Teme populare întîlnite în filme

18 decembrie 2019
Teme populare întîlnite în filme jpeg

Arta cinematografică reprezintă o parte importantă a vieții socio-culturale. Încă de la primele filme apărute în istorie, publicul a fost captivat de acțiune, personaje și tehnici de proiecție. În urma îmbunătățirilor constante aduse camerei de filmat, efectelor folosite în filme sau asupra tehnicilor de proiecție, filmul a devenit unul dintre cele mai importante medii de comunicare. Prin urmare, arta cinematografiei a revoluționat lumea, așa cum nu a mai reușit nicio altă artă. Odată cu evoluția aspectelor menționate anterior a urmat și dezvoltarea celor mai uzuale teme întîlnite în filme.

Cînd vine vorba despre film un lucru e sigur, emoțiile puternice și felul în care actorii reușesc să se transpună în pielea personajelor sînt elemente cheie în captarea atenției. Ei bine, primele filme apărute în istorie erau destul de limitate din acest punct de vedere. Lipsa culorilor, a efectelor speciale și de multe ori chiar a sonorizării au făcut filmele să fie considerate o metodă de divertisment oarecum limitată. Totuși, odată cu trecerea timpului temele întîlnite în filme s-au diversificat din ce în ce mai mult. În prezent, există diverse categorii de filme - unele dintre acestea prezintă părți din istorie în timp ce altele ne duc cu gîndul la cel mai avansate tehnologii. Toate acestea urmează să fie prezentate în rîndurile următoare.

Nașterea industriei filmului

Dezvoltarea uneia dintre cele mal populare forme de artă s-a datorat în principal progresului tehnologic. Deși inițial proiecțiile erau exclusiviste, curînd industria a continuat să se dezvolte. Ca rezultat, filmele au devenit disponibile publicului larg, iar cinematograful a fost inclus cu succes în viața economică a oamenilor.

Printre fondatorii filmului se numără frații Lumière, operatorul francez de teatru Georges Méliès și, nu în ultimul rînd, fondatorul industriei franceze de film, Charles Pathé. Cît despre temele abordate, lucrurile erau oarecum simple. America se baza în principal pe stilul western, italienii preferau subiectele istorice, iar francezii erau fani comedie. Cu toate că mulți consideră că dragostea este una dintre temele predominante în filme, lucrurile nu stau chiar așa. Jocurile populare de casino ocupă un rol important în peliculele cinematografice de multe secole încoace. Toată lumea își amintește secvențele cinematice în care actorii erau îmbrăcați elegant și jucau jocuri de poker într-un casino. Adesea această temă este combinată cu romantismul sau cu trădarea.

pexels photo 65128 jpg jpeg

Evoluția filmului

Durata primelor filme era de un minut, iar acțiunea prezentată relata un eveniment sportiv. Proiecțiile de acest tip erau parte integrantă a spectacolelor de divertisment sau a diverselor expoziții periodice. Ceva vreme mai tîrziu filmele au trecut deja de durata de 15 minute, iar în anul 1906 a fost proiectat primul film cu o durată de 80 de minute – The Story of the Kelly Gang. Lung-metrajele au fost primite cu brațele deschise de către societate.

Cu toate acestea, clasele sociale educate au privit această formă de artă cu oarecare scepticism. Ei au continuat să meargă la teatru, susținînd că filmele sînt pentru „needucați”. Evoluția filmului a luat o pauză în momentul în care a intervenit primul conflict mondial major. Totuși, acesta a fost momentul în care Hollywood-ul a devenit cel mai important centru al cinematografiei pentru lumea întreagă.

Romantismul în filme

Romantismul este probabil una dintre cele mai întîlnite teme din filme. Acest subiect este deja binecunoscut pentru cei ce preferă lectura. Nu este greu de înțeles de ce mulți regizori optează să amestece romantismul cu alte teme. Majoritatea celor care urmăresc acțiunea se vor regăsi, lucru care îi va face să capete un interes și mai mare pentru filmul în cauză. Romantismul este una dintre acele teme care nu vor pierde niciodată avînt. Poveștile pot fi adaptate cu ușurință la nevoile curente, în timp ce tehnologiile inovatoare completează perfect acțiunea. 

Emoțiile generate cu ajutorul acestei teme îi fac pe spectatori să își dorească să urmărească filmul pînă la final pentru a afla deznodămîntul poveștii. Putem spune fără îndoială că romantismul în filme este precum binele în lumea basmelor – ambele ies triumfătoare de fiecare dată.

mars mars rover space travel robot 73910 jpg jpeg

Pasiunea pentru ficțiune

Ficțiunea este un alt subiect des întîlnit în arta cinematografică. În timp ce primele povești de acest tip spuse de Jules Verne au captivat generații întregi, filmele din zilele noastre reușesc această performanță și datorită tehnologiilor și efectelor speciale. Ceea ce este interesant de notat în cazul acestui tip de acțiune este faptul că totul e permis. Avînd în vedere că nu există reguli sau restrîngeri, fiecare are dreptul să dea frîu liber imaginației și să descopere specii, planete sau ființe noi, lucru făcut de atîtea ori de către regizori.

Pînă în prezent a apărut un număr impresionant de filme de ficțiune. Unele dintre acestea au fost prezentate pentru prima dată sub formă scrisă (Harry Potter), în timp ce altele au fost lansate direct sub formă de lung-metraj. În cazul ambelor, publicul a fost fascinat. Acest lucru este o dovadă clară a faptului că personajele cu puteri paranormale, efectele speciale, costumele realizate cu mare atenție și jocul perfect al actorilor vor rămîne mult timp printre preferatele cinefililor.

Tehnologia în industria cinematografică

Efectele speciale, costumele, obiectele deosebite și caracterele complexe nu mai sînt o noutate. Toate acestea au rolul de a amplifica acțiunea și de a da o notă de realism acesteia. În momentul vizionării unui film care prezintă personaje complexe sau costume deosebite, mulți dintre noi se întreabă cum sînt acestea realizate. Răspunsul este simplu – tehnologia.

Deși nu mai reprezintă de mult o noutate pentru cei care sînt în domeniu, imprimantele 3D ajută la crearea recuzitei perfecte. Modele sînt obiecte reale scanate și reproduse mai apoi cu ajutorul unui astfel de dispozitiv.

Cîteva dintre filmele care prezintă obiecte realizate cu ajutorul imprimantelor 3D sînt: Black Panther, Iron Man 2, Ghost in the Shell sau Star Wars. După cum era de așteptat, o mare parte dintre aceste filme prezintă povești de ficțiune, dar acțiunea te captivează din primele secunde.

Indiferent de tema abordată, filmele sînt un mod excelent de petrecere a timpului liber. În timp ce documentarele oferă informații despre diferite subiecte, comediile ne ajută să ne destindem. De asemenea, filmele de acțiune ne țin cu sufletul la gură în timp ce romantismul ne amintește de anumite momente din viața noastră. Se spune adesea că viața bate filmul, dar cu siguranță filmul nu ar fi existat niciodată dacă oamenii nu ar fi avut un spirit creativ destul de dezvoltat.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

becky png
Ideea simplă de afacere care îi aduce 140.000 de euro pe an unei tinere: „Am câștigat suficient încât să pot plăti avansul pentru prima mea casă”
În vârstă de 28 de ani, Becky Chorlton a reușit să pună pe picioare o afacere spectaculoasă, pornind de la o idee simplă care este la îndemâna tuturor. Acum, tânăra din Marea Britanie câștigă undeva în jur de 120.000 de lire sterline pe an, adică echivalentul a 140.000 de euro.
Donald Trump FOTO AFP
Trump interzice CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă. Președintele american amenință că lista publicațiilor vizate va continua
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că CNN, MSNOW, fostul MSNBC, și publicația Politico nu mai au acces la Casa Albă, măsura intrând în vigoare „cu efect imediat”.
banner gheorghe turda jpg
Laura Lavric împlinește 80 de ani. Mesajul lui Gheorghe Turda: „Pari mai tinerică în costum popular!” O mai recunoști, pe stradă?
Solista Laura Lavric împlinește 80 de ani, dar nu-și arată vârsta. Gheorghe Turda susține că pe scenă ea pare cu mult mai tânără: „Costumul popular întinerește”
Ulrich Siegmund, candidatul principal al AfD, încadrat de copreședinții Alice Weidel (D) și Tino Chrupalla (S)
Dilema interzicerii extremiștilor în UE: soluție salvatoare sau efect de boomerang? Expert: „O compresă pe o rană care sângerează”
Înaintea alegerilor din Germania, dezbaterea privind interzicerea partidului radical AfD împarte experții în două tabere. Politologul Marius Ghincea (ETH Zürich) avertizează că o astfel de măsură nu ar da rezultate.
image png
Insula Lacul Morii s-a redeschis. Cum arată noul parc din București și ce facilități au fost amenajate
Bucureștenii au din nou acces pe Insula Lacul Morii, care a fost redeschisă vineri după finalizarea lucrărilor de modernizare.
cancer jpg
România, de peste trei ori peste media UE la mortalitatea prin cancer de col uterin. Ce oferă proiectul CLARA
România are cea mai mare mortalitate din Uniunea Europeană din cauza cancerului de col uterin. Clara, un proiect finanțat din fonduri europene, încearcă să ajute femeile din comunitățile vulnerabile care au acces mai greu la testări și tratament.
Mirela Vaida, de la trei copii direct în aventura Asia Express
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Mirela Vaida (44 de ani) a lăsat pentru o perioadă acasă trei copii, un soț care o susține necondiționat și un program profesional extrem de încărcat și a plecat în aventura Asia Express alături de Oana Tomoiagă.
raluca dumitru jpg
Raluca Dumitru rupe tăcerea! Ce se întâmpla, de fapt, între Mădălina Apostol și Nick Rădoi: „A vrut doar să păstreze o relație bună”
Moartea Mădălinei Apostol, la doar 40 de ani, a lăsat în urmă multă durere, dar și numeroase întrebări despre ultimii ani din viața vedetei. Femeia care, în trecut, era mereu în centrul atenției și se bucura de o mulțime de prieteni ajunsese să se retragă tot mai mult și să păstreze distanța.
Nicușor Dan la Summitul Inițiativei pentru Integrare Carpatică din Ucraina
Nicușor Dan, mesaj din Ucraina despre planurile României. „Granițele sunt locul unde economiile noastre se întâlnesc”
Președintele Nicușor Dan a transmis vineri, din Ucraina, un mesaj despre proiectele pe care România le susține pentru dezvoltarea infrastructurii și a cooperării economice cu statele din regiunea Carpaților.