Pe vremea străvechilor olimpiade elene, așa ceva nu ar fi fost de înțeles. Socrate și Platon ar fi discutat în agora și l-ar fi dat ca exemplu de idee vidă, pe care mintea îl poate concepe doar dacă stă cu capu-n jos. Cum adică meci fără suporteri? Cine a putut gîndi așa ceva? Ce sens mai are întrecerea dacă nu o vezi, dacă nu strigi la atleți, dacă nu îți încurajezi favoriții? Ceea ce nu vezi există? - ar fi întrebat Socrate. Și ce rang existențial i-ai da stadionului fără peluză, ar fi continuat el, iar Platon și-ar fi strîns bărbia între arătător și degetul mare, pe sub barba sa ceva mai mică decît a maestrului.

Și totuși, la aproape trei mii de ani de la primele noastre competiții sportive civilizate, jucăm fără spectatori. Ceva invizibil, un virus care plutește prin aer odată cu respirația și cu sunetul, a suspendat concursurile, a gonit galeriile, a lăsat goale băncile din jurul arenelor. După ce dau gol, fotbaliștii fac o tumbă la soare sau la lună și aleargă buimaci pe lîngă marginea terenului dinspre care altădată li se întindeau sute de mîini. Tot ce pot face acum e să își amintească cum erau aplaudați în urmă cu o săptămînă. O tăcere enormă s-a lăsat peste scenele competițiilor. Am intrat în era sportului mut. Dragostea în vreme de ciumă din imaginarul lui Márquez a ajuns sport în vreme de virus în realitatea noastră.

La șah, e mai lejer. La rigoare, adversarii pot să joace și de-acasă, din carantină. Sau, dacă totuși se strîng la un loc, pot sta la mai bine de un metru distanță între ei, cum recomandă noii guru, virusologii. Nu e cazul. Meciul candidaților de la Ekaterinburg se va desfășura din 17 martie, cum era programat. Cel mai greu e cu disciplinele care implică un contact fizic. Am zis de fotbal, dar mai sînt desigur și altele, mai puțin vizibile decît sportul-rege.

Cupa Împăratului la sumo, ediția de primăvară a neverosimilului an 2020, se joacă și ea fără public. Arena Prefecturii din Osaka e goală ca o albie de rîu secată. Apa retrasă dă la iveală, printre scheletele de metal și lemn ale tribunelor, ultimele rămășițe ale mecanismului, care fac totuși concursul posibil: luptătorii care așteaptă la est sau la vest să le vină rîndul în ring; arbitrii de margine și de centru; „băieții de mingi”, cei care mătură dohyo-ul după luptă; din loc în loc, cîțiva cameramani, iar în plan mai îndepărtat o măsuță la care doi reporteri în poziția lotus transmit luptele la radio. Cînd Takayasu își lovește brîul mawashi, tare și intimidant, sunetul se reverberează ciudat în sala goală. Enho, favoritul tribunelor, iar a cîștigat un meci spectaculos cu Ryuden, dar nimeni nu strigă de încîntare și bucurie. Kakuryu a pierdut și pe ring ar fi trebuit să cadă „ploaia violetă” a pernelor de sub șezutul plătitorilor de bilete, o ploaie care se dezlănțuie ori de cîte ori un yokozuna e înfrînt. Dar acum norii uimirii și emoției stau ferecați. Teama de virus a mers la Osaka pînă la alterarea micului ceremonial chikara-mizu, al „apei vii” din concursurile de sumo. Rikishi care urcă în ring îi dă simbolic apă celui ce tocmai a încheiat lupta. Apa însă a fost scoasă din ritual, iar luptătorii doar simulează că beau din tradiționala lingură de lemn cu coadă lungă. Astfel este redus, spun organizatorii, riscul contaminării. Totul, sub aceeași grecească sabie a lui Damocles: dacă un singur rikishi răcește, Cupa se suspendă.

Ce ține în viață concursul sportiv în aceste vremuri de virus e interesul economic. Presa disprețuită se dovedește deodată utilă la transmiterea întrecerilor și la menținerea aproape a sponsorilor. Lumea se poate uita la sumo, dar de acasă, de la televizor, și de pe internet. Reclamele rulează și așa. Afară suflă virusul, iar noi stăm în case și reînvățăm să fim suporteri sportivi.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 198 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 197 de data trecută: 1. Db3+ Df7 2. Txg6+! hxg6 3. h7+ Rxh7 4. Dxf7+ cu cîştig.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Haru Basho a început anul acesta fără spectatori, Osaka, 8 martie 2020. Sursa: Captură YouTube/ Kintamayama