Acum cîteva zile, am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...” Am stîrnit o dezbatere intensă, în care m-am implicat ici-colo, dar pe care am urmărit-o în totalitate, cu interes crescînd. Nu neg, am căutat-o cumva. Invocînd numele doctorului Anthony Fauci știam că voi stîrni furiile prietenilor conservatori. Am avut dreptate. N-au întîrziat reacțiile de genul: „Păi, te uiți în gura lui Fauci, nu știi cine este?” Știu bine cine este. Dr. Fauci este exact exponentul problemei imense pe care o avem înaintea celui de-al patrulea val COVID. El personifică la modul cel mai pur ideologizarea luptei cu COVID-19. El a încetat să mai fie medic, dacă prin medic înțelegem un om pentru care sănătatea publică e deasupra politicii. Dar continuă să fie medic, ba chiar foarte respectat de mulți oameni, într-o lume în care otrava ideologică a devenit aer normal.

Cînd jurnalismul este activism și recunoaște cu mîndrie asta, cînd magistratura a devenit activism și recunoaște cu mîndrie asta, cînd profesoratul a devenit activism și recunoaște cu mîndrie asta, de ce să fi rămas medicina ferită de activism? Ideea marxist-leninistă de bază („totul are caracter de clasă”) a învins! Avem expresii noi și trendy pentru asta: post-adevăr, adevăr plural, fapt alternativ etc. Dar ideea, în toată brutalitatea ei, este cvasiunanim acceptată. Alde Foucault și Derrida aveau dreptate că nu poți în nici un fel deosebi factualul de axiologie – faptele ni se relevează în funcție de valorile noastre. Înțelegem fenomenul COVID în ansamblul său (virus, contagiune, boală, tratament, vaccin, măsuri administrative – tot ce e legat de COVID!) în funcție de valorile noastre și nu altfel. Pretenția de științificitate stîrnește rîsul, azi. Cum de am ajuns aici? Iată ce ironie ne joacă pronia: exact cei care au injectat în mintea recentă ideile de mai sus sînt cei care cer lumii să accepte obiectivitatea științei privitor la COVID, exact cei care ne-au zdrobit cu relativitatea adevărului, cu competiția între adevăruri (adevărul meu corect vs. adevărul tău învechit și asupritor), exact cei care împing activismul în orice e omenesc, de la poezie la sex, de la lectură la muncă, de la joacă la durere și disperare, cer acum lumii să asculte smirnă de știință. Smirnă? Păi, tocmai ne-ați spus ce bine face omul că se revoltă! Știință? Care știință? Cea a doctorului Fauci sau cea a nobeliardului Luc Montagnier? Cum de am ajuns să avem mai multe științe? Nu știu, întrebați-i pe ei. Ei sînt deștepții lumii...

La un an și ceva de la primul val, astăzi știm, desigur, mult mai multe despre virus, boală, tratamente și vaccin. Dar tot ce știm, în sumă, este un bagaj contradictoriu, căci tot ce știm e suma a ceea ce știu cele două mari felii de societate, așezate în tranșeele ideologice deja adînc săpate.

Progresiștii știu că e nevoie de vaccinare totală – ultimul studiu britanic spune clar asta! Ei cred că e nevoie de măsuri de protecție (mască, distanțe, număr limitat de persoane în incinte etc.), de disciplină și de conformare. Nu-i ironic că tocmai progresiștii cer disciplină, conformare, ascultare și, la nevoie, impunerea lor prin forța statului? În formă radicală, avem de-a face cu transformarea îngrijorării în spaimă și, în consecință, cu un exercițiu de ură împotriva celor care nu se supun. Iarăși, e uimitor că tocmai progresiștii îi detestă pe cei care nu se supun!

Conservatorii știu că vaccinul nu își face treaba (se îmbolnăvesc și cei vaccinați, nu-i așa?, lasă studiul britanic, uite studiul din Israel!) și că măsurile de protecție sînt și ele inutile sub aspect sanitar (dacă e să te îmbolnăvești, te îmbolnăvești și gata, au mai fost boli pe lume, trecem și peste asta!). Conservatorii știu că rostul acestor măsuri este eradicarea libertății și introducerea masei într-un model de sclavie confortabilă, în care stăpînii sînt coloșii IT și Pharma ori ceva miliardari sonați de propria lor avere și putere, care ne sug resursele și ne disciplinează mințile după cum vor. Scopul nu mai e ca în nazism, adică crearea unei rase pure prin eliminarea celorlalte rase, nici ca în comunism, adică realizarea Paradisului clasei muncitoare așezat pe Iadul celorlalte clase, ci uniformizarea unei mase de consumatori, tot mai vulnerabili, mai bolnavi și mai îndobitociți. Nu-i ironic că tocmai conservatorii, cei care în mod normal susțin conformarea și disciplina, cer acum nesupunere și revoltă?

Am reflectat în ultimele luni la această interesantă răsturnare de roluri și vă îndemn s-o faceți și dumneavoastră. Nu știu dacă așa vom afla mai multe despre unii sau despre alții, dar știu că așa vom afla mai multe despre adîncurile naturii umane și despre modul în care ideile noastre apar, se schimbă și dispar. Și nu e puțin lucru!

Revenind la COVID, observ că dacă în valurile precedente disputele dintre oamenii cu păreri/credințe opuse se  legau de ce se știe și ce nu se știe privitor la fenomenul COVID (vă amintiți, problema majoră care apărea în orice dialog era ce specialitate are opinentul și ideea de bun simț era că numai „specialiștii” să vorbească!), la valul al patrulea chestiunea e depășită. Acum ne vom înfrunta pe credințe și încăpățînări, vor ieși la iveală toate suspiciunile pe care le avem unii față de alții, ne vom etala toate resentimentele fie în numele „vieții” (fabulos, cei care susțin avortul și eutanasia apără viața!), fie în numele „libertății”( fabulos, cei care antipatizează manifestările excentrice, provocatoare, privesc cu suspiciune individualitatea piezișă și minoritatea „scandaloasă” apără libertatea!). Iar deruta și neîncrederea se vor perpetua, printre altele, pentru că și comunitatea de specialiști este la fel de divizată ca societatea. Cum de știu asta? Priviți la acest fenomen: procentul uriaș de personal medical, nu doar din România, ci din toată lumea civilizată, care nu s-a vaccinat. Asta arată că și în mințile acelora dintre noi care știu cel mai mult despre COVID circulă exact aceleași idei ca și prin ale noastre, non-medicalii, ca să zic așa.

Ce anume poate să dividă într-o asemenea măsură deopotrivă pe experți și pe nepricepuți, după aceleași linii și aproape în aceleași proporții? Un singur lucru: ideologia.

P.S. Poate vă întrebați de unde am eu legitimitatea să încerc un discurs echilibrat și dilematic în materie de COVID? Am și o dovedesc. Sînt un conservator fericit că e parte a Bisericii Ortodoxe, care s-a vaccinat cît de repede a putut și crede că vaccinul este parte importantă a soluției la această pandemie. La liturghie merg la două biserici, cînd la una, cînd la alta, iar o vastă majoritate dintre cei care merg acolo s-au vaccinat și poartă măști. Inclusiv preoții. În general, îi îndemn pe toți cei din jur să se vaccineze, port mască în spații închise și mă țin departe de aglomerații.

În același timp, mă enervează la culme și nu mă pot împăca niciodată cu activismul sanitar al progresiștilor și cu pornirile lor de a discrimina între vaccinați și nevaccinați, de a închide tot. Am polemizat de la bun început cu fanii lockdown-ului și am spus public, în mijlocul isteriei din primăvara trecută, că acel puseu civic  (#stauacasă) este o idioțenie care ne costă enorm, mult mai mult decît ne-ar fi costat o înfruntare rațională și prudentă a primului val. Și azi cred la fel. Și mai cred că am învățat ceva din acel episod de groază, așa că n-o să-l repetăm. Simplul fapt că toată lumea a ajuns la concluzia că nu e bine să-l repetăm, mă satisface și-mi arată că, totuși, rațiunea învinge, pînă la urmă, chiar și mințile care se pretind raționale J.

Crezînd în Dumnezeu, cred că încercarea COVID are un sens cu mult mai înalt decît o simplă pandemie care pune la încercare secțiile ATI din spitale și capacitatea administrativă a guvernului de a distribui un vaccin. Prea e tare ce trăim ca să fie vorba doar despre atît!

Cred că știința și tehnologia sînt produse ale minunatelor daruri pe care Dumnezeu le-a pus în om, anume rațiunea și imaginația, după cum cred că unul dintre cele mai importante produse ale acestor daruri este total batjocorit azi: discernămîntul. Excesul fascinant de rațiune & imaginație prin amorțirea discernămîntului e rețeta răului în ziua de azi, cred. După cum cred că, uneori, „gura păcătosului adevăr grăiește” – cazul postării pe care am evocat-o la început. Am văzut multe situații în viață în care cele mai detestabile persoane, oameni aproape abominabili, au avut dreptate. Nu pot să uit ceea ce m-a învățat propria mea viață.

Și dacă tot am adus vorba despre experiența mea de viață: am văzut cu ochii mei ce poate face ideologia din mintea slabă a omului, și de aproape, și de departe.

Așa că, da, am legitimitatea să scriu aceste rînduri și-mi permit chiar mica vanitate de a crede că ele spun ceva esențial. Mulțumesc.