedeta a cerut ajutorul urmăritorilor de pe Instagram.
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Tatăl lui Meghan Markle, eliberat pe cauțiune la câteva ore după arestarea sa. FBI îl acuză de deținerea unor imagini cu abuzuri sexuale asupra unor copii
Tatăl lui Meghan Markle, a fost eliberat pe cauțiune la scurt timp după arestarea sa de către FBI. Thomas Markle Sr. a fost plasat în arest la domiciliu, sub monitorizare electronică, într-un dosar în care autoritățile îl acuză de deținerea unor imagini cu abuzuri sexuale asupra unor minori.
Orasul Vulcan Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (17) JPG
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
În coloniile din Valea Jiului, iernile nu mai miros a munte și a huilă, ci a plastic și a haine arse. Deșeurile textile sunt folosite pentru încălzirea locuințelor, iar acest obicei, răspândit în comunitățile sărace, a devenit o sursă periculoasă de poluare.
wizz zbor profimedia jpg
„Vom intra în istorie”. Comisia Europeană intervine după ce o grupare rusă ar fi revendicat amenințările
Valul de alerte false cu bombă care a afectat mai multe aeroporturi europene a determinat Comisia Europeană să activeze un mecanism de schimb de informații între statele membre.
Vocea României jpg
Moment copleșitor pentru Irina Rimes la Vocea României. Piesa lui Michael Jackson a făcut-o să plângă
Irina Rimes a izbucnit în lacrimi la Vocea României 2026, după ce finaliștii echipei sale i-au dedicat piesa „Man In The Mirror” de Michael Jackson.