Viaţa unui oraş mort

Publicat în Dilema Veche nr. 164 din 30 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am auzit de multe ori, despre un oraş sau altul, că "e un oraş mort". Cu timpul, am înţeles însă că secretul e să nu-i crezi întru totul pe cei care spun că trăiesc într-un "oraş mort". Mai ales că majoritatea sînt trecuţi de 50 de ani. Iar în Giurgiu, din cei aproape 70.000 de locuitori, 30% sînt pensionari. Unii se strîng în centrul oraşului, lîngă Turnul cu Ceas, construit la sîrşitul secolului al XVIII-lea, pe cînd Giurgiu era raia turcească. (E o imagine pe care o vezi frecvent în oraşele de provincie şi care-ţi aminteşte de bătrînii de la ţară care stau la poartă cît e ziua de lungă.) Dacă-i întrebi despre viaţa oraşului lor, îţi răspund, simplu, că e un oraş mort şi încep să numere pe degete fabricile care s-au închis: Combinatul Chimic, Şantierul Naval, Întreprinderea de Maşini Grele... Poate că cei care s-au "bucurat" cel mai mult cînd s-a închis Combinatul Chimic din Giurgiu au fost... bulgarii, care s-au plîns ani la rînd că plantaţiile lor cu trandafiri (din care se făcea vestita dulceaţă) erau distruse de clorul produs de combinat şi care se simţea uneori în aer, pe stradă. După Revoluţie, cînd Combinatul Chimic s-a închis (mai întîi o secţie, apoi încă una...), autorităţile din Giurgiu şi cele din Ruse au fost date de exemplu la nivel naţional pentru cum au ştiut să rezolve problemele de mediu transfrontaliere. (Anul trecut au punctat încă o acţiune transfrontalieră: stîrpirea ţînţarilor - o adevărată pacoste pentru cele două oraşe de pe malul Dunării.) Mă întorc la bătrînii de lîngă Turnul cu Ceas. Cred că, pentru ei, oraşul e "mort" pentru că, de fapt, nu mai e ca altădată. Dar, el se transformă. E altceva. Viaţa nu e roz. Dar miroase a mititei Oraşul e curat şi are cele mai multe străzi asfaltate. Printre blocuri, au apărut părculeţe. Şcolile au o faţă nouă, sînt proaspăt renovate. S-au construit cîteva blocuri sociale, iar acum "se bagă gaze" în oraş. E mult? E puţin? Înainte de 1989, Giurgiu a fost mereu în umbra Capitalei. Un fel de oraş satelit (e doar la 60 de kilometri de Bucureşti). Asta a fost şi bine (pentru că mulţi şi-au găsit un loc mai bun în Capitală), a fost şi rău (pentru că Bucureştiul absorbea cea mai mare parte a banilor de la buget). Odată cu autonomia locală, Primăria a inventat taxe. Nu putea să nu profite de faptul că la Giurgiu e singurul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria, că Giurgiu e "poartă" spre Orient sau dinspre Orient spre Occident. Au profitat şi vameşii, şi PCTF-iştii, care au construit un veritabil cartier de vile la intrarea în oraş. Aşadar, nu mai există combinat şi întreprinderi fruntaşe. Dar există o Zonă liberă unde lucrează vreo 3000 de giurgiuveni. Alte cîteva mii (vreo patru, potrivit Registrului Comerţului) şi-au deschis propria afacere, au angajaţi şi... poţi număra pe degete: o fabrică de mezeluri, una de conserve, una de lapte, alta de mobilă, cîteva de pîine şi aşa mai departe. Viaţa nu e roz, iar giurgiuvenii nu-s bogaţi. Sînt cartiere - precum Tineretului, de exemplu - unde, dacă o iei la pas printre blocurile cenuşii, cu rufe colorate întinse în balcoane la uscat, vezi oameni îmbrăcaţi modest, ce-şi fac cumpărăturile la magazine din acelea unde totul are acelaşi preţ: 3,9 lei. S-au deschis însă şi două hipermarketuri, care sînt mai tot timpul pline, în timp ce alte două tocmai se construiesc. Iar dacă se întîmplă să vii la Giurgiu sîmbăta sau duminica, e imposibil să nu simţi un miros aparte şi să nu vezi cum se ridică printre blocuri un fum alb şi înecăcios. Sînt grătarele pe care sfîrîie micii şi fripturile. Farfuria şi Dunărea Farfuria era cea care făcea pe vremuri oraşul aparte. Era o alee încolăcită la baza Turnului cu Ceas. De la ea porneau, sub forma unor raze - într-o invenţie arhitecturală -, principalele străzi ale Giurgiului. Din motive greu de înţeles, comuniştii au distrus această reţea de străzi. Au rămas însă strada care duce la gară şi strada care duce la Dunăre, în Port. Pe aceasta din urmă, la sfîrşit de săptămînă, se pune un fel de barieră, ca să nu mai circule maşinile. Strada e drum de promenadă. Vara zici că-i manifestaţie. Grupuri de tineri se plimbă-n sus şi-n jos... Abia ajuns în Port, poţi spune că ai găsit locul unde nu se întîmplă (aproape) nimic. Nici vorbă de activitatea intensă de la începutul secolului al XIX-lea, cînd aici se încărcau vapoarele cu cereale. Nici vorbă măcar de atmosfera specifică unei faleze. Pentru că nici nu există faleză, şi nici vaporaşe cu care ai putea să te plimbi pe Dunăre. Iar ca să ajungi în Port, treci pe lîngă Canalul Plantelor, plin de epave ruginite, şi pe lîngă o întreprindere de plăci din beton, de unde vine mult praf. Nimic din toate astea însă nu-i împiedică pe tineri să-şi urce iubitele în maşină (sau pe bicicletă!) şi să le ducă la Dunăre. Seara, sting farurile şi se sărută lung.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.