Unii ar spune că invitarea lui Mihai Gâdea în emisiunea ”Nocturne” nu ar trebui să surprindă pe nimeni, după ce pe-acolo trecuse cu vreo două săptămîni în urmă Marius Tucă și după ce, cu cîteva zile înainte, TVR 1 ne oferea un interviu amplu cu Dan Voiculescu. Cîrcotașii ar putea vedea în această serie o dovadă a încolonării TVR în urma trustului Intact.

Pentru mine însă, prezența în emisiune a lui Mihai Gâdea alături de Marina Constantinescu are o altă semnificație. Rostul acestei alăturări a fost, cu siguranță, pentru a ne arăta tuturor că ei se aseamănă de fapt foarte mult.
Atunci cînd nu e lătrător și nu are de desființat vreun personaj care l-a deranjat pe patronul său, Mihai Gâdea e prolix. L-am văzut astfel cînd a avut în studiou invitați ca Pascal Bruckner sau diverși artiști și, în general, cînd ia interviuri unor oameni la beregata cărora nu trebuie să sară. Atunci, Gâdea bîjbîie, e anacolutic și pare că nu și-a făcut deloc lecția.
Aceeași impresie a lăsat și emisiunea Marinei Constantinescu – de improvizație nereușită, în lipsa oricărei pregătiri. 
”Încercăm să radiografiem puterea verbului. Mă interesează în ce măsură degradarea verbului în societatea în care trăim implică o degradare a verbului în ceea ce scriem, în ceea ce spunem la radio sau la televiziune. În ce măsură societatea noastră e într-un picaj și mai există o șansă, și mai există șanse să mergem frumos și luminos mai departe.” a spus Marina Constantinescu la începutul emisiunii. N-a fost deloc despre așa ceva. Am putut vedea două monologuri, în care gazda se bătea cu pumnul în piept cum a luptat ea pe baricade înainte de 89 și la începutul anilor 90, împotriva lui Iliescu, iar invitatul – cum este el campionul luptei împotriva Puterii de astăzi, adică a lui Băsescu, desigur. ”Am criticat derapaje majore”, spunea Gâdea. ”Eu am un trecut aventuros în luptele pentru democrație, încă dinainte de 89”, zicea la rîndul ei Marina Constantinescu. ”Am fost întotdeauna preocupat de libertățile individuale și colective”, adăuga directorul Antenei 3. ”Am trăit cenzura chiar și pe propria piele, în care manifestam într-o universitate înghețată împotriva ridicării dreptului la semnătură al Anei Blandiana și al lui Mircea Dinescu”, se fălea Marina Constantinescu. Și așa mai departe.
De fapt, Marina Constantinescu nu punea întrebări, ci avea intervenții. Discursuri dezlînate, în care bătea cîmpii, trecînd de la una la alta, de fapt de la o banalitate la alta, dar totul făcut cu un aer sfătos, cu pauze pline de înțeles și oftaturi. Este exact stilul lui Mihai Gâdea, atunci cînd vrea să pară inteligent și cult.
Iată doar o mostră din această emisiune: finalul unui lung și incoerent monolog al Marinei Constatinescu, încheiat cu plecăciuni reciproce.
 
Marina Constantinescu: În 1990, mi s-a părut că eram deși extrem de intoleranți față de Iliescu, față de limbajul lui, față de puterea lui. Față de intelectualii care erau în jurul lui Ion Iliescu făceam un pas înapoi. Atunci a fost și Cărtărescu, și Eugen Simion, și Breban, și Buzura. Dar cumva mi s-a părut că, așa cum Adam Michnik va rămîne un rebel pînă la capăt, indiferent ce se va întîmpla, așa cum probabil că una din cărțile fundamentale o să rămînă «Toba de tinichea» a lui Günter Grass, deși lui Günter Grass i s-au adus după cum știi mari acuze că la o vîrsta fragedă a fost fidel trupelor SS. Cred că trebuie să avem puterea să fim mai relativi față de o putere și față de capricioșii oameni de cultură care au altfel de umori decît noi. Este singurul amendament pe care l-am făcut, pentru că tu ai deschis discuția despre pluralitate.
Mihai Gâdea: A fost un reproș pe care mi l-ai făcut?
Marina Constantinescu: Doamne ferește! Dimpotrivă, cred că mi-era și foarte dor de Octavian Paler și cred că... cred că aș vrea să-mi spui cum ați ajuns împreună.
Mihai Gâdea: Ăsta este un lucru despre care-mi place să vorbesc.
 
Plecăciuni, după care se înfiripă desigur un mic cadril.
Cînd avea invitați valoroși, emisiunea ”Nocturne” era salvată de aceștia și de lucrurile cu miez pe care le spuneau ei. Acum, am putut vedea toată goliciunea. 
E simplu: două personaje sumare s-au întîlnit și au tras o beție. De cuvinte. Ei s-au simțit bine pe-ntuneric și se vor simți la fel de bine și în continuare, noi mai puțin.