Cum credem

29 octombrie 2014
Re uniformizarea şcolară jpeg

Ştirea din zilele trecute, privind declaraţiile Papei Francisc în timpul discursului ţinut la Academia Pontificală de Ştiinţe, în care acesta susţine teoria Big Bangului şi evoluţionismul, explicînd că teoriile nu sînt incompatibile cu existenţa Creatorului, ci, dimpotrivă, ele „cer existenţa acestui Creator”, iar că Dumnezeu nu este „un magician cu o baghetă vrăjită”, m-a făcut să mă gîndesc la efectele pe care aceste declaraţii le-ar avea asupra diferitelor viziuni privind credinţa oamenilor din jurul meu.

Căci cunosc atît oameni vehemenţi cînd vine vorba despre religie şi credinţă (şi pro, şi contra), cunosc oameni discreţi, care cred, dar nu fac din asta un discurs, şi cunosc oameni care se declară atei, dar fără să-şi impună categoric ateismul.

Chiar zilele trecute am fost la un botez. Naşii sînt oameni care fac parte din această ultimă categorie. Sînt doi oameni absolut minunaţi, generoşi şi plini de lumină – paradoxal, deşi ei nu sînt adepţii creştinismului, sînt imaginea perfectă a creştinului. Doar că, pentru ei, creştinismul este doar o doctrină. Nu sînt vehemenţi, nu încearcă să-şi impună punctul de vedere, sînt discreţi şi senini.

Deşi nu cred, sînt prinşi de multe ori de „constrîngeri” tradiţionale. Sărbătoresc, aşadar, marile sărbători creştine, pentru că aşa au prins din familie şi acceptă îndatoriri religioase, pentru prieteni. Dar, cu toate că nu cred spiritual în toate acestea, reuşesc să se bucure în mod autentic de postura de „părinte spiritual”, de sărbătoarea Crăciunului, iar de Paşti spun cu tot dragul „Cristos a înviat”.

În oglindă, există ateii vehemenţi. Nu doar că nu cred şi sînt vehemenţi în a-şi susţine, cu mîndrie, vehemenţa, dar îi şi judecă pe cei care au înclinaţii credincioase. Nu intră în biserică şi refuză cu ostentaţie orice idee de sărbătoare religioasă. Sînt atît de absorbiţi de ateismul lor, încît reuşesc să ridice lipsa de credinţă la nivel de credinţă.

Am cunoscut însă şi oameni aflaţi la polul opus. Oameni care trăiesc, realmente, cu „frica de Dumnezeu”. Care nu numai că îşi fac ostentativ cruci peste cruci cînd merg cu autobuzul şi trec prin faţa unei biserici, nu spală în zile de sărbători şi ţin toate posturile, merg la biserică, dau acatiste etc., dar care, din nou, într-un mod paradoxal, deşi sînt creştini prin botez şi credinţe, au o putere fantastică de a-i judeca pe cei care nu fac nimic din toate aceste ritualuri. Mai demult, la o petrecere, am cunoscut un domn care povestea, extrem de serios, că motivul pentru care s-a despărţit de o potenţială iubire a fost că fata a refuzat să-şi facă cruce, în maşină, înainte de a porni la drum. Ceea ce pentru el a fost de neiertat.

Cunosc, bineînţeles, şi oameni credincioşi, dar care sînt extrem de discreţi în ceea ce priveşte acest aspect al spiritualităţii lor. Dacă îi provoci la discuţie, îşi vor apăra credinţa, dar nu te vor obliga să le dai dreptate. Merg la biserică, dar fără a-şi face din asta un ritual. Îşi fac cruce discret şi îşi spun rugăciunile în gînd. Sînt oameni care, dacă ţin post şi sînt invitaţi la o petrecere, nu vor refuza să mănînce „de dulce”, de frică să nu „se spurce”. Sînt oameni senini, care se bucură pe deplin de credinţa lor, departe de orice formă de exhibiţionism.

Revin însă la întrebarea iniţială: oare cum vor percepe oamenii din cele patru categorii recentele declaraţii ale Papei Francisc? Cine va zîmbi, cine se va încrunta şi cine se va simţi eliberat? Care vor fi, oare, efectele pe termen lung ale acestui discurs?

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

GettyImages 953521996 jpeg
Cum s-a scris istoria gustului românesc: de la prima carte de bucate la „biblia“ Sandei Marin
Într-o epocă în care măsura unei femei se cântărea în dibăcie culinară, retetarul românesc a început să se scrie nu în bucătării boierești, ci în paginile unor volume care au transformat arta gătitului într-un act de identitate.
De astăzi se răceşte şi vin ploile,  chiar lapoviţa în unele zone jpeg
Cum va fi vremea de Crăciun. Unde va ninge și ce temperaturi vor fi în țară
Dacă visați la un Crăciun cu zăpadă, cel mai probabil nici în acest an nu îl vom avea. Cel puțin la câmpie. Meteorologii spun că este posibil să apară ninsori doar la munte și în depresiuni. În Capitală, am putea vorbi mai degrabă despre lapoviță și ploi.
meal preparation 6713976 1280 jpg
Trucurile din gospodărie pe care ar trebui să le știe toate gospodinele. Oferă soluții rapide și eficiente pentru numeroase probleme
Cartea „Tot ce trebuie să știe bărbatul genial”, semnată de Oliver Kuhn și publicată de editura Baroque Books & Arts, oferă numeroase recomandări practice care se dovedesc utile nu doar bărbaților, ci și gospodinelor aflate în căutarea unor soluții rapide și eficiente.
Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată depunerii jurământului de către preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, la Palatul Parlamentului din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ce au făcut deputații și senatorii partidelor suveraniste în Parlament într-un an de mandat. Record de moțiuni de cenzură, dar puține legi promulgate
Trei partide suveraniste au reușit să intre în Parlament la alegerile de anul trecut: AUR, SOS și POT. Deși nu au avut prea multe inițiative legislative, parlamentarii suveraniști s-au remarcat prin scandaluri și numărul mare de moțiuni.
Austro Hungarian cavalry entering Bucharest, 6 December 1916 jpg
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Pe 16 decembrie 1916 românii pierdeau bătălia de la Argeș în fața trupelor germane și austro-ungare, încheind o campanie militară dezastroasă. În urma acestei înfrângeri, capitala țării a fost ocupată de armatele inamice. Era prima dată în istoria modernă când pierdeam Bucureștiul.
Horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop săptămâna 15–21 decembrie 2025. Ultima Lună Nouă a anului 2025 aduce claritate, direcție și planuri de viitor
Horoscopul săptămânii 15–21 decembrie 2025 marchează un moment-cheie pentru toate semnele zodiacale, odată cu ultima Lună Nouă a anului, un prilej ideal pentru bilanț și noi începuturi. Săptămâna debutează cu Luna în Scorpion, pe 15 decembrie, iar în aceeași zi Marte intră în Capricorn, poziție cons
Cafenea Foto Freepik (2) jpg
O tânără care se laudă că va munci de sărbători i-a revoltat pe români: „După ce a oprit camera, plângea”
Mesajul unei angajate într-o cafenea, mulțumită că va fi la lucru de sărbători, a stârnit o mică revoltă pe rețelele de socializare. Pentru numeroși români, Crăciunul și Revelionul au rămas „sfinte” în privința odihnei și a timpului liber, deși în trecut erau obligați să muncească în aceste zile.
praf jpg
Praful din casă te îmbolnăvește fără să-ți dai seama. Ce trucuri te ajută să îl reduci și ce greșeli trebuie să eviți
Praful nu poate fi eliminat complet dintr-o locuință, însă poate fi redus semnificativ prin metode corecte și obiceiuri adaptate. Această pulbere fină, formată din particule microscopice, se răspândește constant în aer și se depune pe suprafețe, având un impact direct asupra sănătății.
Liceul Mihai Ciuca din Saveni FOTO Cosmin Zamfirache (1) jfif
Liceul ultra-modern din România care oferă o șansă unică la educație. Ajută sute de elevi de la țară și oferă condiții ca în filme
Un liceu reabilitat cu fonduri guvernamentale la Săveni, un orășel din județul Botoșani, oferă o șansă la educație pentru sute de adolescenți din nordul extrem al României. Liceul este renumit pentru dotările sale moderne dar și pentru că se adresează unei categorii largi de elevi.