Alegător turmentat de București

Mereu am avut senzația că la alegerile locale sînt luat pe sus și făcut să votez la repezeală. În timpul lor parcă plutesc într-o mare de necunoscute. Alegerile locale sînt revelatorul unei anumite superficialități civice personale, dar și dovada dezinteresului general pentru un vot exercitat în cunoștință de cauză. De aceea nu pot scrie un articol coerent despre alegerile locale, cel mult pot puncta cîteva situații și nedumeriri.

● Nu mi-e clar nici acum cum se împart atribuțiile între primării în București. De exemplu, nu știu cine trebuie să dea autorizația de construcție pentru moscheea de la Romexpo: primăria de sector sau cea generală?

● Nu mi-e clar nici cum se împart banii din taxele locale pe care le plătesc: cît ia primăria mare, cît revine la sector și pentru ce are fiecare voie să cheltuiască?

● Nu mai vorbesc de rafinamente: ce e ELCEN și de ce e el vinovat dacă dispare căldura din București?

● De ce nu există nici o campanie neutră de informare a alegătorilor în legătură cu mizele alegerilor și arhitectura instituțională complicată a administrației capitalei?

● Nu este delimitat deloc rolul consiliului local, de sector sau general. Nu este clar ce vor formațiunile implicate în alegeri să urmărească în consilii, care e politica generală vizată pentru forul în care se vor vota proiectele majore ale Bucureștiului. Din acest punct de vedere, parcă am regresat față de vremea în care un candidat ne tot avertiza că fără consiliu nu poate să facă nimic.

● Am primit pînă acum în cutia poștală cinci oferte electorale. Se confirmă că marile idei plutesc în aer și toți candidații sînt liberi să le culeagă. Așa că toate cele cinci au în comun două promisiuni: construirea de “park & ride” ca soluție pentru transport și aplicațiile online.

● Cea mai drăguță promisiune comună pe care am întîlnit-o este cea cu primăria și primarul făcuți preș online la dispoziția cetățeanului. Dacă votezi adecvat, poți semnala gropi online sau poți afla online unde este acum primarul și ce face el acolo.

● Revelația campaniei pe București nu a venit de la vreun candidat, ci de la o realizatoare TV, care a ridicat dezinhibiția electorală la cote nemaiîntîlnite. Dar cu toată prestația sa remarcabilă, și ea a sfîrșit ecranată de presupusa moarte a patronului de la firma de dezinfectați medicinali.

● Aș fi vrut să văd candidați cu o obsesie, cel mult două. Obsesia mea preferată ar fi fost transportul, dar nu a fost cazul. În loc de aceasta, toți candidații sînt “enciclopediști”, promit tot, pun tot aproximativ pe același plan, rezolvă tot, în fix patru ani. Și asta indiferent de atribuții și competențe.

● Văd că lipsesc sondajele. Pînă la acest stadiu al campaniei, în alte alegeri din București ne scăldam în sondaje. Ce se întîmplă? Nu îmi vine în cap nici o explicație, în afară de aceea că actorii scenetei electorale de față nu mai vor să arunce cu banii pe fereastră din moment ce consideră că, într-un singur tur de scrutin, zarurile sînt deja aruncate.

● Sînt primele alegeri în capitală în care alternativa la propunerile partidelor politice compromise de corupție și clientelism se organizează mai bine și nu mai dă senzația de încropeală. Un 20% pentru cei ce se prezintă drept adevărata voce a oamenilor sătui de politicianism ar fi un semnal îngrijorător pentru partidele care domină acum scena politică.

● A dispărut orice urmă ideologică din programele candidaților. Nu vorbesc de marea miză de pînă acum cîțiva ani, cînd capitala ba era pierdută, ba cîștigată de “opoziția democratică”, ci de simpla plasare pe anumite opțiuni de dezvoltare a orașului. De exemplu, ce se va întîmpla cu subvențiile la căldura centralizată sau la transportul public, vor fi reduse, majorate, vor dispărea? Dacă și-ar asuma astfel de poziții, candidații ar avea un profil mai bine definit și nu cred că ar pierde neapărat din susținători. Dar așa, în loc de direcții clare, alegătorii ajung să voteze tot niște măști.

● Nu am văzut agitație electorală pe stradă. Dar ce spun pe stradă, nici la sediile de campanie nu e nimeni. La un sediu de partid din cartierul meu, pe geamurile de 6m x 3m sînt lipite multe-multe fotografii cu împricinații candidați de nu vezi nimic înăuntru, dar la ușă, chiar pe mîner, sînt pînze de păianjen.

● Tot nu avem filtre care să oprească aberațiile electorale. Un candidat le promite pensionarilor cu pensii sub 1.000 de lei “coșul lunar al primarului”, format din “1 pui, 1 ulei, 1 unt, 1 pateu, 1 zahăr, 1 pîine, 1 orez, 1 făină, 1 mălai, 500 gr. telemea, 500 gr. detergent, 1 săpun, 1 pastă de dinți“. Iar altul își declară intenția de “a evacua imobilele ocupate abuziv de țigani“ și de “a le reda bucureștenilor, după salubrizare“. Dacă nu BEC-ul sau BEM-ul nu se sesizează, nici altor instituții nu le sună strident mesajul?!

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.