În ultima jumătate de secol, cercetările referitoare la viaţa privată în societăţile din trecut au dobândit o pondere tot mai importantă în economia studiilor istorice, depășind cu mult limitele unei curiozităţi erudite.
Direcţia despre care vorbesc aici – studiul obiceiurilor culinare, al alimentelor și reprezentării acestora în discursul diferitelor epoci istorice – este revelator pentru ansamblul imaginarului colectiv al unei epoci date, așadar pentru viziunea despre umanitate în întregul ei.

Când Claude Lévi-Strauss analiza opoziţiile constitutive ale „gândirii sălbatice“ (și ale antropologiei culturale), el începea prin a contrapune crudul și coptul, ca expresii sintetice ale raportului de opoziţie și complementaritate între natură și cultu
Grecii aveau un cuvânt anume pentru a-i desemna pe oamenii muritori – mâncătorii de pâine – ceea ce spune mai mult decât un întreg tratat de istorie despre locul absolut privilegiat pe care îl ocupă cultivarea pământului și prelucrarea cerealelor, văzute în același timp ca principală sursă de hrană și ca îndeletnicire sacră, rezultată dintr-o iniţiere în tainele naturii.

Citiţi continuarea articolului accesând noul site HISTORIA.

Foto: Jan Brueghel, Simţul gustului.