Al doilea doctorat al lui Victor Ponta

Victor Ponta a anunţat că renunţă la titlul de doctor şi că, după ce va ieşi din politică, are de gînd “să iniţieze un nou demers doctoral”. Vestea bună e că s-ar putea ca, la un moment dat, să iasă din politică. Vestea proastă e că nici acum, în ciuda gestului său aparent onest, dl Ponta tot nu a înţeles despre ce e vorba.

Titlul de doctor nu e ca o funcţie în partid, din care poţi oricînd să-ţi dai demisia şi “eşti curat”. E obţinut prin anumite proceduri academice şi legale pentru a-i recunoaşte posesorului său o pregătire ştiinţifică ilustrată prin redactarea unei lucrări originale. Teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este originală: Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a dovedit asta printr-un raport argumentat. De doi ani încoace, premierul o ţine una şi bună că acuzaţiile de plagiat sînt o manevră politică pusă la cale de adversarii săi. Chiar şi în scrisoarea către Rectorul Universităţii, susţine de fapt acelaşi lucru: că tema doctoratului său “a devenit eminamente politică” şi că nu vrea ca asta să perturbe activitatea noului ministru al Educaţiei. Şi mai spune că n-a renunţat la titlu mai demult pentru că s-a considerat “de bună credinţă” în argumentele sale de la momentul contestării (care argumente? că în 2003 nu era reglementată chestiunea ghilimelelor???) şi nu a vrut să amestece “planul pur profesional cu cel politic”. Păi tocmai asta a făcut, tot declarînd că acuzaţia de plagiat e o manevră a adversarilor politici: un amestec indigest şi stupid.

S-ar putea ca premierul să creadă şi acum că e de bună credinţă în decizia de a renunţa la titlul de doctor.

, alţii au spus că e insuficientă simpla renunţare şi că

. Sigur că ar trebui. Dar premierul nu e omul care să-şi ceară scuze şi să-şi recunoască greşelile pînă la capăt. Dacă ar fi fost, scrisoarea trimisă Rectorului ar fi trebuit să înceapă cu scuze faţă de Universitatea Bucureşti şi faţă de Comisia de Etică – o comisie care a lucrat riguros şi onest, dar pe care Victor Ponta a înghesuit-o la grămadă în consideraţiile sale aberante cum că acuzaţiile ar fi o “manevră politică”.

Prin urmare, decizia de a renunţa la titlul de doctor e anunţată cu jumătate de gură şi cîrpită cu un balet verbal inutil. Universitatea Bucureşti a anunţat că va întreprinde măsurile necesare pentru retragerea titlului de doctor (le-a mai întreprins o dată, dar totul s-a blocat la minister). Există însă consecinţe ale acuzaţiei de plagiat care nu mai pot fi remediate. Bunăoară, schimbarea “din mers”, de către ministrul de atunci al Educaţiei, Liviu Pop,  a componenţei Consiliului Naţional care acordă titlurile academice, ca să împiedice decizia de plagiat. Se va repune la loc vechiul Consiliu? Nici vorbă. Liviu Pop este însă din nou în Guvern. Sau: eliminarea din TVR a celor care

(post între timp dispărut). Vor fi reangajaţi şi se va reface TVR Info? Evident că nu. Despre consecinţele morale şi intelectuale ale întregii poveşti, să nu mai vorbim: oare cîţi oameni vor fi rămas cu senzaţia că doctoratul în România e “un moft”, o chestie total neserioasă, din moment ce un furt intelectual rămîne nepedepsit? Căci renunţarea la titlu înseamnă, de fapt, că povestea plagiatului moare şi e îngropată. E  ca şi cum cineva ar fura un carton de ouă din supermarket sau un milion de euro dintr-o bancă şi, dacă după doi ani dă înapoi ce-a luat, scapă de judecată.

Aşa încît, pentru a putea fi crezut pînă la capăt că gestul său e onest, Victor Ponta are o singură şansă (aşa cum a anunţat): să-şi dea doctoratul pe bune. Abia atunci va merita felicitările noastre. 

Articol apărut pe