Aș zice că e un cocon pe care oamenii, după ce se întîlnesc și se plac, încep să-l construiască. Din senzații, emoții și întîmplări mici, uneori mai subțiri decît paiele și crengile pe care le cară păsările în cioc dintr-un loc în altul. E nevoie de timp și de răbdare. Nu se obține peste noapte. Deși, fără o anumită familiaritate cu celălalt, care ți-a fost complet străin cu puțină vreme în urmă, țesătura ei nu va fi niciodată spectaculoasă.

Începi să știi că, dimineața, cafeaua va fi băută fără zahăr. Sau că trebuie să fii atent, pentru că celălalt va cădea pe gînduri exact cînd lichidul fierbinte se va umfla și, sub ochii lui surprinși și somnoroși, se va prelinge pe nesimțite peste marginile ibricului. Că îi place humusul. Că se uită pe pachetele de țigări și rîde de fiecare dată de pozele înspăimîntătoare lipite de ele. Îți dai seama și că te grăbești și nu aștepți ca apa să fiarbă ca lumea pentru paste. Că orașul are capcane pe care nu ți le-ai imaginat, deși ți-e drag și îi cunoști cotloanele.

Cînd vei trece prin dreptul frigiderului cu eclere de la Mega Image îți va veni să le cumperi, deși ție nu-ți plac și nici nu mănînci dulciuri. O să asculți uneori muzică africană care poate să aducă marea și plaja în apartamentul de la București. O să fie vacanță și căldura de afară te va ține departe de viața ta dinainte. O să scrii și o să citești mesaje, o să ți se pară că îi cunoști pe oamenii pe care nu i-ai văzut niciodată în viață, doar pentru că cineva ți-a vorbit într-un anumit fel despre ei. O să privești pe geam, dar o să vezi o stradă dintr-un alt loc, aflat la distanță. O să repeți lucrurile pe care le-ai mai făcut de o mie de ori, dar n-o să le recunoști. Daniil Harms nu va mai suna niciodată mai absurd și mai adevărat fără rîsetele voastre din bucătărie, într-o după-amiază de vară.

Cînd îți faci bagajele și pleci din acel no man's land nu mai știi cum să te porți cu această irealitate. Apoi te apuci și speli tot, ștergi urmele, lustruiești suprafețele, încerci să închizi ușa proaspăt reparată, dar șuruburile ei te vor păcăli. Ar trebui schimbate. E perioada în care te vei împiedica de toate mărunțișurile care s-au cuibărit peste tot în jurul tău.

Vei merge pe aceleași străzi, vei părea la fel, dar apropierea aceea îți va sufla în ceafă. Se va ține scai de tine ca o pisică pe care ai mîngîiat-o. Nu e a ta, dar v-ați privit în ochi de aproape. Deși ți-ai dori, n-ai cum s-o iei acasă. Ți-e frică de ea. O lași acolo. Speri că o vei mai întîlni și altă dată și pleci cu pași mici mai departe.