Vor fi oameni şi vor împinge lumea mai departe.
Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego
şi ne uităm la Cars.
Azi lumea nu merită împinsă mai departe de atît.
 
Azi n-am văzut soarele zbătîndu-se tetanizat
pe cer. Parcă nici n-a existat.
Azi Dumnezeu n-a mai fost conceptul cu care
ne măsurăm duererea, cum cîntă John.
Poate c-o fi măsurat convulsiile şi tortura soarelui,
nu ştiu. Pentru noi a existat
doar creşterea lentă a staţiei de poliţie
şi nici un soare care să strice socotelile asupra ei.
 
Avem nevoie de un soare Lego strălucind fără alternativă
deasupra unui neant Lego. Tineri ţărani Lego
dintr-o Galilee Lego
luînd asupra lor toate păcatele şi dejecţiile Lego.
Avem nevoie de copii Lego care să cînte:
„la umbra crucii Lego şezum şi plînsem”.
De un John Lennon Lego cîntînd despre
Dumnezei şi concepte şi dureri Lego.
Abia atunci soarele se va zbate fericit
în convulsii. Abia atunci lumea va merita
Împinsă mai departe.
 
Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego
şi ne uităm la Cars. Lăpticul
se încălzeşte în cana albă de tablă.
Nimic, şi nu-i vorbă mare – chiar nimic
nu ne poate împinge mai departe.
 
din volumul 4 A.M. – Cantosuri domestice, Casa de Editură Max Blecher, 2015.
 
Citiţi aici recenzia cărţii.