Ce ambiţii aveţi?
Am o prietenă care se trezeşte în fiecare zi la ora 5. Nu pentru că i-o cere serviciul, unde trebuie să fie abia după ora 10, ci, pentru că înainte să plece la birou, "trebuie" să îşi facă ora de pilates, "trebuie" să se pună la punct cu primele ştiri din ziua respectivă, să răspundă la emailuri, să-şi pregătească micul dejun şi masa de prînz (amîndouă destul de elaborate). Abia mai are timp să se îmbrace şi să se machieze. La birou stă vreo şapte ore, cu o scurtă pauză de masă, după care revine acasă, se apucă să-şi mai rezolve din lucrurile personale, iar seara iese cu prietenii în oraş – la ora 22 este însă musai în pat, iar la 22.05 doarme dusă. Ziua următoare o ia de la capăt. Şi este fericită, căci, spune ea, aşa "trebuie" să faci ca să reuşeşti în viaţă. Are casă şi maşină, are prieteni şi un job de viitor. Îmi mărturiseşte însă că nu a fost tot timpul aşa. Abia în facultate a simţit acel imbold de ambiţie, a auzit acea voce care îi spunea: "Totul depinde de tine" - voce cultivată mai apoi şi de sumedenia de cărţi motivaţionale pe care le-a citit.
Văzînd cît de multe lucruri reuşeşte amica mea să facă într-o singură zi, am încercat şi eu să-i urmez exemplul. Mi-am pus, aşadar, ceasul să sune la 5 dimineaţa. Am rezistat tentaţiei de a-l opri şi de a continua somnul. M-am dat jos din pat, şi, deşi simţeam că îmi tremură picioarele, m-am tîrît la duş. Contrar percepţiei generale, duşul nu m-a înviorat deloc. Din contră. Vocea din capul meu nu îmi afirma categoric "totul depinde de tine", ci mai degrabă mă întreba, uşor depresiv: "care este sensul?". Aşa că, după doar cîteva minute de fitness, m-am băgat clănţănind de somn, la loc în pat. La 05.45 dormeam dusă.
Mi-am amintit de acest episod citind un articol publicat pe www.bbc.com, "Ambition: do you need it to succeed?"- este, într-adevăr, ambiţia garantul succesului?
"Originile ambiţiei şi modul în care aceasta ajută oamenii să ajungă departe, sînt întrebări pe care oamenii şi le-au pus de sute de ani. Găsim referinţe asupra subiectului în piesele lui Shakespeare, la filozofii greci şi chiar în Biblie." - scrie Bryan Borzykowsky, autorul articolului. De ce există oameni disperaţi să ajungă şefii companiilor unde lucrează, iar alţii sînt foarte mulţumiţi cu un loc de muncă stabil şi, deşi nu exclud urcarea în grad, nu se agită prea mult pentru aceasta?
"Nu este vorba aici despre a munci din greu sau a nu munci deloc" - declară în articolul respectiv, John Kammeyer-Muller, profesor asociat la Facultatea Carlson de Management a Universităţii din Minnesota. "Este vorba despre dorinţa de a obţine avantajele şi statusul pe care le conferă atingerea unor ţeluri."
"Mulţi oameni percep ambiţia ca fiind ceva negativ" - spune profesorul Kammeyer-Muller. "Unii cred că oamenii ambiţioşi sînt egoişti şi mai tot timpul nemulţumiţi tocmai pentru că îşi doresc mereu altceva, să aibă mai mult şi mai mult".
Cum stau lucrurile în diferite culturi?
Pe cînd ambiţia este un mod de viaţă în ţările vestice, fiind ridicată în slavi în America de Nord, în unele părţi din Asia lucrurile nu stau chiar aşa. Deşi trebuie să fii ambiţios, nu trebuie să o arăţi.
"În Japonia, dacă cineva este ambiţios în mod ostentativ, nimeni nu va vrea să lucreze cu această persoană - spune Sam Griffiths, directorul executiv al Ambition Group, o firmă de recrutare din Tokyo."
În China, deşi Statul îţi dădea un post pe viaţă, de cînd economia a început să înflorească, oamenilor li i s-a dat şansa să poată fi promovaţi. "Conform unui raport al MRI China Group o firmă de recrutare din Beijing, compensaţiile salariale şi o cale deschisă pentru construirea unei cariere sînt cele două motive principale pentru care chinezii îşi doresc schimbarea locului de muncă. Ceea ce sugerează faptul că ambiţia joacă un rol decisiv în viaţa oamenilor."
Ambiţia te poate transforma însă şi într-un mic roboţel. "Persoanele care reuşesc sînt cele care se menţin la cote ridicate îndeplinind peste 50% din orice îşi propun să facă. Trebuie să se facă plăcuţi, iar asta le conferă un anumit grad de conformism. Nu sînt foarte creativi şi nici prea inovativi. Sînt însă foarte dedicaţi companiei în care lucrează" - este de părere Nassir Ghaemim profesor de psihologie la Tufts Medical Center, din Boston.
