Beethoven (și) în vremuri de restriște

21 martie 2020
Beethoven (și) în vremuri de restriște jpeg

Anul 2020 – anul Beethoven, la 250 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori pe care i-a avut vreodată omenirea. Din păcate, anul 2020 va rămîne ca anul pandemiei globale COVID-19. Însă aceasta nu înseamnă că Beethoven nu are o importanță cu atît mai mare în aceste timpuri grele.

Special pentru anul Beethoven, casa Deutsche Grammophon a pregătit o serie de discuri; cel mai recent dintre ele avea programată lansarea pe 20 martie, decalată acum în 3 aprilie. Pe acest album: Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră și Simfonia a VII-a, cu nume prestigioase – Anne Sophie Mutter, Yo Yo Ma, Daniel Barenboim și West Eastern Divan Orchestra. Triplul concert a fost înregistrat la Berlin, în cadrul unui eveniment live; Simfonia a VII-a, la Buenos Aires.

Dincolo de aniversarea lui Beethoven, albumul marchează și 20 de ani de existență ai ansamblului West Eastern Divan, împliniți în 2019, dar și 40 ani de cînd Anne Sophie Mutter a înregistrat prima dată Triplul concert de Beethoven – avîndu-l partener tot pe celebrul Yo Yo Ma, dar sub bagheta lui Herbert von Karajan.

Însă dincolo de aceste aspecte festive, albumul este valoros prin conținutul său – aș spune că este acel Beethoven de ascultat în vremuri grele, pentru a păstra speranța. Construcții foarte limpezi, foarte clare, atent, dar foarte ferm construite, iar în cazul triplului concert, mari soliști – recunoaștem experiența, profesionalismul, transpuse cu sensibilitate într-un discurs omogen care reunește personalități diferite: impetuoasa Mutter, liricul Yo Yo Ma, echilibratul Barenboim. O versiune de zile mari pentru acest concert, în care simțim și tensiunea evenimentului live, dar și sărbătoarea momentului!

Nu mai puțin valoroasă mi s-a părut versiunea Simfoniei a VII-a de Beethoven, cu West Eastern Divan Orchestra, dirijor Daniel Barenboim. În urmă cu 20 ani, Barenboim pornea acest proiect al unei orchestre alcătuite din evrei și arabi, în încercarea de a aduce reconciliere între popoare și religii prin muzică. Proiectul s-a dezvoltat în timp; avem astăzi o orchestră și un ansamblu de cameră care funcționează sub acest titlu, există Academia Barenboim-Said de la Berlin cu o nouă sală de concerte. Membrii orchestrei sînt și astăzi muzicieni tineri, iar această impetuozitate a tinereții se simte și în interpretarea Simfoniei a VII-a de pe acest disc.

În timp ce ascultam pentru prima dată această interpretare, știrile proaste despre pandemie curgeau în valuri, așa că, inevitabil, cu atît mai mult am simțit tensiunea și dramatismul părții a doua, care descrie atît de bine timpurile pe care le trăim. Însă Beethoven a știut că întotdeauna e o luminiță la capătul tunelului, ceea ce transpare atît de clar din părțile a treia și a patra ale Simfoniei a VII-a, o călătorie către fericire, lumină și pace, admirabil construită de West Eastern Divan Orchestra și Daniel Barenboim. Dacă trebuia să existe o interpretare care să dea speranță, aceasta este și mesajul cred că este clar pentru toți: întotdeauna după furtună apare soarele, important este să avem grijă de noi și de ceilalți.

Emisiunea de la Radio România Muzical în cadrul căreia poate fi ascultat acest disc va fi disponibilă pe site-ul proiectului Discurile anului 2020 începînd cu 4 aprilie.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

Nicusor dan si  mirabela, la opera  Austria FOTO administratia  prezidentiala png
Nicușor Dan și partenera sa, Mirabela Grădinaru, la un spectacol de operă, la finalul vizitei în Austria
Aflat, în perioada 25-26 iulie, într-o vizită în Austria, alături de familie, Nicușor Dan a participat, împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, la mai multe evenimente oficiale. Sâmbătă seara au fost împreună la un spectacol de operă.
image png
Cu ce se ocupă acum și cum arată Marcel Andrei, fosta ispită de la Insula Iubirii. A făcut senzație cu replicile sale savuroase
Marcel Andrei, bărbatul care a făcut furori în rolul de ispită la Insula Iubirii 2024, a rămas și acum în memoria fanilor emisiunii ca fiind cel mai carismatic și simpatic dintre toți bărbații care au participat. Totuși, ce s-a ales de el, după un an de la participarea show-ului de la Antena 1?
Fenomenele meteo extreme au dus la întreruperea traficului feroviar și restricții de circulație pe anumite sectoare
Fenomenele meteo extreme dau peste cap circulația trenurilor: restricții pe anumite sectoare. Ce spune CFR
Ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme înregistrate la nivel național în intervalul 26–27 iulie 2025, s-au produs perturbări semnificative în circulația trenurilor de călători, după afectarea infrastructurii feroviare pe mai multe secții de circulație.
Incendii devastatoare in Bursa, Turcia FOTO Profimedia (6) jpg
Imaginile apocalipsei din Turcia: incendiile amenință orașul Bursa, 14 oameni au murit. „Arde ca naiba”
Numeroase incendii de vegetație, provocate de vânturi puternice, care mistuie Turcia de câteva săptămâni, au amenințat duminică dimineață orașul Bursa, ducând la închiderea autostrăzii Bursa-Ankara.
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
Ucraina anunță neutralizarea unui colonel rus implicat în atacuri în nord-estul regiunii Harkov
Pe 26 iulie, gruparea militară „Hortîția” a confirmat eliminarea colonelului Lebedev, comandant al Regimentului 83 de infanterie motorizată din Divizia 69 a armatei ruse. El era responsabil de coordonarea acțiunilor ofensive în nord-estul regiunii Harkov, în direcția Velîkîi Burluk.
maurice munteanu
Maurice Munteanu, noua vedetă Antena 1. Ce i-a creat dependență și cum a primit propunerea de a face parte din juriul show-ului The Ticket: „M-am luptat foarte multă vreme, foarte mulți ani cu o tulburare de panică”
Pentru Maurice Munteanu începe o nouă etapă profesională, de această dată la Antena 1 acolo unde face parte din juriul noului show, The Ticket, alături de Delia, Mihai Bendeac, Micutzu și Anca Dinicu.
zodii zodie horoscop istock jpg
Zodia care are „lipici” la alcool. Dacă o chemi la o petrecere, e prima care se amețește
În horoscop, fiecare semn zodiacal vine cu o serie de trăsături care îi definesc personalitatea, slăbiciunile, dar și modul în care reacționează în anumite contexte sociale – cum ar fi o petrecere cu muzică, voie bună și… mult alcool.
Dorin Recean FOTO Facebook jpg
Chișinăul blochează conturile oamenilor prorusului Șor. Printre aceștia, fugarii Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi
Premierul Dorin Recean a anunțat că vor fi blocate conturile bancare ale persoanelor și organizațiilor care îl ajută pe Ilan Șor să destabilizeze Chișinăul. Printre acestea se numără liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, precum și deputații fugari Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi.
Proteste  Tel Aviv  foamete Gaza FOTO EPA EFE jpg
Israelul întrerupe operaţiunile militare în trei zone din Gaza, pe fondul unei foamete devastatoare
Israelul a anunţat duminică o pauză în activităţile militare în trei zone din Fâşia Gaza, la scurt timp după ce comunicaseră că iau măsuri pentru diminuarea crizei umanitare în teritoriul palestinian, informează Reuters.