E Habemus Bebe un proiect despre maternitate? E altceva?

Spus aşa, într-un cuvînt, despre asta ar fi vorba. Mai exact însă ar fi despre femeia după ce naşte. Despre cum aceasta începe să trăiască cu ea însăşi în noua sa viaţă, cu un nou corp, cu noi limite şi cu un infinit de aşteptări. Despre cum intră în luptă cu timpul. Despre griji şi despre artă, despre mâncare şi despre cărţi, despre ce înseamnă nu mai pot.

3 motive pentru ca cineva să contribuie financiar la proiectul vostru.

1. Va putea să-şi treacă în CV activitatea de producător al spectacolului 100% independent Habemus bebe.

2. Pentru bucuria de a sprijini un proiect de artă contemporană.

3. Pentru a experimenta foarte frumosul sentiment al solidarităţii.

Ce amestec are Dan Perjovschi în toate astea?

Dan Perjovschi ne-a sprijinit încă de la început, de cînd a auzit de proiect. Ne-a donat cîteva exemplare din Cartea de activităţi şi colorat cu desenele sale; bineînţeles, toate exemplare sunt semnate şi puteţi avea unul dacă faceţi o donaţie (mai multe detalii aici: http://www.we-are-here.ro/p/habemus-bebe). Este foarte importantă pentru noi (mai ales pentru moralul nostru) susţinerea lui.

Într-un fel, Habemus bebe a început pe zidul de lîngă Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, pe „ziarul orizontal” „administrat” acolo de Dan Perjovschi. Cu aproape un an în urmă, Dan mi-a propus să fac un stencil pentru zid. Eu lucram deja la acest proiect, eram obsedată de „femeia în misiune patriotică”. Nu făcusem un stencil în viaţa mea. După mai multe încercări eşuate, am apelat la un profesionist, artistul Andrei Gamarţ. Aşa a apărut Artista-Femeie în misiune patriotică. Originalul va mai putea fi văzut un timp (scurt) pe zidul din Sibiu. Acasă îl puteţi avea pe o sacoşă sau pe o insignă dacă faceţi o donaţie (detalii în acelaşi loc ca mai sus, pe platforma We-Are-Here.)