Un nou înțeles al "Unirii"
Pentru români, „unirea” e un cuvînt sacru. Sărbătorim unirea Principatelor şi unirea Ardealului cu ţara, visăm la o reunire cu Basarabia şi ne proclamăm vitejeşte unirea-n cuget şi simţiri. Pe scurt, „pe-al nostru steag e scris unire”. Pentru politicienii de azi, cuvîntul a devenit însă mai curînd un ornament electoral, un reflex tîrziu al manualului de liceu.
Iar de curînd i-au schimbat sensul, recurgînd la eficienta tradiţie a limbajului de lemn. Nu mai unificăm suflarea românească, ci administraţia unor instituţii. Şi nu mai vorbim de „unire”, ci de „comasare”. Motivaţia nu mai este nici ea o nobilă nevoie de solidaritate, ci „reducerea cheltuielilor bugetare”.
Guvernanţii par să trăiască o adevărată euforie a aglutinării. Din cîte probleme au pe cap, au ales să se ocupe asiduu de „risipa” din cultură. Soluţia e să înlocuim instituţiile existente cu un fel de gospodării colective pe domenii. Unim, de pildă, Opera cu Opereta şi eventual cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Constanţa şi cu Centrul Naţional al Dansului. Apoi unim Muzeul Ţăranului Român cu Muzeul Satului şi cu o bucăţică din Muzeul Antipa. Se vorbeşte şi despre perspectiva unirii Muzeului Naţional de Artă Contemporană cu Muzeul Naţional de Artă de la Palatul Regal. De curînd, o ordonanţă de urgenţă (principala metodă de lucru a actualului guvern) a decis „comasarea” Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C.Petrescu” cu Biblioteca Centrală Universitară. Pe bună dreptate, asociaţiile de breaslă protestează. E vorba de o instituţie veche de 134 de ani, o instituţie legată de numele unor Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Onisifor Ghibu, I. Zalomit, I.C.Petrescu, şi cuprinzînd o colecţie de carte de cca 450.000 de volume. Motivul hotărîrii? Clădirea bibliotecii a fost retrocedată. Paguba? 400.000 de volume fără adăpost, pentru că BCU nu poate „găzdui” decît 50.000 din cele existente. De retrocedare se ştie din 2006. Dar nici guvernele anterioare, nici cel de acum, n-au folosit ocazia ca să găsească o ieşire onorabilă din criză.
Oricum, cultura şi învăţămîntul sunt a cincea roată la căruţă.
E, prin urmare, firesc să simplificăm lucrurile provocînd o radicală anemie a Institutului Cultural Român, pensionînd rapid personalităţi prestigioase care conduc teatre, muzee şi catedre universitare (doar în politică nu contează vîrsta: „Jos Caramitru! Sus Dinu Giurescu!”) şi confecţionînd, prin „mijloace specifice”, un portret dezgustător „elitelor” culturale, vinovate de tot răul ţării. În acest context, comasările sunt mană cerească: avem un director în loc de doi, un contabil în loc de doi, un administrator în loc de doi (evident, avem, pentru fiecare poziţie, doi adjuncţi în loc de unul…).
Economia naţională va primi, astfel, un nou avînt: vom astupa toate găurile, vom plăti toate datoriile, vom avea mult mai multe autostrăzi şi o creştere economică ameţitoare, ceea ce va îngădui o rată sporită a furtului, căci pe un fundal de prosperitate crescîndă, „micile” scurgeri financiare nu se mai observă.
Străinătatea s-ar putea să ajungă să ne imite: Luvrul s-ar putea comasa cu Centrul Pompidou de artă contemporană, Biblioteca Naţională a Franţei cu cele peste 50 de biblioteci municipale din Paris, Tate Gallery, National Gallery şi British Museum ar trebui şi ele să se unească în benficiul economiei britanice. La fel, galeriile Uffizi din Florenţa cu Palazzo Bargello. Şi cîte şi mai cîte. De vreme ce trăim în epoca „regionalizării” şi a „cooperării trans-frontaliere”, ne-am putea gîndi, de pildă, la o rentabilă comasare a Muzeului Satului cu Muzeul Omului de la Paris. Sau la contopirea muzeului din Bacău cu vreo colecţie a oraşului filipinez Mandaue, cu care Bacăul e înfrăţit.
Citiți articolul integral pe
.
