Almanya – Bine ați venit în Germania!
Putea foarte ușor să fie un film ratat. Am mai văzut filme cu și despre turci din Germania. E un trend în cinematografia nemțească. Multe se ratează à la Kusturica. Se iau niște estici de prin partea Europei care e dincolo de Budapesta. Că sînt turci, români, bulgari, sîrbi, nu contează, ăștia toți seamănă între ei. Să le zicem generic ”balcanici”. Balcanicii ăștia sînt jegoși, dar veseli, bețivi dar filosofi, fără dinți dar cu sentimente, zgomotoși dar fanteziști, cerșetori dar boieri în sinea lor. Balcanicii ăștia sînt opuși civilizației Occidentale, care e curată dar plicticoasă, ordonată dar fără suflet, tristă dar binecrescută. Se adaugă niște povești absurde care miros a ev mediu, niște muzică gălăgioasă și săltăreață. Și gata filmul. Ciocnirea civilizațiilor în buricul Europei, băi, nene! Rîdeți, glumiți, vă veseliți, să cînte muzica!
Ei bine, filmul ăsta nu e așa. Adică balcanii de aici sînt și ei oameni normali. Au și ei probleme reale, nu țopăie ca apucații spre bucuria occidentalului plictisit de bunăstare. Și, poate cel mai important: nu apare nici o fanfară și oamenii au toți dinții în gură.
Deci nu e Kusturica. Asta e cea mai importantă calitate a acestui film. Anume că e un film despre diferențe culturale, despre întîlnirea dintre niște balcanici și civilizația scrobită a nemților, despre adaptare, despre drame și bucurii familiale. Și e un film și emoționant și decent. Un turc merge în Germania să muncească, undeva prin anii 60, atunci cînd nemții făceau reclame în ziarele turcești să vină muncitori ieftini la ei în țară. Pleacă turcul nostru și lasă în urmă o soție și trei copii. Apoi se întoarce să-i ia cu el. O mulțime de poante cu o turcoaică de la țară din Anatolia și trei turci mici ajunși la oraș - un pechinez în lesă li se pare un șobolan imens, au auzit că nemții mănîncă oameni și se închină la un tip întins pe cruce pe care îl mănîncă duminica la biserică. Groaznic.
Cu un du-te vino înainte și înapoi în timp, aflăm povestea acestei familii de turci germanizați, dar nu foarte mult. O noră nemțoaică, un alt copil născut acolo care abia vorbește turcește, un coleg care îi spune nepotului născut de nora nemțoiacă că el nu este turc adevărat, ceea ce declanșează o întreagă povestea despre întoarcerea în Anatolia. Și acest mic Cenk care întreabă disperat: noi sîntem turci sau germani? Sîntem amîndouă, îi răspunde altă nepoată, intelectuala familiei. Și ea însărcinată cu un englez. La care patriarhul cool al familiei zice: măcar să fi fost neamț, dacă nu turc. Pe patriarh îl bate nevasta la cap, țăranca din Anatolia, că e timpul să-și ia și ei pașapoarte nemțești. La naiba. Și micul Cenk care zice că nu se poate să fii amîndouă, că ei la școală joacă fotbal nemți contra turci și el cu cine joacă? Și patriarhul își suie familionul în avion să-i ducă în Anatolia, să afle. Și gata, nu vă mai povestesc.
Cu ce am rămas după filmul ăsta? Cu mult rîs și cu multă melancolie. Deci se poate face film despre ciocnirea civilizației în mod decent. Uman. Fără lăutari. Și am mai rămas cu întrebări despre plecații noștri. Am trăit o parte din copilărie fără tata, care a lucrat în Germania. Acum, sînt tot mai mulți copii români rămași aici sau plecați cu familia prin alte părți. În film apare o femei cu mulți copii gălăgioși în metrou. O nemțoaică bătrînă se enervează și le zice ceva. Pe femeie o apară turcoaica noastră intelectuală. Femeia vorbește românește cu copiii săi. Mă întreb care va fi reacția sălii cînd va vedea scena. Vor ține cu turcoaica sau cu nemțoaica?
Cristinea Ghinea este directorul Centrului Român de Politici Europene.
Filmul “Almanya” al regizorului Yasemin Samdereli va fi prezentat în cadrul Festivalului Filmului European. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (3 - 13 mai), Brașov (10 - 13 mai), Timișoara (17 - 20 mai), Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai)
