„Cum bine știți (sau ar trebui să știți dacă v-ați fi dat osteneala să mă urmați îndeaproape)“, le spune profesorul Mignus cîtorva arbori care l-au înconjurat, „natura nu are început. Sfîrșit, cu siguranță, are (și încă unul dolofan!), dar începutul îi lipsește. Nu fiindcă l-ar fi avut cîndva și într-o zi l-a pierdut (multora dintre noi ni s-a întîmplat să ne pierdem începuturile), ci pentru că natura n-are mamă, n-are tată. Ea s-a ivit pe negîndite, cînd nimeni nu se aștepta la fenomene de o asemenea amploare, dintr-un zvîc atemporal, dintr-o pulsație cum alta n-a mai fost vreodată a materiei adormite, care apoi a recăzut în somn. Iar de aici o singură concluzie vom trage: materia visa ceva și-a tresărit.“

Arborii freamătă aprobator pentru a-i da de înțeles că înțeleg.

„Așa încît, stimați confrați“, le spune Mignus arborilor, întinzîndu-se la umbra unuia, „puteți foșni în continuare pe tema asta, vă ascult.“ 

(din Despre, volumul 2, Editura Herg Benet, 2019)

Foto: Alix Vrana