Domn’ profesor

8 august 2014
Arta de a îmbătrîni jpeg

Am fost pe drumuri, așa că am aflat marea veste de la frate-miu care m-a sunat: “10 ani cu executare i-au dat lui Voiculescu și i-au confiscat tot”. M-am urcat apoi în autobuz și lumea comenta înfierbîntată. Un domn cu părul alb părea cel mai vocal: “Nu zic, merita, dar cum s-a făcut lumină și l-au săltat pe Voiculescu tocmai acum, înainte de alegeri?”

Am ajuns acasă și, după multă vreme, am dat drumul la televizor. La Antena 1, Alessandra Stoicescu, Andreea Berecleanu și Cătălina Porumbel vorbeau despre cum televiziunea asta e apărătoarea drepturilor milioanelor de români care îi privesc, îi creditează și au nevoie de ei. Le dau asigurări că o să continue lupta.

“Proces politic”, “ne întoarcem în anii 1950” – spun colegii de partid ai lui Voiculescu.

Premierul Victor Ponta a scris pe pagina sa de Facebook: „Am luat act de decizia Curții de Apel București. Nu comentez sentințe în cauze penale dar vreau să asigur pe toată lumea că, atît timp cît voi fi lider politic și cetășean al României, sînt obligat să fac tot ce stă în puterile mele pentru ca jurnaliștii Antena 3/Antena 1 și toți jurnaliștii din țara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-și poată desfășura activitatea conform dreptului constituțional la libera exprimare și independența presei. Sînt convins că, dincolo de momentele dramatice prin care trec familiile celor condamnați, o țară liberă poate exista doar dacă există și o presă liberă. Alături de milioane de alți români doresc și cred că mulți ani de acum înainte Antena 3 va fi aici!”

La ediția specială de la TVR 1, care întrerupe serialul chinezesc, reporterul face cîteva precizări: pedeapsa pe care o va avea de ispășit inculpatul în acest caz va fi de fapt de doar o treime din cea anunțată (Dan Voiculescu are peste 60 de ani).

La Antena 3, un “complet de judecată” format din Mircea Badea, Dana Grecu și alți cîțiva încearcă să-și mobilizeze telespectatorii să iasă în stradă și să conteste această sentință “aberantă” și ”criminală”.

Mihai Gâdea anunță patetic: “este o seară foarte grea pentru noi, poate e ultima seară în care mai putem emite, dacă vor fi confiscate sediile din care emitem”.

În loc de concluzii: nici o televiziune din lume n-ar trebui să ajungă să se creadă instanță de judecată. Puterea presei stă în altă parte. Cînd se întîmplă astfel de anomalii și jurnaliștii devin judecători, și se poartă ca atare, e posibil să descopere într-o zi că verdictele nu se află în buzunarele lor pe post de batiste asortate. Din fericire pentru cetățenii oricărui stat de drept. Și-atunci acești “jurnaliști” se izbesc rău cu capul de sus și văd negru în fața ochilor. Am senzația că pe cei de la Antene cruciada pe care o duc de-atîta timp i-a înghițit cu totul. Mult timp i-am suspectat că sînt doar oportuniști. Acum nu mai sînt sigură. S-ar putea se se fi călit în luptă și cauza să le fi luat mințile pe bune. Tristețea spectacolului de-acum dă cumva măsura lucrurilor.

Și paradoxal, cuvîntul cel mai des folosit în seara asta la Antene e “caracter”. Nici mai mult, nici mai puțin. 

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

toaleta curatenie istock jpg
Cum să cureți rapid calcarul întărit de pe vasul de toaletă? Secretul pe care nu ți-l spune nimeni
Rafturile magazinelor sunt pline de produse care ne promit că ne vor curăța imediat vasul de toaletă. Cu toate acestea, ele pot să nu fie chiar atât de eficient precum pretind și ne vor și costa destul de mult! Din fericire, există și metode simple la care putem apela!
Zodii norocoase, shutterstock jpg
3 zodii pentru care viața intră în linie dreaptă, începând cu data de 15 mai. Află secrete colosale despre familie și primesc bani din surse necunoscute
Începând cu data de 15 mai, astrele vin cu vești promițătoare pentru câteva zodii. Trei dintre ele se vor bucura de mai multă claritate în plan personal, armonie în familie și câștiguri financiare neașteptate. Descoperă care sunt cele trei zodii norocoase și dacă te numeri printre ele.
image png
Toni Grecu, mesaj în preajma alegerilor prezidențiale. „Exact același gen de frică socială ca în 1990”
Toni Grecu, în vârstă de 65 de ani, a transmis un mesaj înainte de alegerile prezidențiale din România.
NICUSOR DAN CONFERINTA 003 POOL INQUAM Photos Octav Ganea jpg
BEC i-a respins solicitarea lui Nicușor Dan de a elimina fotografiile publicate de Elena Lasconi
Nicușor Dan a anunțat că Biroul Electoral Central i-a respins cererea de a elimina de pe rețelele de socializare fotografiile publicate de Elena Lasconi.
Dan Petrescu si Ioan Ovidiu Sabau (Sportpictures) jpg
Meci „de foc” în Ardeal: CFR încearcă să-și ia revanșa cu Universitatea Cluj
Clujul găzduiește, în acest weekend, derby-ul orașului.
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (16) jpg
Lupte intense la granița Ucrainei. Rusia încearcă să creeze „o bandă de securitate” în regiunea Sumî
Moscova susține că își consolidează pozițiile în regiunea Sumî, în timp ce autoritățile ucrainene avertizează asupra unui posibil avans al trupelor ruse și neagă că ar fi fost complet alungate din regiunea Kursk.
Uniunea Europeana Rusia FOTO Shutterstock
Miliarde de euro din fondurile rusești înghețate, folosite pentru despăgubirea investitorilor occidentali
Miliarde de euro provenite din fonduri rusești înghețate vor fi folosite pentru despăgubirea investitorilor din Europa, ale căror active au fost confiscate de Rusia.
image png
TikTok, amendă uriașă de la Uniunea Europeană pentru transferuri ilegale de date către China
TikTok a fost amendată vineri cu 530 de milioane de euro de către principala autoritate de reglementare a UE în materie de confidenţialitate, din cauza preocupărilor legate de modul în care compania protejează informaţiile utilizatorilor.
lava cake cu ciocolata jpeg
Lava cake, rețeta care se prepară în maxim 30 de minute. Secretul pentru un desert delicios și rafinat. VIDEO
Lava cake, cunoscut și sub denumirea de moelleux au chocolat, este un desert apreciat pentru contrastul său între exteriorul ferm și interiorul cu ciocolată topită, care curge la tăiere. Deși pare un preparat sofisticat, rețeta este surprinzător de simplă și poate fi realizată acasă în 30 de minute.