Universul paralel din Banatul montan: plantele care topesc plasticul

Text de Dragoș Vasile, jurnalist și producător TV

„Urma să luăm un autobuz, prin pampas, care trebuia să facă cel puțin 17 ore pînă la destinație. Eh, autobuzul ăla a avut o întîrziere de șapte ore. Șapte! Era foarte cald afară, exact ca azi. Dar după primele patru ore de întîrziere, toată lumea stătea liniștită, pe iarbă, bînd o bere, mîncînd un sandviș, trăgînd un pui de somn. Nimeni nu era nervos. Nu urla nimeni la nimeni. Și presupun că aveau și ei, la destinație, de prins un alt autobuz sau un tren, de ajuns neapărat undeva, aveau lucruri importante de făcut cu viața lor. Dar nici un «Vreau banii înapoi!». Niciun protest. Nicio criză.”

Stăm jos, pe iarbă, în fundul curții, la doi pași de un rîu care, din cauza secetei, curge cu multă discreție, ca și cum nu vrea să ne deranjeze. Bem limonadă și-l mîngîiem cu rîndul pe Browny, un veteran, un simbol al comunei, cel mai bun prieten al turiștilor, practic, „cel mai fain cîine de pe mapamond, deși eu o am și pe Ria Bucuria”. Iar cînd Oana povestește cum a ajuns aici, stînd așa, ciucită, pe iarba asta aspră și pîrjolită, simți că totul – minus temperatura din aer – e acum fix așa cum trebuie să fie. 

„Pentru mine, acel eveniment a fost decisiv. Acele șapte ore așteptînd un autobuz. Pentru că mi-am dat seama, dintr-o dată, că lucrez într-o corporație, iar rezultatul e că da, am bani, dar nu am timp. Și, mai mult, sînt mereu nemulțumită de ceva: de trafic, de lipsa unui loc de parcare, de orașul în care locuiesc, care nu e la munte, unde mi-ar plăcea mie să trăiesc, și așa mai departe. Privindu-i pe oamenii ăștia care așteptau senini un autobuz care părea că nu mai vine, mi-am dat seama că lipsește ceva important din viața mea.”

O călătorie în Patagonia. Două luni. Cu oameni care stau, cu autobuze care întîrzie, cu timpul rarefiat, care se dilată. Era varianta ei de „an sabatic”, întrucît – vorbă perfect românească – atîta s-a putut: două luni. Suficient cît să se întoarcă în țară cu gîndul acela curajos, radical, cu care cochetăm și noi uneori, cînd facem revoluții de 30 de minute la noi în cap: să renunțe la tot și s-o ia de la capăt, de capul ei. Doar că Oana Frențiu chiar a renunțat.

Și-a dat demisia de la multinaționala unde făcea market research, pe bani mulți, cum se face. Și a închiriat o casă dărăpănată în Banatul de munte, la Carașova, de la un belgian care o folosise ca tabără de cercetași. Într-una dintre camere a amenajat un atelier. A cumpărat niște mobilă din lemn de pin de la Ikea. A rugat un prieten tîmplar să-i meșterească niște cutii lungi din lemn, ca niște tăvi de cozonac cu capac. Apoi s-a dus sus, pe deal, ca să caute plante pentru săpun.

„Ultimele două generații au pierdut interesul pentru plante”

Oana Frențiu stă acum la Carașova, în județul Caraș Severin, pe Via Transilvanica, cu o pisică și doi cîini: Ria Bucuria, cu care s-a mutat aici, și Browny, pe care l-a găsit aici, parcă așteptînd-o dintotdeauna. Dar de jur-împrejur locuiesc carașoveni care nu o înțeleg atît de des pe cît te-ai aștepta de la oameni. Motivul e simplu: dacă o cauți pe Linkedin, observi că, spre deosebire de ei, Oana se recomandă „Herbalist entrepreneur”. A terminat Relații Internaționale, dar azi cu asta se ocupă: face cosmetice din plante.

„Or, problema acestui sat, dar nu numai a lui, ci a satelor noastre în general, e că ultimele două generații au pierdut interesul pentru plante – medicinale sau nu. Bătrînele de aici nu cunosc nici jumătate din plantele pe care le identific în natură. Eu le învăț pe ele. Bine, unele dintre ele nici nu înțeleg româna, numele plantelor în română, întrucît aici trăiesc mulți croați. Cert e că sînt aici foarte multe plante și flori comestibile pe care eu le folosesc constant, iar doamnele de aici – nici vorbă! Iau totul de la magazin. Ok, mănîncă urzici, cînd apar, dar cam atîta.”   

Oana s-a școlit singură. A absolvit două cursuri online, citește constant, ține legătura cu specialiști în botanică și chimie. A început să-și producă propriul săpun de casă pentru că a refuzat – și refuză în continuare – să folosească gel de duș în recipiente din plastic. Practic, nu cumpără și nu folosește nimic din plastic. Din mîna ei – la propriu, întrucît e singurul ei angajat – ies produse de îngrijire a pielii bazate exclusiv pe ingrediente naturale, plante și flori medicinale culese, tot de ea, din văile și dealurile Banatului Montan. Afacerea ei plastic free se numește Doda Natural și e „un concept născut din nevoia de sens.”   

Ca antreprenor, Oana e asemeni călătorilor relaxați din stația aceea de autobuz: n-a făcut studii de piață. A lansat varii produse pur și simplu pentru că oamenii i le-au cerut. Nu faci și șampon? Ce zici de o apă micelară? O cremă de mîini curată? Am nevoie de niște balsam de barbă bio, n-ai putea să încerci o variantă? Așa că acum Oana Frențiu are în portofoliu 27 de produse, pe care le vinde online, pe site-ul dodanatural.ro. Folosește doar recipiente recliclabile, din sticlă, cu capac din aluminiu. Și în fiecare dintre produse include, obligatoriu, cel puțin un ingredient local. 

Cumpără ulei de lavandă de la un producător din Timișoara. Se aprovizionează cu ceară de albine de la apicultori locali. Ia lapte de măgăriță de la o fermă a unor prieteni.

„Mai am un prieten care produce legume bio, la Anina, și de la el cumpăr morcovii, întrucît fac un săpun cu morcovi și anason stelat."

O prietenă i-a făcut designul de site și de produs, un alt prieten o ajută cu producția publicitară. Dar în ceea ce privește recipientele, nu are de ales: le cumpără din China. „Există încă sticlării aici, dar din păcate nu știu să facă borcane care să arate suficient de bine. Vestea bună e că mi-am cumpărat deja un cuptor ceramic și urmează să-mi fac integral recipientele.”

Lucrează puțin, pentru că miza ei profundă este să fie inversul unei corporații. Se-ntîmplă, iată, într-un univers paralel din Banatul montan: pentru o femeie care umblă după ierburi cu bicicleta pe coclauri, însoțită de cel mai fain cîine de pe mapamond, timpul e mai important decît banii. Și, oricum, Oana Frențiu nu s-ar vedea niciodată vînzînd săpun cu lavandă românească, alifie cu arnică sau pomadă din șase plante în cine știe ce supermarketuri dintr-o pădure de betoane. Nu acesta e sensul.

În plus, Oana e de părere că „doar șarjele mici de produs oferă consumatorului o prospețime maximă.” Așa că, la final, o întreb cum are de gînd, totuși, să-și scaleze afacerea – the evergreen question cînd vorbești cu-n antreprenor. Și, mai ales în context, în grădina asta din fundul curții, la doi pași de un rîu care curge cu multă discreție, ca și cum nu vrea să ne deranjeze, nu puteam spera la un răspuns mai bun: mi-a zis că se bazează pe o creștere organică.  

Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO și partenerii media Rock FM, Dilema veche, Spot Media și PressOne. Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.