Apatia indignării noastre

7 decembrie 2011
Apatia indignării noastre jpeg

(Apărut în Dilema, nr. 435/2001)

Suferim de zădărnicie: totul ne irită, nimic nu ne mişcă. Visăm la o vindecare bruscă, paranormală, ca la un fel de "restitutio in integrum" a fiinţei noastre de dinainte de starea de indiferenţă, oboseală şi istovire în care ne aflăm. Dacă am face un inventar al insuportabilului, acesta ar fi o operă cu final mereu amînat: la ce bun să ne mai dăm osteneala de-a o alcătui? Dar dacă am încerca, totuşi? Ne putem măcar întreba de ce ne-am obişnuit să primim totul ca inevitabil: să nu înţelegem hăţişurile unei legi insuficient gîndite, instalarea unei anomalii ("asta-i situaţia!"), consecinţa unei dezorganizări, niciodată atît de "inocente" ca s-o punem numai pe seama unei totale nepriceperi? După ce aproape jumătate de veac ni s-a spus că totul este "al nostru" şi unitar, de la economie, la etică şi sentiment naţional, ne-am trezit la realitatea că totul e al nimănui.

Din '89 încoace am fost împroprietăriţi cu apatia şi neimplicarea, distribuite mai generos decît orice alt certificat de proprietate. În această situaţie, lucrurile nu sînt ce par a fi totul e interpretabil şi, pînă la urmă, neclar: înaintarea în tranziţie e rotire în cerc, reforma - un cuvînt din noul vocabular de lemn, calomnia o operă literară, supunerea la legi ceva facultativ ca un "hobby". Cîndva, pe cînd conceptul era la modă, s-a spus că "omul nou" este omul vechi acţionînd în alte condiţii istorice: de mai bine de zece ani am plătit mult ca să verificăm concret această ipoteză funcţionînd cu deosebire la nivel de decizie şi prim plan social. Apatia indignării noastre îşi are una din explicaţii şi în această "derealizare" continuă avînd ca rezultat ineficienţa. Aşa că am ajuns să fim indiferenţi sau revoltaţi cu logica fluxului şi refluxului, fenomen natural pe care nu-l putem schimba. Pe alte meleaguri, oamenii au încercat să-l pună la lucru, cu ajutorul lui să producă energie. Numai că la noi, în libertate, fluxul şi refluxul operează cu elemente deosebite: indignarea e a vorbei, apatia ţine de domeniul faptei pe care sîntem prea obosiţi s-o mai ducem pînă la capăt. Dar măcar a ne strădui să gîndim de ce indignarea noastră sfîrşeşte aşa degrabă în dezinteres e încă posibil; a scoate lucrurile din indeterminare înseamnă a le lua într-o oarecare măsură în stăpînire şi a le găsi locul în viaţa noastră care nu e sortită pe totdeauna neputinţei şi dezordinii.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Florin Manole FOTO Mediafax
Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani. Ce promite Petre Florin Manole, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii
Petre Florin Manole, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Muncii, a anunțat principalele măsuri pe care intenționează să le susțină, printre care indexarea pensiilor, eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame și veterani.
comemorare Rahova jpg 15 jpg
„Explozia mi-a băgat în mormânt fata însărcinată”. Lacrimi, durere și jandarmi la comemorarea unui an de la explozia din Rahova
Sâmbătă, 17 octombrie s-a împlinit un an de la eveniment și o parte dintre locatari s-au adunat să-și plângă necazul în fața blocului distrus. În loc de reprezentanții autorităților oamenii necăjiți s-au trezit cu jandarmii.
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
Intervenție de urgență deasupra Mării Negre! Două drone au intrat în spațiul aerian al României și au fost doborâte de avioane F-16
Două drone au fost doborâte sâmbătă, 17 octombrie 2026, de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns în spațiul aerian național.
inna (1) jpg
Inna a împlinit 40 de ani, dar arată ca la 20! Cum și-a petrecut artista ziua de naștere în Tokyo
Inna a împlinit 40 de ani și și-a sărbătorit ziua departe de România. Imaginile publicate din vacanța în Japonia
p,pr,2019,bardi,fortezza di bardi,c,30776,amanda marzolini jpg
Castelul cocoțat pe o stâncă și bântuit de o fantomă. Povestea tragică a doi îndrăgostiți atrage turiști din întreaga lume
O fortăreață impunătoare, ridicată pe o stâncă, ascunde o poveste de dragoste tragică și o legendă care a traversat secolele.
seceta pixabay jpg
Guvernul pregătește investiții de până la 1,5 miliarde de euro împotriva secetei și inundațiilor: „Frecvența fenomenelor extreme a crescut”
România ar urma să investească între 800 de milioane și 1,5 miliarde de euro în lucrări pentru creșterea rezilienței la secetă și inundații, potrivit Programului de guvernare 2026–2028.
Smiley, foto Facebook jpg
O casetă uitată din 1999 i-a dat peste cap planurile lui Smiley! Artistul a făcut un anunț neașteptat
Smiley a găsit un casetofon la piața de vechituri și a ascultat un demo din 1999. Piesa „Melancolie” va fi lansată săptămâna viitoare.
proteste bruxelles jpg
Proteste violente și în Belgia faţă de problemele din educație. Confruntări ale manifestanților cu forțele de ordine
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la o manifestaţie în centrul Bruxellesului, care a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare.
pompieri smurd jpg
Incendiu la CET Iași, după ce un transformator electric a luat foc. Mobilizare de amploare a pompierilor
Un incendiu a izbucnit sâmbtă, 17 octombrie, la un transformator electric din incinta CET Iași. Pompierii au mobilizat șapte mijloace de intervenție, iar operațiunea de stingere este în desfășurare.