Obstacolul etic

Nu voi relua cazul Șora-eMag – care a născut, diversionist, în plină campanie, valuri de otravă polarizată. Îl iau doar ca punct de pornire pentru cîteva reflecții despre noi și comunism, la trei decenii de la „prăbușirea“ fostului regim. Pînă nu demult, trăiam cu impresia că timpul a închis falia comunism/anticomunism, fiind convins că ea nu mai poate servi nici electoral, nici altfel. Vehemența reacțiilor pro și contra în cazul Șora-eMag mi-a demonstrat însă trista (și pesemne inevitabila) actualitate a temei. Recentele „certuri“ din GDS, bunăoară, demonstrează că anticomuniștii de dreapta nu mai pot coabita cu cei liberali, adică situați mai la stînga. Există intelectuali pentru care Marx rămîne o radix malorum (și orice referire la el sau opera lui, blestemată), așa cum există alții care sînt gata să accepte că autorul Manifestului a influențat cultura occidentală, nu doar sîngeroasa revoluție bolșevică. Ideile sale n-ar fi avut doar consecințe sinistre, ci și un „aport“ binevenit în cîmpul științelor sociale și al economiei, dar și al istoriei mentalităților sau al psihanalizei. Cu alte cuvinte, deși s-au scurs 30 de ani, lipsa inițială a lustrației și faptul că Justiția din România nu a condamnat nici astăzi faptele criminale făcute în timpul și la finalul dictaturii (ca și al mineriadelor succesive) ne forțează să rămînem prizonierii unei problematici de-a dreptul „fatale“ pentru cei din generația mea. Pentru că nu s-a făcut dreptate, pentru că foștii deținuți politici (dacă mai supraviețuiesc) au pensii mai mici decît securiștii care i-au oprimat, pentru că arhivele Securității și ale altor organe represive nu au fost decît parțial desecretizate, întoarcerea anticomunismului refulat capătă forța deprimantă a unui ritual steril.

Sîntem într-o fundătură perfectă. Pe de o parte, cu excepția delictelor încadrate sub specia „crimelor împotriva umanității“, toate formele de complicitate la instalarea și menținerea sistemului comunist sînt practic prescrise. Și asta chiar în numele normelor de drept specifice democrației… Pe de altă parte, „dispariția“ peste noapte a patru milioane de membri PCR a șters linia despărțitoare dintre nomenclatură – cu tot cu aparatul ei represiv – și aceia dintre români care au intrat în partidul unic din motive de oportunism (să-i zicem benign). Cum să mai identifici marii vinovați într-o masă de „aparținători“ evaporați? Cum să faci trecerea de la turnători (care pot fi văzuți, adesea, ca victime ale unui regim bazat pe delațiune) și cei, cu mult mai perverși, care i-au recrutat? În plus, marii vinovați au devenit ei înșiși acuzatori, uneori chiar în numele anticomunismului! Ba se prezintă drept deținuți politici (dacă sînt pedepsiți pentru jaful la care s-au pretat), ba îl demonizează pe Traian Băsescu – președintele care a condamnat oficial crimele comunismului – mai mult decît pe Ion Iliescu, președintele care „a făcut totul“ pentru a le băga sub preș. Ambiguitatea generată de această perpetuă nedespărțire a apelor îi face acum pe cei mai tineri să caute cu orice preț (și la întîmplare) vinovații de serviciu pentru strîmbătatea democrației noastre de fațadă. Moștenind o societate lipsită de claritate morală, noua generație tinde să culpabilizeze la grămadă generația propriilor părinți. Firește că, din perspectiva bunului-simț, nu poți face din oricine a trăit comunismul nici o victimă a lui, nici un autor moral și material al crimelor de care s-a făcut vinovat. Mă veți întreba ce recomand în asemenea circumstanțe. Pe lista mea sînt cîteva puncte nerezolvate, pe care le consider mult mai urgente decît aderența juvenilă a dlui Mihai Șora la PCF sau PCR: desecretizarea integrală și imediată a tuturor arhivelor produse de serviciile secrete comuniste. Un Muzeu al Comunismului (care să corespundă simbolic celui, deja schițat, al Holocaustului). Programe școlare care să extindă timidele capitole despre fostul regim. În fine, un dram de iertare creștinească, pentru a ieși din paradoxul unui anticomunism fanatic, dar fără rezultate palpabile. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.