Spuneam acum vreo lună şi jumătate că Old Hollywood-ul îşi pierde stelele... Din nefericire, acest lucru se dovedeşte a fi încă o dată adevărat. Pe 25 septembrie 2010, actorul american Tony Curtis s-a stins din viaţă, la vîrsta de 85 de ani, ne informează The Guardian (care dedică, de altfel, mai multe articole vieţii şi carierei actorului american). Într-un interviu din 2008, Curtis fusese întrebat ce ar vrea să fie gravat pe piatra sa funerară. Atunci, el a răspuns ironic, citînd chiar ultima replică a filmului său de succes Some Like It Hot - "Nobody's perfect" ("Nimeni nu e perfect"). Unul dintre ultimii "mari" ai Epocii de Aur hollywoodiene, Curtis a rămas în memoria noastră cinematografică cu filme precum Some Like It Hot (1959), Sweet Smell of Success (1957), sau Spartacus (1960). O trecere în revistă a celor mai reuşite roluri ale sale găsiți pe site-ul revistei Empire.

© Imaginea a fost preluată de pe site-ul revistei Empire.