Ce mai dezbat intelectualii Europei. Conferinţa Eurozine
Episodul 1, ora 13: Jurnalismul se schimbă - nu numai din cauza tehnologiilor
Episodul 2, ora 16: Ca să scrii cărţi e nevoie de timp, iar "time is money"
Conferinţa revistelor culturale europene organizată de Eurozine are loc la Lentos Kunstmusem din Linz, pe malul Dunării albastre.
Reţeaua Eurozine a început cu mulţi ani în urmă prin întîlniri informale ale cîtorva editori de reviste culturale din mai multe ţări europene: schimbau opinii şi articole. Cu timpul, întîlnirile s-au instituţionalizat, Eurozine a devenit o asociaţie culturală cu sediul la Viena, iar dezvoltarea Internetului a devenit instrumentul perfect pentru această idee simplă, dar frumoasă şi eficientă: o reţea de reviste care să preia şi să traducă texte unele de la celelalte, astfel încît să contribuie la construcţia unui spaţiu public european. În prezent, din reţea fac parte peste 80 de reviste. La sediul din Viena lucrează o echipă condusă de Carl Henrik Fredriksson; pe lîngă conducerea executivă, există un Editorial Board care se întruneşte de patru ori pe an pentru a discuta şi stabili linia editorială a organizaţiei, relaţiile cu revistele partenere, situaţia financiară şi orice alt subiect care priveşte bunul mers al organizaţiei. Plus un Advisory Board format din personalităţi culturale europene.
Cumpără acumJurnalismul se schimbă - nu numai din cauza tehnologiilor
Tema conferinţei din acest an este „Changing media. Media in change”. Prima dezbatere – „Viitorul jurnalismului” – este moderată de George Blecher, scriitor, jurnalist şi traducător american care trăieşte în Danemarca. Tamara Witschge (care predă cursuri de jurnalism la Universitatea din Cardiff) crede – şi are dreptate – că există schimbări în jurnalism care nu sînt provocate de tehnologie. Krystian Woznicki (curator, traducător, manager cultural) şi-a prezentat proiectul de jurnalism colaborativ Berliner Gazette – un fel de ziar online scris după „tehnica” wikipedia.
Al treilea vorbitor mi s-a părut cel mai interesant - Knut Olav Åmås, editorul secţiunii culturale a cotidianului Aftenposten din Oslo. Aftenposten este unul dintre ziarele de referinţă din lume, iar în Norvegia ziarele se citesc foarte intens, aşa că am fost curios cum se văd schimbările din media din interiorul unui astfel de „paradis”: un ziar cu tradiţie şi clasă şi un public numeros şi de bună calitate.
Knut Olav Åmås a spus cîteva lucruri interesante: jurnalismul tradiţional încă are influenţă prin calitatea jurnaliştilor (deocamdată greu de egalat de social media, bloggeri etc.); în Norvegia, cititorii caută „knowledge and insight”, nu senzaţionalism; totuşi, chiar şi în Scandinavia tirajele şi vînzările ediţiilor tipărite au scăzut; principala provocare a ziarelor de calitate este să atragă cititori mai tineri, dar fără să-i piardă pe cei mai în vîrstă, pentru că ei reprezintă partea pretenţioasă şi critică a ziarului; „un ziar sărac nu e un ziar bun”, aşa că veniturile sînt foarte importante, iar una dintre direcţiile care trebuie urmate este obţinerea de venituri din versiunea online a ziarelor; tehnologiile „nu se omoară una pe alta”, ci se completează – aşa ne arată istoria jurnalismului, aşa că noile tehnologii solicită o „gîndire editorială integrată”.
Acum se dezbat prezentările celor trei. Muzeul e chiar pe malul Dunării, prin peretele de sticlă al sălii de conferinţe văd vaporaşe, oameni care au ieşit la canotaj şi trag neabătuţi la rame şi apa care va ajunge la un moment dat în ţărişoara noastră. Nu ştiu unde sînt raţele care se fugăreau.
Voi reveni cu o transmisie textuală „aproape live”, pentru cine vrea să ştie ce mai dezbat intelectualii şi editorii de presă culturală din Europa.
Linz, 14 mai 2011, ora 13
Ca să scrii cărţi e nevoie de timp, iar "time is money"
A doua sesiune părea, după titlu, ceva mai tehnică: "Open or closed? Intellectual property and technological change". Aşa şi este, dar cei trei vorbitori au reuşit să pună, simplu şi clar, întrebările esenţiale.
Mai întîi, Pirjo Hiidenmaa, preşedinta Consiliului European al Scriitorilor, a vorbit despre "moartea cărţilor", îndelung anunţată în ultimii ani. Ce înţelegem de fapt prin "moartea cărţii", ce anume moare? Conţinutul? Literatura? Nu. "Există o uriaşă nevoie de poveşti şi de cunoaştere - fie că ea se exprimă în filme sau pe website-uri". Aşadar, literatura nu moare; probabil că se va modifica, îşi va schimba structurile şi formele. Tehnologia ar putea crea poveşti noi sau forme noi de a povesti; dar tot poveşti sînt. Ne uităm prea mult la tehnologie - care se schimbă - şi din această cauză acordăm mai puţină atenţie lucrurilor care rămîn neschimbate: pasiunea de a citi, nevoia de poveşti ori de cunoaştere. Pentru a le satisface, e nevoie de timp, iar "time is money": autorii trebuie să aibă un venit de pe urma creaţiilor lor. Iar democraţia şi societatea bazată pe cunoaştere sînt posibile dacă există acces la cărţi: pentru asta e nevoie de educaţie şi de biblioteci publice.
Leonhard Dobusch, profesor la School of Business & Economics, Freie Universitat Berlin, a pornit de la cîteva premise: 1. tehnologia digitală nu e o problemă; 2. remunerarea artiştilor este o problemă; 3. reglementarea mai strictă a copyright-ului nu este o soluţie. Discuţiile actuale despre copierea muzicii care va duce la moartea creaţiei muzicale nu sînt o noutate. Leonard Dobusch a dat exemplul campaniei organizate de British Phonographic Industry în 1980 împotriva casetelor audio: se considera atunci că noua tehnologie, care permitea înregistrarea muzicii de la radio sau de pe un casetofon pe altul, va duce la prăbuşirea vînzărilor de discuri şi casete originale (v. foto 4). Numai că, de atunci, vînzările de muzică au tot crescut, ca şi veniturile caselor de discuri, dar şi ale muzicienilor (care, ce-i drept, cîştigă mai mult din prestaţiile live decît din vînzarea "fonogramelor"). Un studiu făcut pe scriitorii profesionişti din Germania şi Marea Britanie arată că şi veniturile lor au crescut, în timp. Problema e că cea mai mare parte a lor nu ştiu să-şi (re)negocieze contractele.
Felix Stalder, de la Academia de Artă şi Design din Zurich, co-fondator al openflows.org crede că producătorii culturali vor merge din rău în mai rău în materie de venituri. Nu numai autorii, dar şi editorii, mai ales cei mici, care nu fac parte din trusturi editoriale puternice. Soluţia ar fi o flexibilitate mai mare, o "economie hibridă" - identificarea altor potenţile surse de venituri pentru producţia culturală. O reglementare mai strictă a copyright-ului ar avantaja "the blockbuster culture", care investeşte mult şi cîştigă pe măsură în producţii de masă.
Dezbaterile continuă: se discută despre "the happy few" care cîştigă mult din produsele culturale şi dificultăţile de a găsi o soluţie pentru micii editori şi pentru creatori.
În hol, lucrează de zor o "micro publishing house": un tînăr artist ajutat de doi prieteni editează pe loc, pe coli de carton A4, "Eurozine's Post Pad", care conţine texte scurte ale participanţilor. Texte scurte - ca pe Internet, Facebook, Twitter, dar tipărite artizanal pe bătrînul suport de hîrtie, in 200 de exemplare unicat (v. foto 5-6).
Linz, 14 mai 2011, ora (locală) 16
În Belarus - războiul împotriva jurnaliştilor şi "rezistenţa prin cultură"
Conferinţa Eurozine continuă cu dezbaterea despre "Free speech in a free world?", moderată de Judith Vidal-Hall, editor la Index on Censorship.
Laszlo Rajk, arhitect şi fost disident (Dilema veche a publicat anul trecut o dezbatere foart interesantă la care a participat, cu titlul "Tatăl meu a fost comunist") a vorbit despre situţia actuală din Ungaria, după adoptarea legii presei şi a noii Constituţii. Am reţinut o idee interesantă, care spune ceva despre felul în care, în ţările democratice, se poate acţiona nedemocrtic cu perfidie. În Ungaria, spune Laszlo Rajk, totul se politizează discret, dar guvernul are, oficial, un dicurs despre depolitizarea mass-media, Internetului şi culturii. Cu alte cuvinte, revistele pentru pescari trebuie să scrie doar despre pescuit, revistele de muzică dor despre muzică etc. "Asta e periculos, pentru că le ia gazetelor posibilitatea de a fi active poitic şi de a exprima puncte de vedere", crede Rajk. Atunci cînd vreunui guvernant i se pare că un articol dintr-o revistă de pescuit are (şi) o semnificaţie politică, apar probleme.
În Belarus, războiul împotriva libertăţii de expresie e pe faţă. Situaţia de acolo e prezentată de o disidentă în vîrstă de 30 de ani, Iryna Vidanova - cea mai interesantă prezenţă a sesiunii de azi (v. foto 7).
Iryna Vidanava a fondat şi editat 34, o revistă multimedia care în 2005 a fost interzisă de autorităţi. În 2007, a fondat CDMAG, o publicaţie multimedia care apare pe CD (pentru că Internetul e lent şi scump în Belarus). În 2010, Iryna Vidanova a fost inclusă de Foreign Policy printre primii 10 World's Top Dissidents.
În Belarus, autorităţile au declarat un "război al informaţiei", iar Iryna Vidanava a dat cîteva exemple: 30 de jurnalişti au fost arestaţi după alegerile prezidenţiale şi condamnaţi pentru delicte de drept comun; un fost candidat la preşedinţie a fost condamnat zilele trecute la 5 ani; un jurnalist aparţinînd minorităţii poloneze, corespondent al unui post tv polonez, a fost condamnat pentru "defăimarea preşedintelui"; postului Autoradio FM, singurul care emitea ştiri independente, i s-a luat licenţa pentru că "a transmis informaţii false". Ziarele şi televiziunea de stat sînt, bineînţeles, integral controlate de autorităţi şi utilizează stilul şi limbajul propagandei de pe vremea URSS.
Numai că lucrurile se schimbă. În Belarus 1,6 milioane de utilizatori ai Internetului citesc ştiri online (chiar dacă Internetul e scump şi lent). Cînd unei reviste independente autorităţile i-au confiscat computerele, redactorii şi-au putut continua activitatea pe computere donate de cititori. Pe reţelele sociale sînt prezenţi aproape 2 milioane de belaruşi.
Pentru acest public nou, Iryna Vidanava editează revista 34 pe CD. Fiecare apariţie are o grafică diferită şi conţine texte, material audio şi video pe teme sociale şi culturale. Revista nu are un mesaj politic direct, ci mai degrabă exprimă "cultura alternativă"; dar tocmai asta îi scoate din sărite pe bătrînii propagandişti şi tocmai de-asta le e frică: pentru că revista e altfel. În Belarus există nu doar o opoziţie politică, dar şi una culturală - scrie Iryna Vidanava într-un articol foarte interesant.
Aş spune că e vorba de "rezistenţă prin cultură" dacă expresia n-ar fi, la noi, atît de (fals) disputată...
Linz, 15 mai 2011, ora 12
