Bine-ai venit, gravitaţie, în viaţa mea!
Noi imnuri se vor scrie.
Fiicele vechilor Revoluţii,
pe care nu ele le-au făcut,
pentru care nu ele au aprins focul,
au doar efigia luptei încrustată
în pielea corpului lor.
Dar armele sînt altele.
Alte arme au primit
alte arme mînuiesc
 fiicele Tale pe care
le-ai pus să se nască la sfîrşitul revoluţiilor vechi.

[…]

unii au murit şi nu mai sînt
alţii nu au murit şi nu mai sînt
alţii dorm deja
eu sînt o fată zdravănă care
nu-ncetează să sară
gravitaţia-i cel mai simplu
de demonstrat. oricît de sus ai sări
te întorci mereu de unde-ai plecat.

[…]

toate aceste răni care s-au închis greşit
toate aceste rupturi de oase care s-au sudat prost
toate aceste mîngîieri sînt acum anestezii care nu aprind

uită mîngîierile, îmi spune. uită-le.

nu mai striga în urechea mea
vorbele astea sînt arme
pe care nu ştii să le mînuieşti.
auzul e ultimul dintre simţuri
care dispare atunci cînd mori.

cine nu e primit în casă
nu aparţine nimănui.

cine nu e strigat pe numele lui

a fost uitat.

cine nu e mîngîiat nu există.

într-o zi vei înţelege
cruzimea
aşa cum am făcut-o şi eu, vei vedea
că ele, cruzimile noastre, sînt
surori de cruce,
e simplu,
sînge amestecat cu sînge
şi dinte pentru dinte.

[…]

cînd nu voi mai şti să număr
ne vom despărţi.
se va răci aerul din dreapta mea,
aerul în stînga ta,
temperatura pereţilor din jur va fi alta.

rămăşiţele noastre în aceste locuri.
rămăşiţele noastre nu mai au răni
nici urme de răni
nu mai cunosc durerea.

umbrele noastre nu mai lasă urme.
unii au murit şi nu mai sînt
alţii nu au murit şi nu mai sînt.

şi-acum, să privim îndelung corpul mort al iubirii,
întins direct pe ciment,
s-atingem în treacăt
pielea asta incoloră
pe care s-au dat toate războaiele,
încă mai e călduţă.

fragmente din volumul Gravitaţie, Editura Trei, 2015

Foto: Karina Ciuruş