Metafizica legendelor urbane
Monkey Sandwich, cel mai recent spectacol creat de Wim Vandekeybus (fondatorul companiei belgiene Ultima Vez), a deschis ediţia de anul acesta a festivalului Explore Dance. Wim Vandekeybus este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi creatori în dansul contemporan şi artele vizuale. Stilul său inconfundabil sintetizează filmul, fotografia, dansul şi muzica.
Spectacolul Monkey Sandwich opune şi armonizează concomitent două planuri: cel scenic, dar şi proiecţia unui film creat chiar de Wim Vandekeybus. Subiectul spectacolului: un copil nenăscut este conectat la lumea părinţilor săi (mai ales a tatălui) prin film. Scena reprezintă, astfel, realitatea intrauterină, iar filmul „lumea de afară”, în care copilul urmează să intre cu toate posibilităţile sale de dezvoltare. Scena este lumea lui „încă nu”, realitatea embrionară a ceea ce se configurează sub forma unui viitor destin. Legătura dintre cele două planuri este realizată de Wim Vandekeybus cu o fineţe de ceasornicar. Relaţia dintre viaţă şi moarte, dintre substanţa scenică şi cea filmică, dintre semnificaţiile cuvintelor şi ecoul lor în corpul copilului nenăscut (admirabil interpretat de foarte tînărul Damien Chapelle) presupune elaborarea unui mecanism foarte exact cu care Vandekeybus răstoarnă percepţii tradiţionale: biografia personajului principal este o vieţuire întru nenaştere, care păstreză intacte nenumărate posibilităţi.
Ireversibilitatea acţiunilor din film contrastează cu absenţa unor delimitări la nivelul biografiei personajului din scenă. Planul filmic este construit pe baza unor legende urbane cu valabilitate universală. Wim Vandekeybus jonglează cu mituri, creînd o plasă de semnificaţii şi simboluri abundente care însă nu-şi pierd nici o clipă coerenţa. Prin planul scenic este elaborată o metafizică a legendelor urbane: materialitatea scenei funcţionează ca principiu ce alimentează realitatea deja existentă a filmului. Fiecare poveste, fiecare întîmplare din film, tot labirintul de situaţii prezentate se hrănesc din indeterminarea care populează planul scenic al copilului nenăscut.
Relaţia dintre viaţă şi moarte, punctele de conexiune dintre ceea ce există deja şi ceea ce e pe cale de a se naşte, imaterialitatea principiilor metafizice şi materialitatea lumii aşa-zis reale sînt răsturnate la nivelul semnificaţiei şi turnate într-o formă artistică impecabilă. Mecanismul pus la punct de Vandekeybus anticipează pînă şi posibilele obiecţii care s-ar putea aduce modului în care şi-a înscenat ideile. În general, cînd în timpul unei acţiuni scenice are loc şi o proiecţie, concentrarea publicului este afectată. De data aceasta, imposibilitatea publicului de a avea acces la tot actul artistic face parte din concept. Ceea ce spectatorii pierd reprezintă ecouri ale posibilităţilor pe care copilul le-ar pierde la rîndu-i prin intrarea în lume. Cel care priveşte are deja o biografie, în faţa lui se construieşte o biografie. Principiul de funcţionare a unei biografii este tocmai anularea celorlalte posibilităţi aflate în plan virtual.
După ce a tratat tema infanticidului în spectacolul PUUR, devenit suport al filmului Here After (semnat de Wim Vandekeybus şi proiectat în cadrul festivalului Explore), artistul belgian alege să trateze tema ne-naşterii. Faptul că la baza unui astfel de act artistic stă conceptul de legendă urbană (explicitat prin film) nu este întîmplător. Ceea ce sîntem, cu biografia noastră creată prin aneantizarea unor infinite posibilităţi de dezvoltare, se hrăneşte dintr-un rezervor mitologic care conţine şi ceea ce nu vom mai putea fi vreodată. Pentru că ne-am născut.
Gina Şerbănescu este critic de arte vizuale.
