Al doilea doctorat al lui Victor Ponta

19 decembrie 2014
Refugiați? Să fie la ei, acolo    jpeg

Victor Ponta a anunţat că renunţă la titlul de doctor şi că, după ce va ieşi din politică, are de gînd “să iniţieze un nou demers doctoral”. Vestea bună e că s-ar putea ca, la un moment dat, să iasă din politică. Vestea proastă e că nici acum, în ciuda gestului său aparent onest, dl Ponta tot nu a înţeles despre ce e vorba.

Titlul de doctor nu e ca o funcţie în partid, din care poţi oricînd să-ţi dai demisia şi “eşti curat”. E obţinut prin anumite proceduri academice şi legale pentru a-i recunoaşte posesorului său o pregătire ştiinţifică ilustrată prin redactarea unei lucrări originale. Teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este originală: Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a dovedit asta printr-un raport argumentat. De doi ani încoace, premierul o ţine una şi bună că acuzaţiile de plagiat sînt o manevră politică pusă la cale de adversarii săi. Chiar şi în scrisoarea către Rectorul Universităţii, susţine de fapt acelaşi lucru: că tema doctoratului său “a devenit eminamente politică” şi că nu vrea ca asta să perturbe activitatea noului ministru al Educaţiei. Şi mai spune că n-a renunţat la titlu mai demult pentru că s-a considerat “de bună credinţă” în argumentele sale de la momentul contestării (care argumente? că în 2003 nu era reglementată chestiunea ghilimelelor???) şi nu a vrut să amestece “planul pur profesional cu cel politic”. Păi tocmai asta a făcut, tot declarînd că acuzaţia de plagiat e o manevră a adversarilor politici: un amestec indigest şi stupid.

S-ar putea ca premierul să creadă şi acum că e de bună credinţă în decizia de a renunţa la titlul de doctor.

, alţii au spus că e insuficientă simpla renunţare şi că

. Sigur că ar trebui. Dar premierul nu e omul care să-şi ceară scuze şi să-şi recunoască greşelile pînă la capăt. Dacă ar fi fost, scrisoarea trimisă Rectorului ar fi trebuit să înceapă cu scuze faţă de Universitatea Bucureşti şi faţă de Comisia de Etică – o comisie care a lucrat riguros şi onest, dar pe care Victor Ponta a înghesuit-o la grămadă în consideraţiile sale aberante cum că acuzaţiile ar fi o “manevră politică”.

Prin urmare, decizia de a renunţa la titlul de doctor e anunţată cu jumătate de gură şi cîrpită cu un balet verbal inutil. Universitatea Bucureşti a anunţat că va întreprinde măsurile necesare pentru retragerea titlului de doctor (le-a mai întreprins o dată, dar totul s-a blocat la minister). Există însă consecinţe ale acuzaţiei de plagiat care nu mai pot fi remediate. Bunăoară, schimbarea “din mers”, de către ministrul de atunci al Educaţiei, Liviu Pop,  a componenţei Consiliului Naţional care acordă titlurile academice, ca să împiedice decizia de plagiat. Se va repune la loc vechiul Consiliu? Nici vorbă. Liviu Pop este însă din nou în Guvern. Sau: eliminarea din TVR a celor care

(post între timp dispărut). Vor fi reangajaţi şi se va reface TVR Info? Evident că nu. Despre consecinţele morale şi intelectuale ale întregii poveşti, să nu mai vorbim: oare cîţi oameni vor fi rămas cu senzaţia că doctoratul în România e “un moft”, o chestie total neserioasă, din moment ce un furt intelectual rămîne nepedepsit? Căci renunţarea la titlu înseamnă, de fapt, că povestea plagiatului moare şi e îngropată. E  ca şi cum cineva ar fura un carton de ouă din supermarket sau un milion de euro dintr-o bancă şi, dacă după doi ani dă înapoi ce-a luat, scapă de judecată.

Aşa încît, pentru a putea fi crezut pînă la capăt că gestul său e onest, Victor Ponta are o singură şansă (aşa cum a anunţat): să-şi dea doctoratul pe bune. Abia atunci va merita felicitările noastre. 

Articol apărut pe

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2066 jpg
Proiectul privind transpunerea referendumului referitor la bugetul Primăriei Capitalei, adoptat tacit de Senat
Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind transpunerea referendumului din noiembrie 2024 referitor la bugetul Primăriei Capitalei. Anunţul a fost făcut, luni, în plen, de președintele forului, Mircea Abrudean.
648285646 1233127748992841 2535133159886265589 n jpg
Ce se mai întâmplă la „Catedrala Națională” în „Postul Paștelui”. Biserica va fi redeschisă în preajma „Învierii Domnului”
Suntem în „Postul Paștelui iar porțile de la „Catedrala Națională” sunt închise din 8 ianuarie. În interiorul și în curtea imensei biserici însă se lucrează din greu. Click! Îți spune ce mai este nou pe șantierul celei mai mari biserici ortodoxe din lume.
Muntii Fagaras  Foto Marius Turc (5) jpg
Un animalul dispărut de peste 70 de ani reapare în România! Primele exemplare au ajuns deja în munți, într-un moment considerat istoric
Vulturii suri au revenit în România după mai bine de șapte decenii de absență, într-un proiect considerat istoric pentru fauna țării. Primele 25 de exemplare au ajuns în Masivul Făgăraș și au fost mutate într-o volieră specială de aclimatizare construită lângă comuna Rucăr, din județul Argeș.
Ciprian Ciucu FOTO Mediafax
„Nu mai este timp! Am ajuns aici din cauza destrăbălării bugetare a Guvernului Ciolacu”. Ciprian Ciucu cere adoptarea de urgenţă a bugetului
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, avertizează că întârzierea adoptării bugetului ar putea aduce municipalitatea în incapacitate de plată și acuză Guvernul Ciolacu de „destrăbălare bugetară”.
avocatul poporului jpg
Procedurile parlamentare pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului au fost amânate. Social democrații nu susțin propunerea USR
Procedurile parlamentare pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului şi numirea în funcții a 6 membri ai conducerii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării şi a unui consilier la Curtea de Conturi au fost amânate luni de Birourile permanente reunite ale Parlamentului.
carbohidrati sanatosi
Sunt cartofii, orezul și pâinea cu adevărat sănătoase? Cei mai buni carbohidrați de consumat. Trucul culinar care ar putea reduce riscul de cancer intestinal
Carbohidrații au devenit tot mai puțin populari în ultimii ani, iar cele mai populare diete acum sunt cele care promovează un consum cât mai redus de carbohidrați.
Mașină de spălat vase încorporabilă Foto Beko jpg
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Descoperă cele mai bune mașini de spălat vase încorporabile 2026! Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru orice bucătărie. Ghid complet cu recenzii, comparații și oferte online.
casa Rihanna captura video NBC News jpg
Femeia care a tras mai multe focuri de armă asupra casei Rihannei a fost arestată. Gloanțele au lovit locuința artistei în timp ce ea și familia erau înăuntru
A fost identificată şi arestată femeia care a tras mai multe focuri de armă asupra reședinței din Los Angeles a celebrei cântărețe Rihanna. În momentul incidentului, artista se afla în locuință alături de partenerul ei, A$AP Rocky, și de cei trei copii ai lor.
navodari facebook jpg
Alertă pe litoral! Rezervor de gaz îngropat ilegal pe plaja din Năvodari, avariat de un utilaj. Ce avertizează ministrul Mediului
Pe plaja din Năvodari s-a descoperit un adevărat pericol ascuns sub nisip: un rezervor de gaz de 2.600 de litri, amplasat ilegal și avariat accidental de un utilaj în timpul lucrărilor de pregătire a sezonului estival. Incidentul a stârnit reacții imediat din partea autorităților și ministrului Medi