Acum, cînd sînt din nou un copil în preajma
celor mari, nu mai ştiu să spun ce îmi doresc
 
cu adevărat, pentru că deja mă învinovăţesc
de prea multe eşecuri. Îmi aşez mîna
 
pe scaunul dintre mine şi tine, iar cerul
nu e mai departe decît mîna mea de a ta
 
dar cine ştie mai bine cîtă realitate
e-n imaginea apropierii noastre decît mama ta
 
lipăind prin casă cu o farfurie de prăjituri.
Şi ce ar putea creşte atît de miraculous decît
 
umbra mîinilor noastre cînd se întîlnesc
deasupra farfuriei. Cîtă vreme păsările serii
 
dau năvală în coroana teiului, ca păduchii în
barba lui Whitman, fereastra nu-şi mai vede
 
partea ei de lumină. Undeva, mă gîndesc,
trebuie să fie o viaţă în care cineva îmi pune
 
în mînă un pistol şi mă trimite, în mijlocul
nopţii, să-mi aştept victima sau criminalul.
 
Îşi deschide toate ferestrele, se aşază pe pat
şi aşteaptă s-audă o împuşcătură, numai să
 
se întoarcă un om victorios ori înfrînt.
 
din volumul Nouăzeci şi unu, Editura Tracus Arte, 2014.