EU, JO, UE & Compania

18 august 2012
EU, JO, UE & Compania jpeg

 Știu, știu, sondajul este fără drept de apel, pe Presseurop.eu, marea majoritate a repondenţilor nu doresc deloc, dar deloc, ca ţările din UE să participe la JO doar sub culorile Uniunii… şi în comentarii regăsim răspunsuri şi mai fanteziste, de genul: să aibă Uniunea o echipă în sine, da, dar fiecare naţiune să şi-o păstreze pe a sa.

De ce nu? Ar fi deja mai bine ca în prezent, cînd la cîteva zile după, ceea ce vedem în presele naţionale europene este mai ales “doar 9 medalii pentru românia”, “sportivii francezi au fost primiţi cu onoruri”, “preşedintele Comitetului olimpic moldovenesc a primit premiul Naţional”, în timp ce niciun oficial “nu s-a deranjat să asiste la probele din tribune”....

Faptele sînt acolo: aceste Jocuri Olimpice sînt o excelentă tribună pentru naţionalism şi pentru un divertisment artificial în timpul căruia fiecare stat face eforturi supraomeneşti pentru a dovedi că există foarte bine de sine stătător. Un summit internaţional al sportului în timpul căruia dacă sportivii statelor-continente ştiu ceea ce vor, sportivii din statele europene fac imposibilul pentru a-l pune în valoare pe cel care valorează cel mai mult: francezul, românul, spaniolul sau grecul?

Într-un articol publicat de Dilema veche, numit “Paranoia cu inele olimpice”, aflăm că Jocurile Olimpice în general, şi cele de la Sydney, în special, nu sînt tocmai Albă-ca-Zăpada. Andrew Jennings, un fost-jurnalist BBC, arată un fapt interesant: “voi românii, dacă ieşeaţi pe 10, conform cutumei din CIO, românia ar fi trebuit să intre în Comitetul Executiv, cel cu pîinea şi cuţitul. Or, la momentul acela, şeful Comitetului Olimpic român era Ion Ţiriac. Nu au vrut un rechin atît de mare între alţi rechini la fel de mari.”

Mai mult ca niciodată, în această vară, Jocurile Olipmice ar fi avut cel puţin un efect de catharsis: în timpul secundelor care precedau şi făceau să dureze gloria unui sportiv, au fost uitate criza şi Grecia, euro şi China, schimbările climatice sau decepţiile româneşti. În cîteva clipe s-a uitat şi ranchiuna din cauza faptului că această ediţie a fost organizată de Marea Britanie şi nu de Franţa. A fost prea costisitor, prea securizat, prea plin de ură pînă la urmă: deoarece niciodată pînă în prezent nu am văzut în timpul competiţiilor atîta dorinţă nesănătoasă de a-l îngenunchea pe celălalt, oricît ar costa, de a schimba un scor sau de a putea alege un adversar mai convenabil în finală doar făcînd pe struţul. Pe cel neputincios.

Şi tocmai, în final, punînd cruce acestei ediţii, vom putea spune, cinstit, că aceste Jocuri au fost, mai întîi, simbolul unui naţionalism exacerbat şi crud, apreciind prea mult paharul valorilor naţionale, în mod egoist naţionale.

Canalele de televiziune, în multe din ţările participante, nu au arătat decît probele unde participau propriii sportivi, şi, la sfîrşit, nici ruşii şi nici americanii, chinezii sau francezii, nu îşi vor mai aminti numele colegilor lor de concurs. Românii au avut ceva mai mult noroc şi au putut vedea la lucru şi discipline unde “ai noştri” nu erau favoriţi sau chiar nu evoluau.

Normal, mai presus de valorile preţuite de baronul Pierre de Coubertin, tot ceea ce contează, tot ceea ce rămîne şi califică valoarea unei naţiuni, sportive, evident, sînt medaliile. Spune-mi cîte medalii de aur ai cîştigat, îţi voi spune cît valorezi. Ei bine, din acest punct de vedere, aceste Jocuri au fost, încă o dată, demonstraţia neputinţei europene. Deoarece, în faimosul clasament mondial, UE figurează cu 0 medalii. China, America, Franţa, Rusia, Ungaria, da, cu zecile, dar fiecare în colţul său, mic în egoismul său şi naţional, în mod trist. Aţi încercat vreodată să număraţi numărul de medalii pe care le-ar fi putut avea UE dacă drapelul său ar fi fost cel arborat în caz de succes? Al celor 27 de state reunite?

Unii vor spune că UE nu este un continent, precum Statele Unite, de exemplu. Au poate dreptate. Doar că prin dispersarea în zeci de state-naţiune, care dau impresia că ar fi împreună dar luptă fiecare pentru bucăţica sa de caşcaval, orgoliul va sfîrşi prin a plăti demonstrarea contrariului. Nu serveşte la nimic să deschidem gura pentru a protesta: caşcavalul se va pierde oricum şi, oricum, nimeni nu se mai lasă înşelat. În cazul UE, uniunea înseamnă forţă rămîne un slogan de propagandă istoric în mod trist şi deloc realizabil. Nicio şansă să devenim un continent, cîndva. În sfîrşit, aceste Jocuri au fost de o extremă violenţă psihică – am văzut multe lacrimi, chin, neputinţă, ură, disperare. “Un război, cum scrie Alina Mungiu-Pippidi, în România liberă. Un război în timpul căruia noţiunile militare au primat”.

Dacă sportul este de acum, vai, un comerţ, unde arbitrii sînt traderi şi competitorii doar pieţe financiare, UE are interes să se organizeze repede pentru a semăna ceva mai mult cu un continent, şi a se bucura de o aparenţă de unitate.

Iulia Badea Guéritée este jurnalistă franceză născută în 1972 în România. Este responsabilă a versiunii româneşti presseurop.eu şi se ocupă de rubricile România şi Moldova pentru revista Courrier International, unde este şi animatoarea blogului său personal. Membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, este deţinătoarea premiului Louise Weiss, 2006, pentru cel mai bun jurnalist european.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.