Fundaţii
Cu un an în urmă, pregătindu-mă să-mi încep misiunea în Franţa, puneam la cale, alături de şase prieteni mai tineri, o Fundaţie menită să identifice performeri, să asigure o platformă de dialog între elitele intelectuale şi cele din lumea afacerilor şi să reflecteze asupra liniilor de dezvoltare ale României pe termen mediu. O chestie de bun-simţ, care s-a dovedit totuşi impracticabilă. Nu atît pentru că am plecat la post, cît pentru că finanţatorul s-a desistat brusc, pe fondul unei dubioase crize de maximalism "etic". Asta nu înseamnă că proiectul amintit şi-ar fi pierdut actualitatea. Toţi ne clamăm patriotismul, chiar dacă eşecul de a amenaja o societate solidară cu propriile valori e vizibil. Ei bine, tocmai asta ne mîna în lupta pierdută pe drum: intuiţia că România nu va rămîne suverană decît dacă elitele sale din toate domeniile se recunosc, cooperează şi definesc binele comun. Şi dacă politica se hrăneşte nu doar din grupuri de interese, ci şi din competiţia liberă a unor viziuni structurate. Incapacitatea de a spori baza dialogului social rămîne tipică pentru o comunitate tribalizată, imatură civic şi deresponsabilizată juridic. Ea vădeşte pe de altă parte cronicul deficit de modernitate, chiar dacă modernizările superficiale de care avem parte îşi urmează cursul. La noi, analfabetismul politic nu se măsoară doar prin nivelul dezbaterilor TV, cu veşnica reciclare a invitaţilor agreaţi de patroni, şi nici prin patologia atacului la persoană. Ea se dovedeşte mai ales în faptul că nu avem advocacy tanks. Unde poate fi găsit echivalentul românesc al Société du Mont-P