Salate făcute late

Salata grecească e intrată deja de destul timp în meniul multor restaurante din România. Numai că de cele mai multe ori, în restaurantele noastre, ceea ce se numeşte salată grecească nu prea seamănă cu ceea ce în Grecia se mănîncă sub un nume similar.

Grecii o mai numesc salată de vară (sau uneori salată rustică) şi  pentru turiştii străini o identifică drept salată grecească.  În componenţa ei intră în mod normal roşii, castraveţi, ceapă roşie, brînză feta, măsline, oregano, piper, ulei de măsline. Uneori mai pun şi capere.

Să înlocuieşti brînza feta cu neaoşa telemea românească  poate fi chiar o inovaţie benefică. Numai că prin restaurantele noastre, aşa cum ziceam, mai apare şi o altă diferenţă: în respectivul castron, sub cîteva felii de roşii şi castraveţi găseşti o mulţime de frunze de salată verde, aşa de umplutură.

Ei bine, în acest caz nu de o schimbare sau de o inovaţie  acceptabilă a reţetei e vorba, chiar dacă se invocă nu ştiu ce variantă americană (doar Grecia e mai aproape de noi), ci de o neaoşă şi foarte răspîndită căcănărie.

Slata caprese e un alt exemplu. La mama ei, adică în insula Capri, ea se prepară cu roşii, brînză mozzarella (de bivoliţă), frunze de busuioc, ulei de măsline şi de cele mai multe ori totul se pune pe un „pat” de rucola.

Să nu pui rucola, cum se întîmplă deseori pe la noi, n-ar fi chiar o nenorocire (mai fac asta şi italienii), dar dacă nu pui nici frunze de busuioc proaspete iese cu totul altceva. Adică, ies neaoşele roşii cu brînză care sînt foarte bune, nimic de zis. Dar să vinzi aşa ceva drept salată caprese,  iarăşi e o  căcănărie.