Declarația președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, potrivit căreia la sfîrșitul primului război mondial România „a ocupat Bucovina de Nord”, a fost întîmpinată cu reținută indignare de presa de la București. Jurnaliștii s-au trezit iar în starea aceea inconfortabilă, în care cineva sau ceva le contrazice o credință bine înrădăcinată, uitată undeva prin cultura lor generală, dar constată că nu dispun de argumente imediate pentru a-l pune la punct pe inopinatul profanator. Bunul simț îi îndeamnă să protesteze, cunoștințele însă nu îi ajută, și nici întorsăturile de condei atît de utile de obicei în comentariile politice curente.

Pe Facebook în schimb, un comentator aparent avizat a intervenit salvator. Nici nu se aștepta, a spus el, la altceva din partea lui Zelenski. Este și normal, cînd te gîndești că președintele ucrainean și-a însușit primele cunoștințe de istorie din manualele sovietice. De acolo a aflat el că, la sfîrșitul războiului, „cea mai mare parte a teritoriului Galiției a fost ocupată de trupele poloneze, Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia”, după cum arată înregistrarea prezidențială - a combătut influencer-ul. Altfel spus, acesta arunca în discuție argumentul facil al „moștenirii comuniste”, cu care în ultimii ani se explică atît de multe şi de variate lucruri.

Bad news din nou. Zelenski e născut în 1978 și, pe cînd primea primele lecții de istorie regională, în gimnaziu, URSS tocmai se destrăma, iar Ucraina își recîștiga independența. Dar să spunem că manualele și abordarea sovietică nu au dispărut peste noapte și că tînărul preşedinte ucrainean încă le este tributar. Atunci de ce fix același discurs apare și la istoricul Serhii Plokhy, tradus și la noi? Și nu este vorba de un istoric format în URSS; Plokhy este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deține și șefia Institutului de Cercetări Ucrainene, autor al multor lucrări de specialitate, vîndute pe Amazon și traduse în numeroase limbi, susţinător al democratizării şi europenizării Ucrainei. El a folosit acelaşi cuvînt, „ocupaţie”, ca şi domnul Zelenski. Iată ce a scris Serhii Plokhy în Porțile Europei. O istorie a Ucrainei, apărută în 2018 la editura Trei: „Ucraina s-a trezit împărțită (în 1920, n.n.) nu între două țări (imperiul habsburgic şi cel ţarist, n.n.), așa cum fusese înainte de primul război mondial, ci între patru. Bucovina, ocupată de România în 1918, a rămas în administrarea Bucureștiului, iar Transcarpatia a fost preluată de la ungurii înfrînți în război și predată nou-creatului stat cehoslovac. Cehii și slovacii, polonezii și lituanienii - cei mai vestici vecini ai Ucrainei - s-au reunit în state independente, în timp ce ucrainenii, în pofida eforturilor repetate depuse pentru a-și asigura construcția națională, au primit doar o autonomie ceva mai largă în cadrul unei organizări politice conduse de Rusia.” Iar dacă referirea domnului Zelenski la Bucovina a fost explicată ulterior de ambasada Ucrainei la Bucureşti („traducere eronată în engleză”), textul istoricului de la Harvard nu a mai primit nici un tratament şi a rămas aşa cum a fost el publicat, în engleză, ucraineană sau română.

Sînt de făcut mici precizări, de pildă că noțiunea de „nord al Bucovinei” a apărut mai tîrziu, pe timpul lui Stalin, nu al lui Lenin. Și că referirea în ansamblu a lui Volodimir Zelenski la teritoriile „pierdute” de Ucraina în 1918 putea fi şi altfel ambalată, din moment ce acum ele țin de Kiev, după ce au fost recuperate de Stalin pentru URSS la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Ar mai fi doza de condescendenţă cu care ar trebui să luăm aceste declaraţii, care vin dintr-un spaţiu foarte încercat în secolul XX, mai încercat chiar şi decît al nostru, în care aspiraţiile ucrainene la independenţă au căpătat cursivitate abia în ultimele decenii, şi aceea bruiată masiv de Rusia. Dar ideea mai importantă pentru noi, care trebuie reținută din această întîmplare, este că există o istorie comună, asupra căreia au percepții și românii, dar și ucrainenii. De ce mulți ucraineni, și nu numai președintele lor, cred că românii au ocupat „nordul Bucovinei” în 1918 - iată o întrebare interesantă, care merită mai mult decît o indignare de presă și o explicație de Facebook. Nu e cadrul unui răspuns la ea, însă cred că în context nu ar fi inutil de consultat din nou clasicul volum „Paradoxul român” al profesorului Sorin Alexandrescu.

Povestea cu declarația lui Volodimir Zelenski s-a legat de o altă știre apărută cam în același timp. „Istoricul Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei” este un titlu recent care îi implică din nou pe vecinii României, de această dată pe unguri. Comentatorii de serviciu au evidențiat imediat cît de suspectă li se pare acțiunea oficialităților ungare, din moment ce domnul Boia este un autor care „a demolat multe mituri ale istoriei românești”. Cu alte cuvinte, că ungurii l-au decorat pe un istoric care nu a ținut cont de rigorile istoriografiei românești oficiale, marcate de o serie de valori naționale inviolabile. Nu vreau să mă apuc să descifrez sinusoidele diplomaţiei ungureşti, şi nici să alimentez disputa privind locul domnului Boia în istoriografia postdecembristă. Dar nu pot să nu găsesc interesant şi corect un răspuns al său dat cu prilejul decorării. Trianonul, a spus el, este un moment traumatic pentru unguri, iar românii ar trebui să accepte și să respecte acest fapt.

Iată o invitație la o atitudine dificil de exersat: să încercăm să ne privim și prin ochii vecinilor. Să încercăm să aflăm ce cred ei efectiv despre noi. Înainte de a ne enerva, să încercăm să aflăm ce se spune despre români în manualele de istorie ale vecinilor. Noi nu prea cunoaștem percepția vecinilor asupra noastră. Cu ungurii poate e mai clar, pentru că poate au avut grijă să fie mai expliciți. Dar nu știm - și nici nu prea ne interesează - cum ne privesc ucrainenii, sîrbii sau bulgarii. Curios, dar nu părem dispuși să aflăm ce cred cu adevărat despre românii din dreapta Prutului basarabenii din Republica Moldova. Am avut uneori prilejul să întrevăd că rușii și ucrainenii, pe filieră sovietică, ne privesc drept imperialiști, agresori care au ajuns cu naziştii pînă la Volga. Cît din această percepție a pătruns și a rămas și în Basarabia?

Poate că situația nu e așa de rea, poate că nu pretutindeni și nu la orice pas avem de-a face cu adversari și cu percepții contrare celor cu care ne-a obişnuit istoriografia de uz intern. Dar dispoziția de a afla și discursul celuilalt nu are cum să mărească eventualele divergenţe sau tensiuni. Dacă îi vom da curs, ea nu va face în definitiv decît să ne ajute să ne înțelegem pe noi înșine mai bine şi într-un cadru mai larg, să ne integrăm mai profund în Europa multinaţională.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, în timpul discursului în care s-a referit la Bucovina. Sursa: Captură video TVR.