Brexit şi Polonia – provocări pentru România

Anul 2016 începe – sau ar trebui să înceapă – cu dezbateri intense pentru formularea de către București a unei poziții clare în privința dosarului britanic. Este o chestiune care privește mult mai mult decît relațiile româno-britanice. De fapt, vorbim despre viitorul Europei în care dorim să ne integrăm. O Europă care ar fi, bineînțeles, slăbită de o eventuală ieșire a Marii Britanii, însă întrebarea este pînă unde se poate merge cu concesiile pentru Londra, fără a slăbi însuși proiectul european. Și, mai ales, pot avea statele membre o poziție unitară în acest dosar?

Condițiile puse de Londra pentru rămînerea în Uniune, mai ales acelea care ar lovi direct în interesele românilor stabiliți în Insulă, reprezintă o provocare uriașă pentru guvernul de la București. În plus, situația actuală din Polonia face și mai dificilă abordarea unei poziții de forță.

Polonezii sînt cei mai numeroși est-europeni în Marea Britanie și, pentru a avea șanse de succes, Bucureștiul ar trebui să-și moduleze poziția cu cea a Varșoviei.

Anul trecut a adus la putere în Polonia un președinte conservator, Andrzej Duda și mai apoi partidul Lege și Justiție (PiS), colegul de familie politică europeană al conservatorilor britanici.

Noul ministru de Externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, a declarat deja, la începutul acestui an, pentru Reuters, că Varșovia ar putea accepta un compromis privind drepturile migranților din Uniunea Europeană, atîta timp cît Londra se va implica în întărirea prezenței NATO în Europa Centrală.

Cu alte cuvinte, o sacrificare parțială a libertăților conferite de proiectul european, pe altarul atlantismului. Cîndva, atlantismul și libertățile mergeau mînă în mînă. Azi, privite de la Varșovia, cele două concepte par separate, dacă nu chiar contrare.

Ar trebui să fie aceasta și poziția Bucureștiului, dat fiind faptul că provocările de ordin strategic sînt aceleași ca și la Varșovia? Este, totuși, o poziție greu de formulat, în an electoral, mai ales de un președinte al României la a cărui victorie a contribuit în mod esențial tocmai diaspora.

România și Polonia sînt legate de un parteneriat strategic. Teoretic, pozițiile lor în acest dosar esențial pentru viitorul Uniunii Europene ar trebui să fie coordonate, dacă nu cumva identice.

Dar cît de bine mai poate funcționa acest parteneriat strategic, în condițiile politice existente în acest moment la Varșovia?

Polonia traversează o adevărată criză constituțională:  au fost schimbați în mod abuziv șefii agențiilor de securitate, a fost schimbată  la foc automat legea Tribunalului Constituțional, pentru a înlătura orice risc de blocare a deciziilor politice luate de PiS, un centru de contrainformații al NATO a fost luat cu asalt, în  plină noapte, de poliția militară poloneză.

Iar euroscepticismul noului guvern de la Varșovia s-a manifestat prin refuzul de a arbora drapelul UE la reuniuni guvernamentale.

Atunci cînd a justificat noua lege prin care televiziunea publică a trecut sub controlul direct al guvernului, același ministru polonez de externe, Witold Waszczykowski, a afirmat că este momentul ca Polonia să fie vindecată după o perioadă de 25 de ani de propagandă liberală. Cum trebuie să sune aceasta în urechile liberalilor de la București?

În sfîrșit, noua putere poloneză a abordat și o puternică retorică antigermană, un alt element care nu se potrivește deloc cu abordarea de la București. Și care face și mai dificilă o coordonare a pozițiilor românești și poloneze în privința dosarului britanic.

Poate Varșovia să-și mai îndulcească poziția în viitorul apropiat?

Mulți lideri PiS  s-au afirmat în lupta pentru libertate încă din timpurile Solidarității. Și, pentru că organizațiile lor au fost  pe vremea aceea infiltrate de informatori, unii lideri au dezvoltat o teorie a conspirației, atît în plan intern cît și internațional. Altfel, în rîndurile PiS  se află atît populiști și naționaliști ultraconservatori cît și pragmatici orientați spre piață.

Acțiunile lor nu sînt, cu siguranță, un exemplu de bune maniere în politică,  dar apărătorii PiS spun că nu trebuie să confundăm forma cu fondul.

În orice caz, situația statului de drept din Polonia va face obiectul unei dezbateri în Comisia Europeană, pe 13 ianuarie. Și vom vedea atunci în ce măsură guvernul polonez se va conforma recomandărilor care vor fi făcute.

Nu trebuie să ne așteptăm la un plan în unsprezece puncte, așa cum i-a fost pus în față premierului român Victor Ponta, în timpul crizei din vara lui 2012. Dar este de așteptat ca nici guvernul polonez să nu-și permită a întinde coarda prea tare, riscînd sancțiuni la nivel european.

Iar momentul va fi un reper important și pentru formularea unei poziții mai clare la București, inclusiv în dosarul britanic. Desigur, în măsura în care liderii români chiar au subiectul pe agendă.