„nu multora le-a fost dat să primească/ bobîrnace/ peste craniile/ chele/ pînă ce pielea capului uscată/ se făcea/ ţăndări”

Volumul lui Nicolae Avram, Federeii (Casa de editură Max Blecher, 2010), este o colecţie de „poeme orfeline […] amintiri dintr-o copilărie feroce”, cum le numeşte Radu Vancu pe coperta a IV-a. După trei cărţi meteorice, trecute neobservate, Avram publică un volum surprinzător. Nu ferocitatea, limbajul dur sau imaginile rememorate şi proiectate fără menajamente sînt cele care îl evidenţiază pe acesta, nici măcar curgerea firească şi pregnantă a versurilor, ci raportarea generală, amprenta prin care Federeii sublimează demonicul şi cruzimea într-o mică bijuterie estetică. Nicolae Avram nu este nici teribilist, nici şantajist sentimental - departe de el aceste calificative. La o lectură integrală, Federeii este o carte crudă şi stranie, în care abjectul şi o ciudată formă de nostalgie se îmbină într-un dozaj nimerit.

O lume a orfelinatului ni se dezvăluie, plină de personaje şi poveşti pe cît de grobiene şi pitoreşti, pe atît de fermecătoare şi exploatabile estetic, într-un mod care l-ar face pe Dickens să roşească. Tirade de înjurături sînt contrabalansate de imagini ale unei copilării, deşi decăzute, ingenue şi imposibil de corupt în totalitate, construind cu siguranţă un spaţiu în care cele mai dure fobii infantile prind realitate. Coagulînd un imaginar de categorie grea, manevrat abil (cel mai probabil printr-un filtru simbolist în prealabil), Federeii e o surpriză plăcută, o mică revelaţie/relectură pentru poezia românească a autenticismului.

„Sînt puternic, puternic şi tînăr,/ am crescut într-un sat cu zăpadă,/ cu păduri întoarse de-a valma,/ ce ajungeau pînă în prag”

A apărut vara aceasta un nou volum de poezii semnat de Cosmin Perţa – Fără Titlu, la editura Paralela 45. Cu Zorovavel (2002) şi Santinela de lut (2006), Perţa s-a afirmat drept unul dintre cei mai promiţători poeţi recenţi. Astfel, Fără titlu nu reprezintă o surpriză, ci mai degrabă o continuare firească şi o consolidare a unei poetici ce pare să mai aibă multe de oferit.

Textele reflexiv-confesive ale acestei cărţi se succed, în primul din cele două cicluri, pe fundalul unui ton blînd, însă totuşi percutant, prelucrînd un autobiografism pierdut, pe alocuri incert, aproape bucolic, presărat cu puseuri patetice precis încadrate. Începînd cu ultimele poeme ale acestei secţiuni, o amărăciune foarte specifică se insinuează, dublată de (auto)ironie şi masochism, ducînd volumul într-o atitudine înrudită cu Nimic-ul lui Mircea Cărtărescu. Poezia lui Cosmin Perţa nu are nevoie de forţă brută pentru a convinge – este „elegantă şi autoficţională”, are o „notă aristocratică” prin detaşare, cum atent menţionează Angela Marinescu în secţiunea de referinţe critice. Autoflagelarea, limita, moartea, neputinţa – nici o urmă de disperare dezlănţuită în toate acestea, ci o notaţie, deşi pătimaşă, deloc aseptică, totuşi elegantă. Un volum puternic şi sensibil în acelaşi timp, Fără titlu adună multe poezii bune şi cîteva foarte bune.

Bogdan Odăgescu este student al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.