Un caz: Mircea Cărtărescu
Intru în sala de gimnastică și prind o bucată dintr-o discuție despre Mircea Cărtărescu. E ultimul loc în care m-aș fi așteptat să se vorbească despre el. O doamnă drăguță, de altfel, spune că scrie bine, dar nu-i e deloc simpatic omul. Nu știu despre ce carte vorbeau cînd am intrat, dar stau cu urechile ciulite și încerc să mă concentrez și să fac cît mai bine exercițiile pentru spate. Medicul care ne supraveghează aruncă bomba: „am auzit că a fost nominalizat la Nobel”. Mărturisește că n-a citit nimic scris de Cărtărescu, dar crede că ăsta nu e puțin lucru și se simte din voce că e impresionat.
Îmi cer părerea și mă simt încolțită: ce să le spun în afară de cîteva titluri și că Mircea Cărtărescu înseamnă foarte mult pentru mine?
Plec destul de îngîndurată de la sală. Spatele meu e mai bine, dar duc în continuare cu mine o senzație de disconfort. Ajung acasă și deschid televizorul. La Realitatea TV dau peste un talk show halucinant, în care lui Cărtărescu i se numără traducerile și i se contabilizează banii investiți de ICR în vizibilitate/notorietate. Sumele acestea par în mintea celor care dezbat subiectul că i-au cumpărat autorului român un loc bine plasat pe lista selectă de Nobel. Aflu că sînt atîția scriitori români care mor de foame și li s-a luat șansa de a ajunge acolo. Pe ecran apar nume de autori și numărul de traduceri. Cifre și interpretări. „Au fost niște selecții subiective”, se trezește să zică unul dintre invitații din studio. Moderatorul vrea nu 12 traduceri din Eliade, ci 120”. Și, mai ales, toți prietenii săi jurnaliști ar trebui să se regăsească pe această listă.
Mircea Cărtărescu le-a luat fața, asta e clar. „Lucrurile o să se schimbe și o să se îndrepte”, ne asigură domnul Marga. Eu îl cred.
Mă umplu de furie toate comentariile lor. Un jurnalist spune că nu a putut să citească mai mult de cîteva pagini scrise de Cărtărescu. Pot să-l înțeleg. Cînd domnul Marga scoate caloriferul la înaintare nu mai pot, închid televizorul. Mă gîndesc că mîine vom rîde cu poftă. Dar nu e rîsul nostru.
Oamenii ăștia au ajuns să tranșeze în direct: scriitori, cărți pe care nu le citesc, biografii literare, destine. Să stabilească un canon. Am înțeles de mult timp că cei care scriu și citesc sînt minoritari, dar atunci să funcționăm după reguli proprii.
Mi se pare nedrept și strigător la cer ca Mircea Cărtărescu să devină subiect de dezbatere la tv, într-un moment în care știrea ar fi trebuit să sune cu totul altfel: senzațional, un autor român a ajuns pe lista potențialilor cîștigători ai Nobel-ului pentru literatură.
În contrapartidă, asistăm la o linșare mediatică. Nici măcar nu știu ce sînt aceste rînduri. O solidarizare cu un scriitor? O rejectare a unui discurs proletcultist și demagog?
Probabil că amîndouă la un loc.
Citiţi alte reacţii de solidarizare pe blogurile scriitorilor Radu Pavel Gheo, Radu Vancu, Mihaela Ursa şi Iulian Tănase.
