Editura Eikon anunță apariția volumului de poezie Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra, de Tatiana Ernuțeanu. Fiecare poem este o fiolă evocativă, transparentă, din sticlă tăioasă, ce, odată spartă, vulnerabilizează. Iubirea, supusă unui întreg proces: de la idealizare, trăită fără nicio măsură de profilaxie emoțională, trecînd prin neputință - „iubirea e o țară fără conducator” -, devine vorace, crudă și, reiterată, transformă trecutul într-un sadomasochism al unui azi perpetuu. Pare că piere sufocată de o amară bagatelizare. Pare, doar! Ea încă „mai învîrte cu degetul pămîntul, pachețele de primăvară, emoțiile industriale se varsă în mare.... marea noastră pe care n-am văzut-o niciodată...”. Speranțele rămîn: „resturi ale zilei de ieri, vîndute de cantina mării, uneori la promoții de 2 în 1“.

„Cred că am descoperit un poet. Unul care lucrează la înălțime. Pare să dețină toate tehnicile la zi ale scrierii de poezie, de la avangardiști la moderni și la postmoderni. Prin felul în care își tatonează subiectul, mereu același, dragostea, supusă deopotrivă mitizării și demitizării, poezia Tatianei Ernuțeanu poate aduce aminte de aceea a Savianei Stănescu din Sfaturi pentru gospodine și muze, dar asemănările cu aceasta se opresc la capitolul abordare. Există o sumedenie de formulări tranșante în Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra, iar ele nu se referă neapărat la dragoste. Aceste construcții, mai ales, dau seama despre conștiința de sine pe care a atins-o poezia Tatianei Ernuțeanu: „Oamenii nu funcționează cu fise/ Poeziile mele nu mint”; „Pînă la urmă, Dragostea e un bîlci cu pretenții”; „Sînt fericită/ Văd nimicul. E mare lucru, căci nimicul permite să vezi departe”; „Am avut o zi grea, era cît pe ce să dau rateu/ Și să trag un loz cîștigător pe scena poetică modernă” și, enunțul cel mai orgolios, „Mă declar împotriva romantismului (e lipicios ca sucul de portocale)”, care exprimă implicit o artă poetică. Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra este o carte pentru cei care cred în poezie.” (Ioan Es. Pop)

„La tine mă frapează ceva pe care o să-l botez cu un concept neuzual: deromantizare. Nu știu cine sau dacă l-a mai folosit cineva, însă îl găsesc perfect definitoriu pentru tipul tău de poezie, în care metoda ta este opusă celei aplicate de Novalis și, după el, de romantici. Ei romantizau ca să dea aer magic, solemnitate înaltă, bogăție semantică lumii, întîmplărilor trăite, iar din iubire își croiau aureole cu care-și încununau capetele de sfinți autoimpuși pe un iconostas erotic. Ei se îmbătau cu fantasmele iubirilor lor, pătimeau și se sublimau prin iubiri reale sau închipuite, adesea neîmpărtășite. Tu procedezi pe dos: împuținezi, bagatelizezi, sărăcești prin deriziune, neîncredere, defetism, datele vieții, ale memoriei personale și ale lumii în care te așezi prin situațiile poetice proiectate, iar iubirea pare un sistematic act ratat. În loc să fie dătătoare de emoție, de bucurie ușor melancolică, amintirea scenelor de iubire devine pricină de deriziune, iar ca să faci asta îți trebuie inteligența ta aproape cinică, o detașare iconoclastă față de ceea ce este în general obiect de adorație secretă: trecutul nostru încărcat de iubire. Așa ești tu, așa îmi pare că îți compui poezia, dintr-o deliberată și abil susținută luptă cu sine, cu propria memorie, pe care o supui necruțătoare, nemiloasă, deromantizării.” (Vianu Mureșan)

Tatiana Ernuțeanu este absolventă de litere, om de comunicare și publicist. Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra poate fi comandată pe site-ul editurii Eikon și în librăriile online.

***

Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra (fragment)

Băutul din paharele găsite pe alte mese te-a înstrăinat

 Mă gîndesc să-mi zgîrii pielea în toate locurile unde m-ai atins

din greșeală sau

cu intenția să-mi scurtcircuitezi sistemul de prindere

ca și cum aș deveni legenda hărții unei țări fierbinți, ce avertizează punctele de maxim pericol

Ar fi singura variantă să te mai am peste mine

Nu declin nici certurile orale și orizontale

Băutul din paharele găsite pe alte mese te-a înstrăinat și te-a făcut să vrei să plec

Voiai camera liberă și peretele cardiac golit

Să știi însă că ecoul e mai strident așa, mai ales cînd vorbim despre un soundtrack ca cel scris de fremătările noastre

S-ar putea ca și ție în timp să-ți plîngă ferestrele,

E un anotimp lung, un folder cu zile mate și speranțe

Oamenii ca noi ar trebui să fie priviți ca niște eroi ai nimicului, ai binelui și ai politicului correct

am putea fi un model pentru tablourile cu natură moartă,

pentru cărțile de self-help, numai dacă supraviețuim

Nici nu știu cum de-ai făcut un back-up atît de organizat pe hardul meu emoțional

Arhivînd la neîntîmplare totul refrigerat

Fluturii, de obicei, nu pot face asta, pentru că trăiesc suficient de puțin încît să nu lase amintiri

dar efectul Butterfly le aparține și iată cum un ou ochi dintr-o farfurie naște valuri hormonizante în creierul meu

Zoom evocativ pe fața ta este primul lucru pe care îl fac de doar cîteva zeci de ori pe zi

N-ar fi nimic dacă asta nu mi-ar face degetele să se bîlbîie pe tastatură, ceva după

cînd eu trebuie să am precizia ceasornicarului să nu încurc trecutul cu prezentul

Arșita asta digitalizată mă ține la un desert și un click distanță

Mi-e dor de intimitatea dintre fața de masă în carouri și rucsacul tău