Se aşază în dreapta mea. Pentru că nu şi-a lăsat haina la garderobă, o revarsă apoape pe jumătate, peste mine. O haină de piele, lungă, de calitate. Îmi vine s-o mîngîi, dar mă enervez şi îi arunc doamnei o privire iritată. Doamna nu mă vede. Nici n-ar putea, devreme ce este afundată în ecranul smartphonului. La fel, partenerul ei. Amîndoi butonează de parcă au draci pe degete. Pînă să înceapă piesa, mai e un sfert de oră. Ce să facă? Îşi verifică mesajele. Mai intră pe Facebook.

Eu mă uit la haina care zace peste mine. N-am smartphone. Dacă aş fi avut ce butona, probabil n-aş fi băgat de seamă că peste mine a fost aruncată o haină. O iau cu două degete şi o îndes, ostentativ, pe lîngă mînerul fotoliului. Fotoliile de la Bulandra sînt de fapt scaune înguste. Iar haina aia e mare. O mototolesc cerîndu-mi, în gînd, scuze de la ea. De la haină. Stăpîna ei nici nu observă. Cred că aş putea s-o arunc şi pe jos, că tot nu şi-ar da seama.

În spatele meu, un domn cu picioare prea mari pentru spaţiul îngust, se tot foieşte, în timp ce îşi aranjează o excursie de afaceri în Cipru. De cîte ori mă înghionteşte, mă uit enervată în spate. Şi mai încerc să şi pufnesc. Nici ăsta nu observă nimic.

Mai sînt cinci minute pînă la ridicarea cortinei şi lîngă mine, în partea stîngă, se aşază un grup de trei tineri, foarte veseli, cu o pungă de popcorn. Popcorn la teatru. Bineînţeles. Începe piesa. Raţa sălbatică. Intens. Publicul pare însă că freamătă de nerăbdare să prindă ceva comic. Ceea ce îi este înlesnit, în doze mici, de regie.

Cuplul din dreapta mea e pe culmile fericirii cînd pe scenă are loc o grimasă sau se aruncă o privire pe care ei o interpretează prin ceva puternic umoristic. Amîndoi rîd în hohote şi aplaudă la fiecare frîntură de glumă. La Ibsen. Mă uit la ea. Cumva mă înduioşează. Ochii îi strălucesc cînd e ceva „funny“. Rîde atît de mult încît îi dau lacrimile. Altfel e încruntată. Grupul tinerilor din stînga nici nu are nevoie de stimulente de regie. Dacă nu e umor pe scenă, au ei replicile lor "smart" care să le asigure distracţia. Au şi popcorn.

La finele piesei, cuplul din dreapta a rămas cu o nelămurire: dacă Hedvig a murit, de ce stătea, în picioare, pe scenă? În rest, a fost o comedioară simpatică.