Salate făcute late

9 octombrie 2014
Salate făcute late jpeg

Salata grecească e intrată deja de destul timp în meniul multor restaurante din România. Numai că de cele mai multe ori, în restaurantele noastre, ceea ce se numeşte salată grecească nu prea seamănă cu ceea ce în Grecia se mănîncă sub un nume similar.

Grecii o mai numesc salată de vară (sau uneori salată rustică) şi  pentru turiştii străini o identifică drept salată grecească.  În componenţa ei intră în mod normal roşii, castraveţi, ceapă roşie, brînză feta, măsline, oregano, piper, ulei de măsline. Uneori mai pun şi capere.

Să înlocuieşti brînza feta cu neaoşa telemea românească  poate fi chiar o inovaţie benefică. Numai că prin restaurantele noastre, aşa cum ziceam, mai apare şi o altă diferenţă: în respectivul castron, sub cîteva felii de roşii şi castraveţi găseşti o mulţime de frunze de salată verde, aşa de umplutură.

Ei bine, în acest caz nu de o schimbare sau de o inovaţie  acceptabilă a reţetei e vorba, chiar dacă se invocă nu ştiu ce variantă americană (doar Grecia e mai aproape de noi), ci de o neaoşă şi foarte răspîndită căcănărie.

Slata caprese e un alt exemplu. La mama ei, adică în insula Capri, ea se prepară cu roşii, brînză mozzarella (de bivoliţă), frunze de busuioc, ulei de măsline şi de cele mai multe ori totul se pune pe un „pat” de rucola.

Să nu pui rucola, cum se întîmplă deseori pe la noi, n-ar fi chiar o nenorocire (mai fac asta şi italienii), dar dacă nu pui nici frunze de busuioc proaspete iese cu totul altceva. Adică, ies neaoşele roşii cu brînză care sînt foarte bune, nimic de zis. Dar să vinzi aşa ceva drept salată caprese,  iarăşi e o  căcănărie.   
 

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

zodiac 600x400 jpeg
Zodia care astăzi, 20 decembrie, o să aibă parte de o bucurie la care nici nu avea curajul să viseze. Va plânge de fericire
20 decembrie 2025 aduce vești extraordinare pentru nativii din zodia Berbec. Astrele pregătesc o bucurie neașteptată, care îi va emoționa profund și le va aduce lacrimi de fericire.
blocuri pixabay jpg
Apartamentele s-au scumpit cu 13% în 2025. Trei camere, alegerea preferată a românilor. Cea mai scumpă locuință - 2,3 milioane de euro
În 2025, prețurile de pe piața imobiliară din România au înregistrat o creștere față de anul anterior, apartamentele disponibile la vânzare fiind, în medie, cu 13% mai scumpe decât în 2024, potrivit unui raport anual de specialitate.
image png
Mingi de tenis în uscător? Acesta este cel mai bizar, dar genial truc pentru rufe mai moi și care se usucă mai repede
Mulți se confruntă cu pături, pilote și cuverturi care rămân umede în timp ce se usucă, chiar și după mai multe cicluri în uscător. Soluția? Un truc simplu, bizar la prima vedere, dar extrem de eficient: mingile de tenis în uscător.
masa de craciun jpeg
Cât costă masa de Crăciun în principalele state europene și ce mâncăruri tradiționale au
O analiză a prețurilor din supermarketuri din 12 țări europene, inclusiv România, pentru alimentele care compun meniul tradițional de Crăciun arată că, în unele cazuri, familiile plătesc cu până la 27% mai mult față de anul trecut.
antisemitism
Bărbat din Mureș pus sub control judiciar timp de 60 de zile după publicarea de mesaje antisemite online
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Reghin a fost plasat, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a postat mesaje antisemite pe o reţea de socializare, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
nicusor dan trump jpg
Trump și Congresul SUA se iau la „trântă”. Explicația de la Washington: cine susține România în bătălia politică americană
Congresul SUA a adoptat, miercuri, o strategie de apărare diferită de cea elaborată de oamenii președintelui Trump. Cercetătoare la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington DC, Antonia Pup explică, pentru „Adevărul”, care sunt mizele și dedesubturile acestei aparente confruntări
Captură de ecran din 2025 12 20 la 00 00 03 png
Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României! Va pleca acasă cu 100.000 de euro
Finala „Vocea României” a adus emoții puternice, momente memorabile și o decizie care a ținut milioane de telespectatori cu sufletul la gură. După o seară plină de interpretări impresionante și reacții intense din partea juraților, competiția și-a desemnat marele câștigător, concurenta care a reuș
Calendar 29 decembrie: 1933   Prim ministrul Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia  jpeg
20 decembrie. S-a născut omul politic Ion Gh. Duca, premierul asasinat de legionari
Ion Gh. Duca s-a născut pe 20 decembrie 1879, la București și a fost un om politic liberal. Tot pe 20 decembrie s-au născut mitropolitul Andrei Șaguna și arhitectul Ioan Mincu.
raffaello pixabay jpg
Bomboane Raffaello de casă. Rețeta simplă care poate fi făcută și de copii
Bomboanele Raffaello de casă pot fi realizate rapid și simplu, chiar și de copii, sub supravegherea adulților. Cu ingrediente naturale precum fulgi de cocos, migdale și unt, această rețetă pas cu pas transformă prepararea dulciurilor într-o activitate distractivă și plină de satisfacție, iar rezulta