A sosit vara, călduri mari: unii au deja concediu, alții visează la el, alții dau examene... Eu visez deja la vacanța la mare și la acel moment preferat al zilei, cînd soarele apune și ziua se îngînă cu noaptea, acea oră albastră cînd gîndurile au o vibrație specială și este potrivit, de ce nu, să-ți imaginezi cum ar arăta paradisul. Două idei care reunesc tematic două albume muzicale pe care le-am ascultat în ultimul timp: Blue hour cu clarinetistul Andreas Ottensamer, pianista Yuja Wang și Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijor Mariss Jansons și Longing for paradise cu oboistul Albrecht Mayer și Orchestra Simfonică din Bamberg, dirijor Jakub Hrusa.

Sînt și alte lucruri în comun: și Andreas Ottensamer, și Albrecht Mayer sînt membri ai extraordinarei filarmonici din Berlin care în 31 august și 1 septembrie va concerta la București, în cadrul festivalului Enescu; de altfel, și pianista Yuja Wang este invitata festivalului Enescu din acest an, așa că aceste figuri care ne par atît de îndepărtate cînd le privim pe coperta unui CD, vor prinde viață. Faptul că doi membri ai unei orchestre au atît de importante cariere solistice, cu discuri apărute la una dintre cele mai titrate case din lume – Deutsche Grammophom – spune multe, încă o dată, despre calitatea Orchestrei Filarmonicii din Berlin.

Blue hour cu Andreas Ottensamer

Cînd îl vezi, este inevitabil să nu-l asociezi cu un model pentru defilările de modă. Cînd îl asculți cîntînd, îți dai seama că este unul dintre cei mai buni clarinetiști la nivel mondial: Andreas Ottensamer este la cei 30 ani împliniți în aprilie 2019 o adevărată super-vedetă. Nu este deloc ceva obișnuit ca la 21 ani să devii membru al celebrei și exigentei orchestre a Filarmonicii din Berlin, nici să ai pînă la 30 ani 6 albume de autor apărute sub sigla uneia dintre cele mai prestigioase case la nivel mondial, cu atît mai mult cu cît nu cînți la un instrument solist prin excelență, cum sînt pianul sau vioara. Andreas Ottensamer este unul dintre puținii muzicieni care au pus clarinetul pe harta marilor valori solistice și nu numai prin tehnica și estetica interpretării, ci și prin proiectele inteligente desfășurate.

Iată, de exemplu, Blue hour. Avem aici Concertul nr. 1 pentru clarinet și orchestră de Carl Maria von Weber, înregistrare dintr-un concert live ce a avut loc în 27 aprilie 2017, dar și o serie de piese romantice pentru clarinet și pian scrise de compozitori romantici: Brahms, din nou Weber și Mendelssohn. Cineva cu o imaginație mai puțin vie ar fi dat CD-ului un titlu de tipul „capodopere romantice”; Ottensamer propune acest concept al orei albastre – Blue hour – acel timp de la crepuscul, cînd totul e în penumbră, dar nu încă cu totul întunecat de noapte. Eu, care iubesc acest moment din zi, îi înțeleg perfect semnificația și rezonez cu ideea de a asocia acestui moment o semnificație muzicală.

27 aprilie 2017 a avut o semnificație specială și în agenda Orchestrei Filarmonicii din Berlin: alături de Mariss Jansons, a fost interpretat Concertul nr. 1 pentru clarinet și orchestră de Carl Maria Weber, după 79 ani de cînd această partitură, dintre cele mai cunoscute pentru clarinet și orchestră, nu mai apăruse pe afișele filarmonicii din Berlin! Și dacă mai adăugăm că acest concert mai fusese interpretat în programul filarmonicii din Berlin doar de două ori anterior, adică în 1887 și 1938, putem spune că a fost un adevărat eveniment. Și a fost într-adevăr, o interpretare foarte profesionistă a acestui concert, unul dintre reperele pentru acest început de secol XXI, iar Andreas Ottensamer, solistul, și-a etalat încă o dată calitățile care l-au propulsat printre cei mai buni clarinești ai lumii: o uimitoare tehnică instrumentală, dar și o trăire emoțională foarte intensă.

Văd însă că centrul de greutate al albumului Blue hour nu stă în înregistrarea acelui concert, ci în acele piese pentru clarinet și pian care îl încadrează: o transcripție după Intermezzo op. 118 nr. 2 de Johannes Brahms în original pentru pian, Grand Duo concertant op. 48 de Carl Maria von Weber și 7 cîntece fără cuvinte de Felix Mendelssohn, acestea din urmă transcrise după originalul pentru pian solo chiar de Andreas Ottensamer, care își dovedește astfel și calitatea de creator, pentru că descoperim multă inventivitate în modul cum Ottensamer realizează aceste transcripții.

Avem aici o combinație incendiară: Andreas Ottensamer și Yuja Wang. Ambii, super-vedete ale muzicii culte cu vîrste în jur de 30 ani, cu o carieră de invidiat în spate, și care au mai evoluat împreună la festivaluri europene și asiatice. Nu trebuie să fi fost simplu pentru Ottensamer să cînte alături de Yuja Wang, o pianistă specializată în repertoriul concertistic, cu o personalitate foarte pregnantă, care a venit cu propriile idei asupra modul cum trebuie abordat repertoriul de pe acest disc. Însă rezultatul este unul spectaculos: pianul completează, comentează sau este în prim plan acolo unde partitura o cere, în special în Gran Duo op. 48 de Weber conceput pentru pian și clarinet, subliniere care demonstrează rolul preponderent al pianului din partitură.

Un album minunat, excelent interpretat, cu o idee generatoare foarte interesantă: un album pentru relaxarea din vacanță sau pentru liniștea de acasă, atunci cînd nervii sînt prea încinși – Blue hour cu Andreas Ottensamer, album lansat pe 8 martie la casa Deutsche Grammophon, pe care-l puteți asculta pe site-ul Radio România Muzical.

Longing for paradise cu oboistul Albrecht Mayer

Tot pentru aceste momente de liniște, din vacanță sau acasă, mi se pare la fel de potrivit cel mai nou album al oboistului-vedetă din Orchestra Filarmonicii din Berlin: Albrecht Mayer. Tînjind după paradis – o colecție de concerte și lucrări concertante scrise în prima jumătate a secolului XX, în legătură cu cele două războaie mondiale care au distrus paradisul unei vieți, fie și obișnuite, pentru sute de milioane de oameni. Dar și o ocazie de asculta lucrări foarte rar cîntate, care sînt însă deosebit de frumoase: Soliloquy de Edward Elgar, Concertul în Re major de Richard Strauss, Concertul într-o mișcare de Eugene Goossens, alături de mai cunoscutul Mormînt al lui Couperin de Maurice Ravel.

Sigur, este și șansa de a asculta un mare muzician: oboistul Albrecht Mayer, care la 54 ani este o adevărată autoritate prin interpreții la instrumente de suflat din contemporaneitate. O carieră desfășurată în cadrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dar și una solistică, jalonată de 9 albume solo apărute la Deutsche Grammophon – este o performanță greu de egalat.

Albumul se deschide cu o delicată parte a doua, intitulată Soliloquy, dintr-o proiectată suită semnată de Edward Elgar din care a fost finalizată doar această parte, în 1930. Suita fusese o comandă a unui celebru oboist englez, Leon Goossens, și a rămas în arhiva acestuia pînă în 1967, cînd a fost interpretată în premieră.

Urmează piesa de rezistență a albumului: frumosul, dar foarte dificilul concert pentru oboi și orchestră mică de Richard Strauss, o partitură pe care Albrecht Mayer a ajuns să o înregistreze abia acum, la deplina maturitate. Este o partitură cu o poveste legată de cel de al doilea război mondial: în perioada cînd se retrăsese la Garmisch, lîngă Munchen, Richard Strauss a fost vizitat de la militar american, care era și oboist în Orchestra Simfonică din Pittsburgh, care l-a întrebat pe compozitor dacă are de gînd să scrie vreodată un concert pentru oboi și orchestră. Strauss a fost ferm, spunînd că nu s-a gîndit niciodată la asta; însă la cîteva luni după aceea, în septembrie 1945, Richard Strauss finaliza partitura unicului său concert pentru oboi și orchestră, care a fost prezentat în premieră în 1946. O muzică în care regăsim și drama celui de al doilea război mondial, dar și speranța într-un viitor cu lumină – o muzică excepțional interpretată de Albrecht Mayer și membrii Orchestrei Simfonice din Bamberg, dirijor Jacob Hrusa.

În 1927, compozitorul și dirijorul Eugene Goossens scria un concert într-o mișcare pentru oboi și orchestră, lucrare interpretată în primă audiție de fratele compozitorului, oboistul Leon Goossens, același care prezentase și în premieră britanică concertul lui Richard Strauss. Este lucrarea cu limbajul cel mai avansat prezentă pe acest disc: tușelor romantice se alătură nuanțe venind dinspre Stravinski și Copland, influențe ușor de explicat. Eugene Goossens este cel care a dirijat premiera britanică a Ritualului primăverii de Stravinski, dar și multe partituri de compozitori americani, cu care a avut strînse legături.

Personal, am văzut interpretarea suitei Mormîntul lui Couperin de Ravel, lucrare compusă în timpul primului război mondial în care compozitorul chiar a luptat, ca un semnal de alarmă: că paradisul păcii poate fi oricînd pierdut și că bunăstarea nu este un dat, așa cum pare după 70 ani de pace.

Un album cu un repertoriu rar abordat, cu interpretări luxuriante, întrebări și răspunsuri: Longing for paradise, album lansat pe 17 mai inclus de Radio România Muzical în cadrul proiectului Discurile anului 2019. 

Cristina Comandașu este critic muzical.