Nu-mi plac băsiştii. Nu-mi plac, în general, idolatrii, naturile obsesionale, care pariază totul pe o singură idee, pe un singur om, pe un singur ”proiect”. Mai ales cînd e vorba de sfera politicului, în care ”absolutul” n-are ce căuta. Politicul e teritoriul relativităţii lumeşti, al compromisului, al alternativelor pragmatice.

Adaug, însă, că obsesivitatea poate fi colorată şi euforic, adulatoriu, omagial, dar şi toxic, demonizant, demolator. Stilistic şi psihologic, nu e nici o diferenţă între înălbirea leşinată a cuiva şi înnegrirea lui furibundă. Ambele ţin de patologia fixaţiei nevrotice, a urii şi iubirii oarbe. Ambele falsifică realitatea şi, prin iradiere, strică sufletele.
Observ că ”băsiştii” ”îndrăgostiţi” de Traian Băsescu vorbesc mult mai puţin despre ”idolul” lor, decît ”băsiştii” care-l detestă, mobilizîndu-se zilnic pentru ample campanii împotriva lui. E un fel de a spune că ”băsiştii pozitivi” sunt mai ”infideli” decît cei ”negativi”. De fapt, ei sunt numiţi ”băsişti” nu atît pentru că îl laudă non-stop pe preşedinte, cît pentru că nu-l critică destul de isteric, sau pentru că se ocupă mai curînd de metehnele guvernanţilor. Dacă te legi de Ponta, sau de USL – eşti ”băsist”. Dacă ai obiecţiuni la moravurile unor televiziuni crîncen anti-băsiste – eşti ”băsist”. Cînd ies la rampă, politicienii şi gazetarii anti-guvernamentali (fie ei Cristian Preda, Mihai-Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Adrian Papahagi, Sulfina Barbu, Mihai Neamţu sau Andreea Pora, Dan Tapalagă, Sabin Orcan, Mircea Marian etc.) nu prea se referă la Traian Băsescu.

În schimb, personajul Băsescu e cheia de boltă, turnanta cosmică, psihoza de fiecare clipă a adversarilor lui. I se dedică ore lungi de emisie, e aşezat, neîncetat, în centrul instituţional, politic, juridic, eventual şi meteorologic al lumii româneşti, al atenţiei publice. El e marele mahăr, ”demiurgul cel rău”, ”împieliţatul” istoriei noastre contemporane. El şi ”regimul” lui. El şi fetele lui, rudele naturale şi cele dobîndite prin alianţă. I se numără zilele pînă la expirarea mandatului, i se construiesc porecle băşcălioase cu posibil efect exorcizant, i se analizează şi psihanalizează fiecare gest, fiecare grimasă, fiecare cuvinţel. Pe scurt, se lucrează asiduu, cu un devotament demn de o cauză mai bună, la un adevărat cult (pe dos) al personalităţii. Băsescu e zugrăvit ca fiind atotputernic, atotmanipulator, atotresponsabil faţă de tot ce mişcă în ţară (şi chiar pe mapamond), de la psihologia colectivă, la serviciile secrete şi la firul de iarbă. El înzăpezeşte şi (nu) dezăpezeşte, el ordonă arestări, inundaţii, fraude electorale, defăimări ale patriei, asasinate ale cîinilor, otrăviri ale mediului, certuri între uselişti ş.a.m.d. De ce întîrzie trenurile? Băsescu. (N-a fost el ministrul Transporturilor?). De ce nu se înţeleg Antonescu şi Ponta? Băsescu şi intrigile lui. De ce fură unii miniştri şi unii parlamentari? Din cauza DNA-ului condus, din umbră, de Băsescu. De ce e premierul plagiator? Manevră perfidă a lui Băsescu. Avem de a face cu o schemă gonflabilă la infinit, din care unii trăiesc (binişor…) de cîţiva ani buni.


Citiţi articolul integral pe Blogurile Adevărul.