Karma imobiliară

1 iulie 2015
Re uniformizarea şcolară jpeg

Uneori ţi se poate întîmpla să fii lovit de o proastă karmă imobiliară. Poate că ai făcut cuiva o nefăcută, iar agenţii imobiliari cu care te întîlneşti "la vizionări" să nu fie de fapt incompetenţi, ci mai degrabă mesageri ai unei plăţi ancestrale pe care meriţi din plin s-o primeşti.

Şi, dacă acesta este cazul, cînd porneşti pe drumul "vizionărilor", trebuie să ştii că vei intra într-un vortex dantescian. Începutul va suna bine, doar ca să ai de unde să cazi: după mai multe zile de navigat pe site-urile imobiliare, găseşti, în sfîrşit, garsoniera perfectă. În centru, cochetă, chirie mică. Suni să întrebi de detalii.

Răspunde o voce acră, de om deranjat, nicidecum de agent imobiliar: "Da!" Ca de obicei, cînd eşti luat tare, te bîlbîi, dar o scoţi la capăt. Vrei, adică, mai multe detalii, căci te interesează foarte mult garsoniera respectivă. Macaroana îţi va fi retezată cu precizie de chirurg: "Nu mai e!". Mai bîigui cîte ceva, doar ca să primeşti altă replică, derutantă de-a dreptul: "Mai e, 180, universitate, 1+1+50, site". Iar cu asta, oricît de ireal pare, dar chiar ţi se închide telefonul în nas.

Cu greu, traduci informaţia pe limba ta: mai avem o garsonieră, la universitate, este 180 de euro chiria pe lună, se percepe plata pe o lună, şi încă o lună garanţie, plus 50% comision din plata primei luni, pentru agenţie, iar mai multe informaţii găsiţi pe site. Cu toate astea îţi este cam frică să suni înapoi, aşa că te îndrepţi către alte anunţuri.

Găseşti altceva în spate, la Ateneu. Mai scumpă, dar din poze e superbă. Şi mai dai şi peste o voce feminină dulce. Stabileşti o întîlnire cu doamna X, în aceeaşi după amiază. Dar, pentru că destinul te bîntuie, la doar zece minute după ce termini conversaţia, te sună un număr necunoscut. "Sînt domnul Y, aţi sunat în legătură cu garsoniera de la Ateneu?" Confirmi, doar ca să ţi se răspundă "Nu mai e". Ai un deja vu. Tocmai ai stabilit o vizionare. Te asigură că nu mai e valabilă, dar domnul Y are alte oferte pe care ţi le va trimite prin email. O suni din nou pe doama X să o întrebi ce şi cum. Doamna X, cea cu vocea dulce, izbucneşte: "Cum îl chema pe individu' care a sunat?" Căci a minţit, ea este cea care îl reprezintă pe proprietarul garsonierei, totul e în regulă, întîlnirea se ţine, etc, etc.

Începi să simţi războiul imobiliarilor, dar ridici din umeri: nu te interesează mîncătoria din agenţii, cît timp obţii ceea ce vrei. Se face ora patru, ajungi la vizionare. Agenta întîrzie, dar după vreo zece minute apare un domn zîmbitor: "Pe mine cred că mă aşteptaţi, sînt domnul Z." Îngaimi ceva despre doamna X, dar nu prea convingător şi îl urmezi pe zîmbăreţ.

Garsoniera cu pricina nu arată deloc ca în poze, ci mult, mult mai bine. Crezi că karma ţi s-a îmbunat şi îi spui agentului, cu euforie, că poţi semna pe loc contractul. Agentul, încîntat, îţi spune că proprietarul mai trebuie să facă niscaiva reparaţii, dar că are numărul tău de telefon şi că te va suna peste o săptămînă.

Pleci, în al nouălea cer. Ce terasă, ce garsonieră, ce noroc! O suni pe doamna X, căci, te gîndeşti că aşa se face. "M-am întîlnit cu colegul dvs, este totul în ordine, semnez contractul săptămîna viitoare".

În loc de încîntare, te pocneşte însă o isteria telefonică: "Iar v-au păcălit, doamnă! Nu v-am spus, cheile de la garsonieră le am doar eu, garsoniera mea e la 5, nu la 2, ajung în cinci minute, staţi acolo!"

Înlemneşti, cu telefonul în mînă, căci altceva nu-ţi mai trece prin cap să faci. Apare, în sfîrşit, doamna X, urcaţi, în acelaşi bloc, dar la etajul 5, intraţi şi, deprimarea în floare: nici garsoniera asta nu arată ca în poze. E mai mică, neamenajată, un geam spart, lipit cu scoci, o bucătărie de nişă, literalmente, şi o senzaţie de clasutrofobie generală. Îngaimi un "aha", vă mai caut şi pleci ameţit.

Ieşind însă din bloc, în căutarea respiraţiei pierdute, îţi dai seama că zîmbitorul cu garsoniera de la 2, aia frumoasă şi cochetă şi ieftină şi perfectă, de fapt te-a confundat. N-are numărul tău de telefon, după cum nici tu n-ai habar cine a fost, deci ştii că nu te va suna niciodată.

Şi-ţi dai seama că totul este o harababură "prea" perfectă ca să fie altceva decît o lucrătură a karmei imobiliare. Şi te mai gîndeşti, cu gîndurile rele care pesemne ţi-au cauzat atîta, la "Balada chiraşului grăbit": cum oare schimba omul ăla atîtea locuinţe?

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Riscurile alcoolului la plajă: deshidratare, leșin, accident vascular, înec. Cum să bei prudent, dacă nu te poți abține
Deși e tentant și poate părea distractiv, consumul de alcool în apropierea apei și sub un soare arzător vine cu unele riscuri reale de siguranță. Yahoo Life a publicat sfaturile unor experții în sănătate pentru a evita deshidratarea, bolile cauzate de căldură și accidentele.
image
Un cunoscut economist român oferă un premiu de 100.000 de euro, cu o singură condiție. „Vi-i dau eu, mă angajez aici”
Economistul Andrei Caramitru se angajează să ofere un premiu de 100.000 de euro. Există însă și o condiție importantă pusă celor care ar vrea să se bucure de acești bani.
image
Ce ne spun accidentările repetate ale lui Halep: doctorul Alin Popescu a explicat cazul Simonei ca la carte EXCLUSIV
Accidentările repetate cu care se confruntă Simona Halep sunt des întâlnite în cazul sportivilor care revin în competiții după absențe îndelungate.

HIstoria.ro

image
Un asalt dincolo de orice imaginație, în „Historia” de mai
„Un asalt îndrăzneţ, dincolo de orice imaginaţie“. Așa a numit Churchill operațiunea de salvare a lui Benito Mussolini din hotelul Campo Imperatore, în ziua de 12 septembrie 1943. Dosarul de luna aceasta este dedicat unui raid ca în filme, prezentat pas cu pas. Revista vă așteaptă și cu alte surpri
image
Spitalul de la Palatul Regal: Regina Maria, „mamă a răniţilor”
Regina Maria începuse, încă din anii neutralităţii, un plan de susţinere al războiului din punct de vedere sanitar şi medical, bazându-se pe experienţa – ce-i drept, mai redusă – din timpul războiului balcanic.
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.