Profiluri de angajaţi
VIAŢA DE FIRMĂ Candidatul ideal trebuie să aibă cunoştinţe de operare PC, rezistenţă la stres, dorinţă şi capacitate de învăţare. Alte cerinţe: bună organizare, simţul ordinii şi curăţeniei, cunoaşterea limbii engleze. Studiile economice constituie un avantaj. Adriana & Liviu (doctori, în timpul liber). Ea s-a trezit brusc la realitate prin anul III, în timp ce păşea în spatele "profesorului" prin spitalul care colcăia de gîndaci, inspirînd aerul greu, mirosul de supă de cartofi şi de comprese sterile. De fapt, începuse să-şi pună întrebări în urmă cu o lună, cînd o atacase o haită de cîini vagabonzi, în parcul din apropierea Spitalului 9. N-ar fi dorit să renunţe de tot la facultate, căci dăduse examen de trei ori la rînd şi de două ori picase, tocise muşchi şi oase pînă cînd simţise că o ia razna, însă trebuia să ia în calcul o reconversie rapidă, să-şi mai deschidă o "portiţă". "Hai, fată, la noi, la relaţii cu clienţii... avem nevoie de oameni. Poţi să-ţi iei şi un part-time, patru ore pe zi, răspunzi la telefoane..." - i-a sugerat o fostă colegă de liceu. Şi s-a dus fata, de mînuţă cu iubitul ei, coleg de facultate, al cărui vis de a ajunge un chirurg de prestigiu devenea din ce în ce mai palid. I-au angajat, căutau studenţi pe care să-i "formeze", indiferent de profilul facultăţii, iar studenţii căutau job-uri part-time, ca să nu mai depindă de banii părinţilor. Şi astfel, "Compania" începea să semene cu Casa de Ajutor Reciproc, însă şi asta era doar o strategie. Cine are ambiţie - să rămînă; cine nu - să plece şi să-şi vadă de amărîta lui de facultate! Pentru început, 200 de euro pe lună. În sediul ultramodern din beton şi sticlă nu pătrundea nici o muscă şi nu mirosea a nimic, poate vag a after-shave şi parfum. Cei cu part-time-uri aveau studii, începute şi abandonate, de actorie, filologie, drept, filozofie, medicină. La început făceau mişto-uri: "Băi, doctore!" sau "Iar a întîrziat avocatul!", pe parcurs îşi spuneau pur şi simplu pe nume. Adriana avea o ocupaţie cît se poate de plăcută: vorbea la telefon. În celălalt capăt al "biroului" stătea Liviu, tot cu receptorul la ureche. Îi putea zîmbi sau face cu mîna. Cel puţin erau împreună. În ture, de la 10 la 14 sau de la 16 la 20. În rest, mergeau la facultate şi învăţau despre disfuncţiile aparatului digestiv. Pînă cînd Liviu a luat decizia care avea să-i schimbe viaţa: "Adio, spital! Mîine îi spun lui Peter Pan că vreau full-time". Petre era unul de la resurse umane. Absolvent de istorie. În mai puţin de un an, Liviu a devenit team leader, în timp ce iubita sa încă mai răspundea la telefoane, part-time. Deja discuţiile lor cele mai intime se învîrteau doar în jurul planului tarifar şi al caracteristicilor telefoanelor mobile. Liviu şi-a luat maşină, a primit botezul primului team building la Sinaia şi a cerut-o de nevastă pe Adriana, medic rezident. Viaţa ei a devenit dintr-odată confuză: holurile care străluceau de curăţenie ale Companiei (salariul unei cleaning manager era mai mare decît al ei, ca doctor la început de drum) şi culoarele întunecoase ale Spitalului i se amestecau deja în cap. Ştia că trebuia să facă o alegere. Personal, sînt alături de Adriana şi de Liviu. Îi apreciez. Mi-e teamă însă de cei asemeni lor, cu aceleaşi dileme care încă mai bîntuie fără sens prin spitalele din România. Secretariat, condiţii deosebite. Cerinţe post: abilităţi de comunicare, organizare, ţinută morală. Candidatele pot trimite CV-ul online. Silvia (suflet de artist). Am cunoscut-o la o petrecere boemă, în atelierul unui pictor. Era vineri seară, putea să bea cîteva pahare în plus, căci îşi asigurase o mahmureală liniştită a doua zi, cînd nu lucra. Absolventă de Drept. Chiriaşa unei garsoniere pe lîngă Sala Palatului. Plinuţă, singură. Veşnică sursă de împrumuturi pentru artişti. "Sponsorul" petrecerii. Viaţa ei dublă mi s-a părut curioasă. În timpul săptămînii, în cămaşă albă, fustă "regulamentară", o palmă deasupra genunchilor sau pantaloni din stofă. Vineri în jeanşi şi tricou, se bîţîie pe orice fel de muzică, se sărută cu toată lumea, se cuplează şi se decuplează haotic. Băieţii de la serviciu? Stupid people. Cei deştepţi sînt deja însuraţi. Pe "artişti" i-a cunoscut din dorinţa de a se "emancipa", mergînd la vernisaje şi frecventînd anumite baruri. Problema este că nici unul nu o ia în serios. Nu e din lumea lor. E o fată şi atît. O fată care are nevoie de un entertainment intelectual. Şi care frunzăreşte albume cu reproduceri după Dalâ, cu aceleaşi gesturi cu care se uită şi pe catalogul de oferte al firmei. Spre dimineaţă cască ameţită. "Mai luăm ceva?" - întreabă gazda. Poate data viitoare, săptămîna asta a intrat cam mult în over draft. Petrecerea se sparge discret. E nevoie de studii medii şi superioare. Printre cerinţele postului se numără şi "disponibilitatea la efort" şi o experienţă relevantă în branding. Fişa completă a postului se găseşte pe site-ul Companiei. Alexandru (şi prima sa zi de lucru). A venit la opt, printre primii. A aflat unde era "locul de fumat" şi şi-a luat un espresso lung de la automat. A fumat două ţigări, timp în care s-a conversat cu o fată de la Contabilitate, în fustă scurtă, dar cu picioare în ics. Avea emoţii. "Cînd voi începe?" - se tot întreba cu teamă, iar privirea i se agăţa de unul sau de altul, oameni cu treabă, cu mape subraţ, cu porecle, cu conversaţii t
