Mîine, pe vremea asta

Mîine, pe vremea asta jpeg

Stau în bucătăria plină de fum
şi fumez şi tuşesc şi-mi trag nasul
(n-ai vrea să mă auzi acum)
citesc iarăşi cartea ta şi gîndurile-mi fumegă
şi nu ştiu cînd te voi revedea.

Atunci, cînd m-ai luat cu taxiul
eram nişte oase pline de frig
tăceam cu îndîrjire
rulam pe bulevarde
habar nu aveam pe unde sînt
şi-ţi strîngeam degetele pînă la os
şi noaptea cobora din cerul îngheţat.

„să nu mă muşti de încheietură,
ziceai,
acela-i locul morţii”
adunai la piept un şal şi trei flori
taxiul plecase demult
miezul nopţii se risipise printre beri
şi vin fiert şi scrumiere
iar noi eram tot mai convinşi că vom muri
mult nu mai aveam cum să o ducem
şi tu ai zis „să mergem într-un loc frumos
să găsim ceva curat
o încăpere caldă
să nu ne ia Dînsa aşa, direct din crîşmă
să ne punem şi noi nişte haine mai acătării
să ne mîngîiem puţin”.

…şi umbrele păsărilor lăsau pete întunecate pe covorul tău
peste parcarea scrutată de la pervaz

gînduri de noapte ale unei minţi melancolice
ţigară aprinsă de la ţigară
un cadavru într-o bucătărie plină de fum
la trei metri de pămînt
între betoane

mă întreb dacă dormi – eşti ca o cîrtiţă,
nu ştiu ce faci toată ziua
iar noaptea, cînd te ţin în braţe, sapi galerii –
şi tristeţea abureşte toate geamurile
şi toate paharele
şi pulverizează toate gesturile
şi organele toate
pînă cînd îţi spun:
dacă nici acum nu va ţine
dacă nici noi nu vom putea trăi împreună
atunci s-o ia naiba de viaţă
cu iubirea ei cu tot.

Marin Mălaicu-Hondrari va citi, alături de Andrei Bodiu, Dan Coman, Domnica Drumea,  Adela Greceanu, Claudiu Komartin, Aurel Pantea şi Radu Vancu, la Mini-maratonul de poezie din cadrul Festivalului Dilema veche de la Alba-Iulia (30 august - 1 septembrie).

Foto: Karina CIURUŞ

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

copil bolnav jpg
Cum au apărut „ca un tsunami” cazurile de enteroviroză la copii. „E prea mare presiunea pe sistemul medical”. Ce pot face părinții
Canicula și vacanțele merg mână în mână către un fenomen repetitiv în spitalele pentru copii: valuri de prezentări la camerele de gardă din cauza infecțiilor cu enterovirusuri. Zeci de părinți ajung zilnic la urgențe cu cei mici, speriați de simptome precum febră mare, vărsături sau diaree.
Elevi, foto Shutterstock jpg
Transferul elevilor după clasa a IX-a, un fenomen? Peste 80 de cereri într-un singur liceu
Vacanța de vară dintre clasa a IX-a și clasa a X-a este momentul potrivit în care zeci de elevi la nivelul unei localități urbane, poate sute la nivelul unui județ și cu siguranță mii la nivelul întregii țări se transferă de la liceul la care au fost admiși în urma Evaluării Naționale la un altul.
Fumatul crește riscul de diabet de tip 2 conform noilor studii Foto Your Care Everywheredms
Fumatul crește riscul de diabet: Ce spune un nou studiu și cum să previi această boală
Un nou studiu arată că fumatul crește semnificativ riscul de diabet de tip 2. Află ce au descoperit cercetătorii și cum poți preveni această boală prin schimbări sănătoase în stilul tău de viață.
cancerul oral shutterstock 2236521813 jpg
Cancerul oral: simptome tăcute pe care nu trebuie să le ignori. Specialiștii explică legătura cu virusul HPV
Cancerul oral debutează adesea în tăcere – o pată pe limbă, o rană care nu se vindecă sau o ușoară dificultate la înghițire –, semne ignorate luni la rând.
Skiathos Grecia Foto Aerotravel jpeg
Final de sezon estival 2025: Șase din zece români au ales vacanțe accesibile aproape de casă
În vara 2025, românii au preferat vacanțe pragmatice, cu bugete controlate, destinații apropiate și zboruri directe. Grecia, Italia, Bulgaria și Turcia rămân favorite, iar cererea pentru experiențe autentice și sejururi flexibile continuă să crească.
President Trump Meets with Henry Kissinger (33787724293) jpg
Care sunt principiile după care se ghidează Trump în războiul cu Ucraina. Cine a fost mentorul care l-a influențat în politica externă
Principiile lui Kissinger sunt cele care definesc atitudinea lui Donald Trump cu privire la războiul din Ucraina. Adică Ucraina să beneficieze de autodeterminare, dar să renuțe la ideea de a intra în NATO. Analiștii politici spun însă că doar o schimbare politică în Rusia mai poate opri războiul.
Donald Trump și Putin în Alaska gif
Summitul Putin-Trump. Fostul agent KGB a dat o lecție în Alaska despre cum se hrănește un narcisist
O întâlnire fără rezultate concrete, dar cu suficiente semnale de alarmă pentru Ucraina și pentru Vest.
Malaxa 1C
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
Primele automobile românești nu au fost Dacia, Oltcit sau ARO, așa cum știu majoritatea românilor. De altfel, toate aceste autoturisme au fost de inspirație franțuzească, italiană sau rusească. Adevăratele automobile sută la sută românești au fost produse până în anii 60.
Autostrăzi Foto Freepik com jpg
Ce trebuie să faci dacă ai pană pe autostradă. Obligațiile șoferilor aflați în situația dificilă
Autostrăzile sunt printre cele mai riscante locuri în care mașinile pot suferi avarii, din cauza vitezelor mari de circulație, astfel că șoferii care fac pană pe autostradă trebuie să trateze astfel de evenimente cu precauție.