“-Aţi luat vreodată substanţe interzise care v-au îmbunătăţit performanţele?
-Da.
-Aţi făcut transfuzii pentru a vă îmbunătăţi rezultatele?
-Da.
-Aţi luat aceste substanţe în toate cele şapte curse ale Turului Franţei pe care le-aţi cîştigat?
-Da.
-Ar fi fost posibil să cîştigaţi Turul Frantei de şapte ori fără să vă dopaţi?
-Nu.”

Mai clar şi mai sec decît o spune Lance Armstrong nu se poate. Ciclismul a ajuns tot o chestiune de derivate, ca şi finanţele. Şi e acum tot un domeniu în criza, ca şi finanţele. Şi menţinînd terminologia, după ciclism, alte discipline sportive au partea lor de expunere: atletismul, gimnastica, fotbalul.

La prima vedere, şi şahul are problemele lui cu dopajul. Computerul este pentru furtul în şah ceea ce EPO, steroizii şi testosteronul au fost pentru Armstrong. Şahistii sînt verificaţi înainte de a intra în sala de joc ca pe aeroport, să nu aibă asupra lor echipament electronic care le-ar putea stimula inspiraţia. La nivel de amatori, cei prinşi că joacă suspect de multe mutări ca un computer sînt eliminati de pe platformele de şah online. Computerul a dat o lovitură fatală unei subspecii altădată glorioase: şahul prin corespondentă, pentru ca accesul la un program performant de şah este astăzi generalizat.

Dar în contrast cu situaţia din ciclism, în şah nu au fost înregistrate cazuri de inşelătorie la nivel de lideri mondiali. În plus, în şah nu poţi trişa pe termen lung. Toate “performanţele” furate au fost efemere. Şahiştii trişori au putut inşela o dată, maxim de două ori. Apoi au dispărut.

“Noua stea” a şahului bulgar

Cel mai recent caz de presupus furt în şah s-a semnalat în urmă cu o lună, în Croaţia. Un turneu de şah obişnuit, cu premii modeste dar cu orgolii invers proporţionate. Au intrat în concurs cîţiva mari maeştri croaţi aşa încît disputa a părut iniţial o afacere de familie.

Iată însă că printre participanţi s-a numărat şi Borislav Ivanov din Bulgaria, programator de meserie, şahist amator fără titlu oficial. Bulgarul de 25 de ani avusese pînă atunci rezultate mediocre, dar în Croaţia a început să cîstige rînd pe rînd la mai multe glorii locale. O partidă, două, trei, în final ajungînd si pe podiumul turneului. Şoc. Presa croată a vuit, şahul a făcut headlines la Zagreb pentru cîteva zile: “Geniu sau şarlatan?” au scris ziarele croate. Ivanov a fost acuzat că s-ar fi folosit de un computer, pe care, pe căi ilegale si cu ajutorul unui complice, l-ar fi consultat în timpul partidelor.

Dar organizatorii turneului nu au putut produce nicio dovadă, deşi l-au verificat minuţios, într-un rînd inclusiv pîna la piele. Împricinatul a negat că ar fi fost asistat de vreun partener de silicon la care se conecta în timpul partidelor, chiar el dandu-şi jos tricoul cînd lucrurile s-au încins. “M-am pregătit temeinic şi aşa se explică rezultatele mele”, a spus el. Iar pe forumurile de şah, susţinătorii săi spun că nu orice curbă a forţei de joc este lină, progresivă, uneori ea urcă şi în salturi dacă jucătorul se antrenează intens.

Însă un contra-argument indirect al presupusului furt a fost partida pierdută de bulgar tocmai în runda în care transmisia online a turneului a fost suspendată. Este acum o modă ca partidele unui concurs de şah cît de cît răsărit să fie transmise live pe internet, dar tocmai suspiciunile de fraudă au impus în ultima vreme un “delay” în postarea mutărilor. Acuzatorii spun că prin suspendarea transmiterii rundei, cel ce l-ar fi ajutat pe bulgar comunicîndu-i în mod misterios mutările pe care să le facă nu a mai avut acces la desfăsurarea partidei.

O altă justificare că rezultatele lui Ivanov sînt dubioase ar fi dată de analiza partidelor. Şahistul bulgar a reuşit să replice în partidele sale din Croaţia majoritatea covîrşitoare a mutărilor preferate de una dintre versiunile recente ale unui cunoscut program de şah. Programul se numeşte... “Houdini”, şi e unul dintre cele mai performante de pe piaţă.

Povestea lui Borislav Ivanov aminteşte de cea a francezului Sebastien Feller, cu excepţia faptului că Feller este mare maestru şi a avut rezultate foarte bune pînă să intre în malaxorul acuzaţiilor de înşelătorie. Acum cîţiva ani, Federaţia de profil din Franţa a avut de furcă cu trei şahişti importanţi din ţara, printre care şi Sebastien Feller, membri în delegaţia la Olimpiada de la Khanty-Mansisk (Rusia) din 2010. A ajuns să îi suspende din activitatea competiţională pe motiv de “violare a eticii sportive”, decizie însuşită şi de Federaţia Internaţionala de Şah. În fapt, cei trei ar fi pus la punct un lanţ de comunicare între Franţa şi Rusia. În Franţa unul dintre ei era la computer, şi transmitea prin SMS mutările recomandate de program. În Rusia, Sebastien Feller era la masa de joc, dar primea recomandările de la cel de-al treilea partener, prezent în sală. Cei trei au negat şi ei acuzaţiile, dar cert e că pînă în 2015 nu mai pot fi găsiţi pe listele de jucători ale Federaţiei Internaţionale de Şah.

Ironic este că prima înşelătorie omologată din şah, automatul lui van Kempelen din secolul XVIII, a presupus un om ascuns într-o “maşinarie de jucat şah”, spre deosebire de zilele noastre, cînd un computer este în spatele trişorului uman.

Kasparov, copoiul computerelor

În perioada romantică a computerului de şah, fostului campion mondial Garry Kasparov i-a venit ideea “şahului progresiv”. Kasparov a propus prin anii ‘90 implicarea computerului în turnee, în sensul că fiecare jucător avea voie să consulte computerul pentru cîteva variante pe care el le prefera. Altfel spus, omul se gîndea la cîteva mutari posibile, computerul le analiza, şi din cele propuse omul alegea una şi o efectua. Adversarul la rîndul său se gîndea la cîteva replici, pe care le analiza tot împreună cu computerul.
“Gîndiţi-vă ce partide extraordinare ar putea ieşi”, spunea pe atunci Kasparov, “să pui laolaltă intuiţia umană cu forţa analitică a computerului”. Propunerea lui Kasparov a rămas însă nefructificată, poate şi din cauză că în scurtă vreme niciun om nu a mai ţinut piept computerelor.

Încă de atunci Kasparov avea faima de expert în detectarea partidelor jucate de computer. În 1999, un şahist german de duzină făcuse vîlvă printre şahişti pentru rezultatele fluctuante pe care le obţinea. Uneori cîştiga la mari maeştri, alteori nu putea să îl înfrangă nici pe un jucător de categoria întîi. S-a dovedit ulterior că germanul cunoştea foarte bine echipamentele de comunicatie electronice - chiar se ocupase de comercializarea lor - şi că ocazional se folosise de ele. Cineva i-a prezentat lui Kasparov partidele germanului, iar campionul rus le-a identificat pe cele jucate cu ajutorul computerului. “În partidele umane sînt mici greşeli tactice pe care computerul nu le-ar face niciodată. Un computer vede tot pe raze scurte si medii”, a explicat pe atunci Kasparov.

Record românesc

O singură dată un şahist de vîrf a fost acuzat că ar folosi computerul în mod ilegal, dar cei ce au lansat-o nu au putut s-o susţină în vreun fel. Este vorba de echipa lui Veselin Topalov, un alt bulgar, care l-a acuzat pe Vladimir Kramnik că în timpul unui meci pentru titlul de challenger ar fi mers prea des la toaletă. În subsidiar era că rusul consulta acolo un program de şah, dar în cele din urmă cei ce s-au făcut de rîs au fost secundanţii lui Topalov. Era pur şi simplu prea mult să acuzi un jucător de talia lui Kramnik de aşa ceva.

Celebre sînt şi acuzaţiile din alt registru, de dinainte de epoca computerelor. Pretendent la titlul mondial în mai multe rînduri, fugar politic din URSS, veteranul şahist Viktor Korchnoi a scris în memoriile sale că în timpul meciurilor era hipnotizat de către un medium din echipa lui Karpov. La fel s-a spus şi de Mihail Tal, că îşi privea adversarii atît de intens încît aceştia erau determinati să greşească. Toate acestea nu au fost probate ajungînd să ţină mai degrabă de un soi de folclor şahist.

Dar poate cel mai spectaculos caz de înşelătorie în şah este cel al românului Alexandru Crişan, care în anii 1990-2000 a ajuns ca rating printre primii 50 de şahişti din lume. Performanţa rară pentru şahul românesc, în top 10 mondial neintrînd decît Florin Gheorghiu, în 1982. Numai că de partidele lui Alexandru Crişan nu auzise multă lume. Nu juca nici măcar împotriva primilor zece conaţionali, ca să nu mai vorbesc de şahiştii internaţionali de elită, nu participa la niciun campionat intern, nu mergea la olimpiadă - şi totuşi a ajuns cel mai titrat şahist român, ba chiar şi şef al Federatiei Române de Şah.

Mulţi şahişti din ţară s-au revoltat şi l-au pîrît la Federaţia Internaţională de Şah, care a cercetat dacă Alexandru Crişan şi-a cumpărat la propriu titlul de mare maestru şi ratingul, organizîndu-şi turnee şi meciuri aranjate. Blaturi, mai pe înţelesul microbiştilor, dar la un nivel pe care fotbalul nici nu l-a visat. Alexandru Crişan a negat aceste acuzaţii, dar în urma presiunilor a participat în cele din urmă la un concurs internaţional omologat unde a jucat nouă partide: a pierdut opt dintre ele şi a făcut o singură remiză.

Povestea a rămas în acest stadiu, Federaţia Internaţională nu şi-a mai însuşit recomandarea luată de un comitet intern de a-i retrage titlul de mare maestru şi de a-i reevalua ratingul. Între timp, şahistul Crişan a ajuns în închisoare, acuzat fiind de luare de mită într-o afacere care nu a ţinut de tabla cu 64 de pătrate.

Twitter: @IIamandi

Foto L. Muntean