Cam pe cînd Roger Federer era eliminat la Australian Open de către noua stea în devenire a tenisului mondial, grecul Stefanos Tsitsipas, la Wijk aan Zee, Olanda, rusul Vladimir Kramnik era învins de mai mulți adversari, printre care și cîţiva „lupi tineri” ai şahului actual – polonezul Duda, indianul Vidit, americanul Shankland. Coincidența mi-a dat ideea de a găsi cîteva corespondenţe între jucătorii de tenis şi cei de şah aflaţi în activitate.

Pe Kramnik l-am comparat deja cu Federer. Amîndoi au dominat odată scena şahului, respectiv a tenisului, dar acum sînt într-o etapă în care au alte priorităţi. Fostul campion mondial Kramnik declară că vrea să se bucure de şah, nu neapărat să fetişizeze rezultatul sportiv. Acum face spectacol, încearcă idei noi, îşi permite să rişte şi să piardă frumos, nu mai e legat de presiunea de a demonstra nimic altora. Cel mult sieşi caută să-şi arate că poate fi şi altfel. Într-un fel, Kramnik spune că încearcă să se bucure de faptul că poate juca la nivel de vîrf într-un mod pe care nu şi l-a permis niciodată și în care nimeni nu și-l mai permite. Bineînţeles, poate să şi piardă. Cum s-a întîmplat în Olanda, dar el oricum a jucat pe alt culoar şi-n altă lume decît adversarii. La fel cred că e tentat să facă şi Federer, care pare condamnat la tenisul de top. Şi atunci îşi permite şi el să experimenteze, să abordeze altfel tenisul, chiar şi cu riscul unor accidente precum meciul cu Tsitsipas, care, e de spus, a avut argumentele lui cînd şi-a revendicat victoria.

Dacă Kramnik în şah e Federer în tenis, cine e Carlsen? Ar putea fi Djokovic, din considerentul că amîndoi au acumulat experienţe similare, au un farmec incontestabil, care îi face populari, au avut perioadele lor recente de uşor recul, dar acum domină categoric toată pleiada de urmăritori dornici să îi doboare din poziţia de mascul alfa al sportului fiecăruia. Djokovic şi Carlsen greşesc foarte puţin pe teren sau la tablă, au o sete de cîştig neobosită, sînt cruzi şi nemiloşi pentru că ştiu prea bine că aşa ar fi şi adversarii cu ei dacă le-ar da mîna.

Mai departe, de Nadal aş spune că e Anand: oameni cu o dexteritate aparte în a aluneca printre anii care vin peste ei şi a ieşi mereu în plutonul din frunte. Anand, ca şi Nadal, nu mai e numărul unu mondial. Dar continuă să joace la un nivel de mare clasă. A redevenit şalanger la titlul mondial la o vîrstă la care alţii pun piesele în cui – vezi Kasparov. A devenit campion mondial la şah rapid, în 2017. Iar acum, a fost la un moment dat pe locul 1 la Wijk aan Zee, alături de Carlsen, dar a pierdut confruntarea directă. Nu la fel de categoric cum a pierdut Nadal la Djokovic, în finala de la Melbourne, dar a cedat în cele din urmă în faţa perfectei maşinării de pus probleme care e campionul norvegian.

Și comparațiile ar putea continua. Thiem e Caruana, în ascensiune, mereu pe aproape pentru a conduce haita de următori ai liderului. Tsitsipas, că tot am vorbit de el, e Rapport, Duda sau Shankland, jucătorii de șah abia ieșiți din juniorat și deja urcați în top 30. Singura comparație care nu rezistă e cea în care încerc să găsesc o jucătoare în stare să facă în tenis ce face de exemplu Hou Yifan în șah. Dar explicația e obiectivă, ține de specificul celor două sporturi, care a impus ierarhii de gen stricte. Ceea ce nu afectează cu nimic comparațiile deja făcute mai sus.

Diagrama săptămînii

Propun o diagramă mai dificilă, dar și mai frumoasă tocmai din acest motiv. Soluția ei va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 140 de data trecută: 1. Dh3! și dacă 1… Dxh3, 2. gxh3 și negrul pierde calul din g4.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Novak Djokovic joacă o partidă de șah cu Boris Becker, iunie 2014. Sursa: twitter.com/DjokerNole.