The Blot

Marți, 17 martie, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC va avea loc proiecţia filmului The Blot (SUA, 1921, regie Lois Weber). Filmul va fi prezentat de Oana Ghera și Andrei Șendrea.

Titlul filmului rămîne un mister pînă spre final, cînd semnificația lui este dezvăluită într-o scrisoare: „este o pata rușinoasă a civilizației actuale faptul că se folosește de cele mai strălucite minți pentru un salariu mai mic decît al unui muncitor necalificat”. Explicația titlului e un detaliu insgnifiant în economia filmului: de la început pînă la sfîrșit The Blot e o pledoarie pentru echitate și (re)distribuire „corectă” a avuției.

Structural, The Blot e construit pe cîteva nuclee narative care pot fi asimilate unor clase sociale: băieții de bani gata care frecventează colegiul, familia profesorului sărac și familia vecinului, un pantofar imigrant care trăiește visul american. Peste acestă țesătură narativă care ține de nivelul ideologic al filmului, urmează o țesătură structural identică care ține de convențiile melodramei: clasele sociale comunică, cum altfel, prin iubire. Unul din studenții bogați e îndrăgostit de fiica profesorului. La fel și fiul timid al vecinului scăpătat. Pentru a da și mai mare greutate elementului melodramatic, trioul amoros, un trop al genului, e extins la cinci: fata este curtată și de un pastor sărac iar băiatul bogat este ținta afecțiunilor unei domnișoare din clasa lui socială.

Filmul este remarcabil pentru felul în care reușește să ruleze această mulțime de personaje, toate avînd micile lor drame și conflicte, și asta într-un interval de 90 de minute, și într-un moment în care cinemaul de-abia începuse să-și inventarieze mijloacele de expresie. Prin montaj și compoziție ingenioasă, The Blot reușește să acorde fiecărui personaj destul spațiu pentru a putea deveni credibil, reușind în același timp să ambaleze critica socială în orice secvență. Foarte bine lucrate sînt în special întîlnirile în trei dintre studentul bogat, preotul sărac și fata de care sînt amîndoi îndrăgostiți. Deși ocupă același spațiu fizic, identificat la începutul și la finalul secvenței printr-un plan general, cele trei personaje sînt situate în planuri psihologice diferite, dar perfect inteligibile pentru spectator (pe baza unor secvențe anterioare și a prim-planurilor pe reacțiile fiecăruia): studentul e preocupat să nu arate că observă starea precară a mobilierului, preotul e jenat de pisica care-i linge pantofii dați cu grăsime de gîscă, fata se întristează cînd mama le aduce ceaiul și prăjiturile scumpe cumpărate cu ultimii bani, pe care acum le mănîncă pețitorul sărac.

Ideologia propagată de The Blot e un fel de socialism meritocratic susținut de elite și infuzat cu etică creștină. Aproape o sută de ani mai tîrziu, această combinație transformă drama în comedie. În parte pentru că valorile sociale au suferit mutații în timp, dar și pentru că filmul a fost gîndit de la început ca o melodramă fără dramă și cu multe accente comice. Pentru o mai bună înțelegere, să spunem doar că vîrful emoțional al filmului este încercarea soției profesorului de a fura o găina de la familia pantofarului pentru a-și hrăni sănătos fata care căzuse bolnavă la pat. Elementele clasice sînt prezente – o fată tînără bolnavă, o mamă mîndră, dar săracă, justificarea morală a furtului, remușcările mamei și rușinea fetei – dar sînt edulcorate: fata e doar răcită, mama pune găina jumulită la loc pe pervaz aproape imediat, toate iubirile neîmpărtășite se rezolvă fără repercursiuni (băiatul bogat și preotul sărac chiar devin prieteni). În contrast cu banalitatea evenimentelor, jocul personajelor și partitura muzicală sînt duse la intensități operatice. Rezultatul este inevitabil comic. În scena cu furtul găinii, reacția fetei care își surprinde mama ar putea fi foarte bine montată într-un film expresionist german: cu o față terifiată, personajul se depărtează de fereastră cu mîna la gură și în piruiete.

Astăzi, propaganda egalitaristă din The Blot pare inevitabil amuzantă, dacă nu chiar incorectă politic: problemele săracilor sînt rezolvate tot de elite, iar săracii sînt reprezentați de păturile cele mai educate ale societății, ridicarea lor materială fiind o răsplată pentru valoarea lor socială, nu umană. Uneori, progresismul limitat al filmului (redistribuire bazată pe merit) camuflează accente conservatoare. Se insistă asupra faptului că pantofarul este imigrant și că are o familie numeroasă, iar un intertitlu reușește performanța de a reuni critica sistemului capitalist cu șovinismul (la un nivel superficial) și chiar puțină morală burghez-victoriană cu iz patriarhal: „Imigrantul, Hans Olsen e un expert în fabricarea acelor pantofi scumpi care distrug picioarele femeilor care-i poartă. În medie, el cîștiga 100 $/ săptămînă”.

Dincolo de aceste contradicții – care ridică valoarea filmului pentru receptorul modern prin exacerbarea comicului deja prezent – The Blot, considerat capodopera regizoarei Lois Weber, rămîne o referință atît pentru cinemaul angajat politic cît și pentru cinemaul american mut.